economie

Economie este știința care studiază modul în care oamenii, organizațiile și statele își administrează resursele limitate pentru a produce, distribui și consuma bunuri și servicii.

Ea analizează comportamentele economice, mecanismele pieței, politicile financiare și procesele de dezvoltare la nivel individual, național și global.

Ramuri principale ale economiei:

Microeconomie – studiază deciziile economice ale indivizilor și firmelor (cerere, ofertă, prețuri, concurență).

Macroeconomie – analizează economia națională în ansamblu (PIB, inflație, șomaj, politică fiscală și monetară).

Economie internațională – se ocupă de comerțul global, cursurile de schimb și relațiile economice între state.

Economie înseamnă și ansamblul activităților economice ale unei societăți, reprezentând sistemul prin care aceasta își produce și își distribuie resursele.

Asasinarea Mioriţei! Uciderea programată a ceea ce a mai rămas din economia românească

Asasinarea Mioriţei! Uciderea programată a ceea ce a mai rămas din economia românească

Asasinarea Mioriţei! Din păcate, nu este vorba despre celebra baladă pe care cu toţii am învăţat-o la şcoală. Care, probabil că în curând nici măcar nu se va mai preda...

Trecerea la moneda euro. Cât mai are de așteptat România

Trecerea la moneda euro. Cât mai are de așteptat România

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, a subliniat miercuri că aderarea României la zona euro depinde de respectarea unor criterii specifice stabilite de Regulamentul Comisiei Europene, printre care se numără și sustenabilitatea...

Criză în industria auto. Vești proaste pentru iubitorii de Volkswagen

Criză în industria auto. Vești proaste pentru iubitorii de Volkswagen

Germania. Volkswagen, gigantul industriei producătoare de autovehicule, face față cu greu crizei de pe piața auto. Conducerea grupului a decis să ia măsuri pentru reducerea costurilor. Constructorul auto analizează mai...

Economia din Turcia văzută de Europa

Economia din Turcia văzută de Europa

Economia din Turcia văzută de Europa. Săptămâna trecută a avut loc reuniunea informală a miniștrilor de Externe ai Uniunii Europene, cunoscută sub numele „reuniunea Gymnish”. Turcia, nemulțumită de interesul UE...

Mihai Popșoi, despre efectele războiului din Ucraina. Afectează inclusiv economia din Republica Moldova

Mihai Popșoi, despre efectele războiului din Ucraina. Afectează inclusiv economia din Republica Moldova

Republica Moldova. Prezent la la Forumul GLOBSEC, care se desfășoară la Praga, în Cehia, ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a vorbit și despre efectele războiului din Ucraina....

Cum îți poți cumpăra trei case în câțiva ani, din salariu. Secretul unei femei din Japonia 

Cum îți poți cumpăra trei case în câțiva ani, din salariu. Secretul unei femei din Japonia 

Saki Tamogami, agent imobiliar, este cunoscută drept cea mai frugală femeie din Japonia. Acest lucru se datorează angajamentul său de a cheltui cât mai puțini bani pe lucruri precum mâncare,...

A vrut să-și facă fabrică de bani acasă. Peripețiile unui britanic

A vrut să-și facă fabrică de bani acasă. Peripețiile unui britanic

Arun Maini, absolvent de economie devenit YouTuber, a devenit viral după ce a încercat să printeze bani reali folosind imprimanta sa de acasă. Rezultatul a fost unul destul de uimitor....

Toată lumea vrea portofolii economice în Comisia Europeană

Toată lumea vrea portofolii economice în Comisia Europeană

Ursula von der Leyen se confruntă cu negocieri dificile cu privire la formarea noului său colegiu de comisari, portofoliile economice fiind printre cele mai râvnite de statele membre ale Uniunii...

Economia din Germania, deja în scădere, nu rezistă fără imigranți

Economia din Germania, deja în scădere, nu rezistă fără imigranți

Economiştii consideră că imigranții sunt „indispensabili” pentru economia din Germania, aflată deja în suferință după ce a pierdut accesul la surse ieftine de energie de la Vladimir Putin. Mai mult,...

