Liviu Dragnea

Politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

DEZVĂLUIRI - Gabriela Firea, ameninţată cu dosare în campanie

DEZVĂLUIRI - Gabriela Firea, ameninţată cu dosare în campanie

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, spune că în campania pentru alegerile locale, când a fost aleasă în funcţie, a fost ameninţată cu dosare şi înscenări. Ea a adăugat că...

Maior, supărat pe cei care cred că vrea să fie premier

Maior, supărat pe cei care cred că vrea să fie premier

George Maior, ambasadorul României în SUA, a anunțat că nu vrea să fie prim-ministru. El a susținut că și-a păstrat mereu „cea mai pură neutralitate” faţă de mediul politic. „Nici...

Victor Ponta a ajuns momeala PRU

Victor Ponta a ajuns momeala PRU

Partidul România Unită (PRU) foloseşte numele lui Ponta pentru a racola parlamentari PSD-PPDD. Fostul premier nu a exclus categoric înscrierea în formaţiunea naţionalistă. Nouă parlamentari s-au înscris deja în PRU...

PNL: George Maior ar fi trebuit să-i spună lui Dragnea că un condamnat definitiv nu poate fi lider de partid și nici premier

PNL: George Maior ar fi trebuit să-i spună lui Dragnea că un condamnat definitiv nu poate fi lider de partid și nici premier

Liberalii consideră că ambasadorul României în SUA, George Maior, ar fi trebuit să-i comunice, în discuția privată cu președintele PSD, Liviu Dragnea, că "un condamnat definitiv nu poate fi lider...

Politicienii au avut un week-end savuros. Cum s-a luptat Dragnea cu un crap chinezesc

Politicienii au avut un week-end savuros. Cum s-a luptat Dragnea cu un crap chinezesc

Cu o săptămână înainte de revenirea Parlamentului din vacanţă, politicienii români profită de ultimele zile libere şi pozează în ipostaze inedite pentru fanii lor de pe Facebook. Liderul PSD a...

Liviu Dragnea: "Ponta nu este transferabil"

Liviu Dragnea: "Ponta nu este transferabil"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că fostul premier Victor Ponta nu va pleca la alt partid şi nu ştie de vreo intenţie a acestuia de a pleca din ţară....

Ponta şi Dragnea AU FOST DEPĂŞIŢI de un ministru indian, care N-A VRUT SĂ SE UDE la inundaţii şi A AJUNS SUBIECT DE IRONII I Foto galerie

Ponta şi Dragnea AU FOST DEPĂŞIŢI de un ministru indian, care N-A VRUT SĂ SE UDE la inundaţii şi A AJUNS SUBIECT DE IRONII I Foto galerie

Imaginile din 2014, când Victor Ponta şi Liviu Dragnea erau traşi cu barca într-un sat inundat din judeţul Teleorman, au fost readuse în actualitate de păţania unui ministru din India....

Liviu Dragnea resimte lipsa lui Radu Mazăre. Susţinere şi pentru condamnatul Nicuşor Constantinescu

Liviu Dragnea resimte lipsa lui Radu Mazăre. Susţinere şi pentru condamnatul Nicuşor Constantinescu

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a făcut recent o analiză a situaţiilor în care se află doi foşti colegi de partid: fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, şi fostul preşedinte al...

Scenariul care zguduie PSD: Victor Ponta rupe partidul

Scenariul care zguduie PSD: Victor Ponta rupe partidul

În PSD a revenit scenariul unui nou partid înființat de Victor Ponta. Bănuit în permanență că ar fi tentat să plece din PSD, fostul premier exclude pentru moment ruptura de...

Vasile Blaga: Cea mai potrivită dată pentru alegerile parlamentare e 11 decembrie

Vasile Blaga: Cea mai potrivită dată pentru alegerile parlamentare e 11 decembrie

Co-preşedintele PNL Vasile Blaga a afirmat, înaintea începerii Ligii Aleșilor Locali de la Brașov, că cea mai bună dată pentru organizarea alegerilor parlamentare e 11 decembrie. Liderul liberarilor a precizat...

Dragnea respinge orchestrarea de către Ponta a plecărilor din PSD

Dragnea respinge orchestrarea de către Ponta a plecărilor din PSD

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus că respinge orice implicare a lui Victor Ponta în plecarea din PSD a finului acestuia, deputatul Marius Manolache. "Vă pot spune că îmi pare...

Ce MESAJ i-a transmis Liviu Dragnea lui Victor Ponta

Ce MESAJ i-a transmis Liviu Dragnea lui Victor Ponta

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, aflat astăzi la Constanța, a susținut că Victor Ponta rămâne în continuare "un simbol" și că îşi doreşte ca fostul premier să candideze la alegerile parlamentare...

Dragnea: Ponta NU îşi va face partid

Dragnea: Ponta NU îşi va face partid

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că nu crede scenariul potrivit căruia fostul premier Victor Ponta îşi va face un nou partid. ”Victor nu își va face partid, nu e...

Ascensiunea „Teroristului”. Cum s-a înșurubat Liviu Dragnea în vârful PSD

Ascensiunea „Teroristului”. Cum s-a înșurubat Liviu Dragnea în vârful PSD

„Evenimentul zilei” vă prezintă povestea spectaculoasă a lui Dragnea Liviu Nicolae (53 de ani), alintat “Teroristul”, un lider provincial mărunt care a ajuns stăpânul absolut al PSD și este împins...

REACŢIA PSD la Guvernul de uniune naţională / Echipa Dragnea vrea să ia peste 42% la parlamentare

REACŢIA PSD la Guvernul de uniune naţională / Echipa Dragnea vrea să ia peste 42% la parlamentare

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache (PSD), spune că partidul nu poate să ia în calcul o coaliţie la guvernare cu PNL. "Din evaluările noastre, în acest moment, PSD-ul şi cu...

Guvernul ar face alegerile pe 4 decembrie dar îl încurcă Ziua Națională

Guvernul ar face alegerile pe 4 decembrie dar îl încurcă Ziua Națională

Guvernul Cioloș nu a luat încă o decizie în ceea ce privește data alegerilor parlamentare, deși o hotărâre de guvern în acest sens trebuie publicată cu minimum trei luni înainte....

PSD îi devorează lui Ponta Guvernul. 8 miniștri PSD, lăsați la ușa Parlamentului

PSD îi devorează lui Ponta Guvernul. 8 miniștri PSD, lăsați la ușa Parlamentului

Piese grele ale fostei guvernări Victor Ponta riscă să piardă la iarnă un loc în viitorul Parlament. EVZ vă prezintă situația foștilor miniştri PSD intrați într-un con de umbră în...

Surse: 3 nume de prim-ministru în ALDE

Surse: 3 nume de prim-ministru în ALDE

Surse din ALDE au declarat pentru EVZ că i-a surprins afirmaţiile Gabrielei Firea, potrivit căreia PSD ar fi dispus să susţină un premier din ALDE, dar că partidul are trei...

Scenariu: Tăriceanu, prim-ministru PSD

Scenariu: Tăriceanu, prim-ministru PSD

PSD ar accepta să intre într-un Guvern fără să dea premierul cu condiţia ca prim-ministrul să fie din rândul aliaţilor PSD, adică ALDE, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela...

Victor Ponta, lovitură în PSD: E greu să mă izoleze cineva

Victor Ponta, lovitură în PSD: E greu să mă izoleze cineva

Fostul premier Victor Ponta a declarat, duminică, la România TV, că nu se simte izolat în PSD, întrebat dacă se doreşte izolarea în interiorul partidului a sa şi a colegilor...