''Noi am considerat această cerere, pe care liderul PSD a făcut-o, ca o cerere la care premierul va răspunde cu bună credinţă şi chiar cu entuziasm, ca să spun aşa. Este o ocazie prin care putem să arătăm ceea ce am făcut în acest an, să arătăm în mod realist, cu cifre, cu date, pentru că altfel, în spaţiul public, există tot felul de mistificări, atacuri politice, pentru că a început campania. Cred că această cerere ne avantajează, din acest punct de vedere, şi premierul va fi prezent cu un raport în faţa Parlamentului. De câte ori te duci în Parlament, după părerea mea, este un exerciţiu democratic. Şi noi suntem obligaţi să facem asta'', a afirmat Vasile Dîncu. 

La rândul său, consilierul de stat al premierului pe probleme economice speciale, Ionel Dancă, a arătat că datele statistice ''avantajează'' Guvernul, deoarece creşterea economică realizată în trimestrul al doilea este de 6%, iar cea de la nivelul primului semestru al anului a atins un nivel de 5,2%, fiind cea mai mare din Uniunea Europeană. 

''Cu siguranţă datele ne avantajează pentru că (…) avem în trimestrul al doilea o creştere economică de 6%, la nivelul primului semestru 5,2%, cea mai mare creştere din Uniunea Europeană pe primul semestru şi pe trimestrul al doilea. La nivelul lunii august suntem pe excedent bugetar, nu avem probleme de încadrare în deficitul bugetar. De asemenea, în ceea priveşte colectarea suntem peste (nivelul, n.r.) programat'', a spus Dancă. 

În context, el a apreciat că datele statistice arată ''o gestiune riguroasă'' a bugetului naţional, a încasărilor şi cheltuielilor, dar şi a problemelor economice. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a trimis joi o scrisoare deschisă premierului Dacian Cioloş în care îi solicită o poziţie oficială a Guvernului referitoare la măsuri "care îi îngrijorează pe cetăţeni", între care plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, majorarea taxelor pentru cei cu activităţi independente prin schimbarea Codului Fiscal. 

 Liderul social-democraţilor i-a solicitat prim-ministrului să prezinte "de urgenţă în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului un raport privind situaţia economică reală a ţării". 

Și purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu crede că inițiativa liderului PSD, Liviu Dragnea, de a-l invita pe șeful Executivului în Legislativ e foarte bună. El a adăugat că încă nu a fost stabilită data la care Cioloș va prezenta situația economică a țării în Parlament.