Marius Bostan, RePatriot: Diaspora este mai valoroasă decât aurul de la Roșia Montană

Marius Bostan, RePatriot: Diaspora este mai valoroasă decât aurul de la Roșia Montană

În cadrul podcastului ”Esențial” Marius Bostan, fondatorul RePatriot, a vorbit despre situația românilor din diaspora. Aceasta explică impactul negativ asupra economiei țării. România are a doua cea mai mare creştere...

România, o țară fără prosperitate. Unde se duc toți banii din economie? Video

România, o țară fără prosperitate. Unde se duc toți banii din economie? Video

O nouă ediție a podcastului „Hai live cu Turcescu” a fost difuzată în ziua de joi, 22 august, pe canalul de YouTube „Hai România”. În cadrul acestei emisii au fost...

Economia României, transformată din temelii de Inteligența Artificială. Cum va crește nivelul de trai

Economia României, transformată din temelii de Inteligența Artificială. Cum va crește nivelul de trai

Economia României va putea crește substanțial datorită unui plan în valoare de cinci miliarde de euro, pentru digitalizare şi introducerea Inteligenţei Artificiale (AI) în aproape toate domeniile. Economia României, reinventată...

Mâncarea la pachet, alegerea sănătoasă și ieftină la locul de muncă

Mâncarea la pachet, alegerea sănătoasă și ieftină la locul de muncă

La prima vedere, comanda mâncării la serviciu poate părea o soluție convenabilă și tentantă. Cu toate acestea, pe termen lung, această practică are numeroase dezavantaje care afectează atât bugetul personal,...

Exporturile din Republica Moldova sunt în scădere. Ce a cauzat regresul

Exporturile din Republica Moldova sunt în scădere. Ce a cauzat regresul

Republica Moldova. Datele economice arată o nouă scădere a exporturilor din Republica Moldova. Regresul a fost consemnat pentru al 5-lea trimestru consecutiv. Iar în ultimele două trimestre se poate vorbi...

Consiliul Diplomatic al MAE, nou instrument de promovare a interesului național

Consiliul Diplomatic al MAE, nou instrument de promovare a interesului național

Republica Moldova. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a lansat, recent, Consiliul Diplomatic (CD), menit să consolideze relațiile dintre diplomația Republicii Moldova și profesioniștii din varii domenii. Obiectivul declarat al noii entități...

Lecție pentru Macron. Economia britanică crește de două ori mai repede decât cea a Franței

Lecție pentru Macron. Economia britanică crește de două ori mai repede decât cea a Franței

Marea Britanie are cea mai rapidă creștere economică din G7 în acest an și este cu mult înaintea Franței. Macron încă se plânge de faptul că Franța continuă să fie...

Liberalismul lui Javier Milei funcționează. A pus Argentina pe drumul bun, inflația scade

Liberalismul lui Javier Milei funcționează. A pus Argentina pe drumul bun, inflația scade

Buenos Aires. Președintele Javier Milei jubilează în condițiile în care inflația din Argentina a continuat să scadă în luna iulie. Acest indice, care rămâne totuși la un nivel foarte ridicat,...

Unde sunt cele mai mari salarii din România. Diferențe enorme între județe

Unde sunt cele mai mari salarii din România. Diferențe enorme între județe

Cluj, București. România continuă să se confrunte cu o diviziune economică profundă, în care o parte a țării se apropie de standardele occidentale, în timp ce alte regiuni rămân blocate...

România în pragul crizei economice. Semne comparabile cu cele din 2008

România în pragul crizei economice. Semne comparabile cu cele din 2008

București. Criza economică bate la ușă, iar semnele arată că va fi comparabilă cu cea din 2008. Economiștii anunță vremuri grele pentru români și se așteaptă la prăbușirea pieței imobiliare....

Cum a distrus Ceaușescu economia României. Povestea declasificată

Cum a distrus Ceaușescu economia României. Povestea declasificată

Cartea „În Ochiul Ciclonului” a fost reeditată datorită cererii ridicate din partea cititorilor. Aceasta oferă un dialog captivant între Constantin Boștină, fost secretar personal al lui Nicolae Ceaușescu, și Sorin...