Liviu Dragnea

Politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

Dragnea ÎL FENTEAZĂ pe Tăriceanu. Ce vor DISCUTA social-democrații fără ALDE

Dragnea ÎL FENTEAZĂ pe Tăriceanu. Ce vor DISCUTA social-democrații fără ALDE

Liviu Dragnea nu l-a mai chemat pe partenerul său din coaliția de guvernare Călin Popescu-Tăriceanu la întâlnirea de sâmbătă de la Sinaia. De data aceasta, șeful social-democraților va discuta doar...

Ponta, ATAC la Tudose: „S-a molipsit de un populism latino-american”

Ponta, ATAC la Tudose: „S-a molipsit de un populism latino-american”

Fostul președinte al PSD, Victor Ponta, a lansat un nou atac, într-o postare pe Facebook, la adresa premierului Mihai Tudose și a liderului social-democrat, Liviu Dragnea. Astfel, Ponta spune că...

Liviu Dragnea invocă FORȚE POLITICE SECRETE care vor să preia PUTEREA. Lupte POLITICE fără PRECEDENT

Liviu Dragnea invocă FORȚE POLITICE SECRETE care vor să preia PUTEREA. Lupte POLITICE fără PRECEDENT

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, la Mamaia, că există forţe politice, şi nu numai, care vor puterea pe o altă cale decât cea democratică şi legitimă, care comit...

ANUNȚUL lui Dragnea despre dotarea IGSU

ANUNȚUL lui Dragnea despre dotarea IGSU

O problemă spinoasă care trenează de câteva luni bune a fost discutată vineri de către liderii coaliției de guvernare și găsirea finanțării necesare pentru dotarea Inspectoratului General pentru Situații de...

Dragnea, ATAC la filialele PSD: „Este o comunicare haotică la nivel județean”

Dragnea, ATAC la filialele PSD: „Este o comunicare haotică la nivel județean”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, este nemulțumit de activitatea organizațiilor PSD din teritoriu, în special când vine vorba de comunicare, afirmând că aceasta este haotică. În cadrul unei conferințe de presă...

Dragnea: Mie îmi plac femeile. Pe mine nu m-a înşelat nicio femeie din PSD

Dragnea: Mie îmi plac femeile. Pe mine nu m-a înşelat nicio femeie din PSD

Președintele PSD, Liviu Dragnea, le-a lăudat, vineri, la Mamaia, pe femeile din partid spunând că aduc mai multă încredere şi echilibru "decât mulţi purtători de pantaloni". ”O spun cu inima...

Dragnea SCOATE ARMELE împotriva lui Iohannis, Kovesi și Lazăr

Dragnea SCOATE ARMELE împotriva lui Iohannis, Kovesi și Lazăr

Liviu Dragnea iese la contraatac, după ce președintele Klaus Iohannis a criticat asupru la propunerile ministrului Tudorel Toader care modifică Legile Justiției. Liderul PSD a avertizat că „legile justiției vor...

PNL, în război cu Dragnea: „După Legile Justiției, vrea și o administrație de Ev Mediu”

PNL, în război cu Dragnea: „După Legile Justiției, vrea și o administrație de Ev Mediu”

Liberalii dau în vileag planurile lui Liviu Dragnea. După ce acesta va rezolva „principalul obiectiv” al guvernării PSD, respectiv modificarea Legilor Justiției, liderul social-democrat va trece la transformarea unei administrații...

Elena Udrea: Există RISCUL ca JUSTITŢIA să rămâna sub CONTROLUL Sistemului ocult al Noii Securităţi

Elena Udrea: Există RISCUL ca JUSTITŢIA să rămâna sub CONTROLUL Sistemului ocult al Noii Securităţi

Într-o nouă postare a fostului ministru MDRT, Elena Udrea, TRAGE un semnal de alarmă despre jocurile care se fac în ceea ce priveşte Justiţia din România şi cum se doreşte...

Bruxelles, ÎNGRIJORAT de MODIFICĂRILE pe Legile Justiției. SOMAȚIILE Comisiei Europene pentru Guvern

Bruxelles, ÎNGRIJORAT de MODIFICĂRILE pe Legile Justiției. SOMAȚIILE Comisiei Europene pentru Guvern

Comisia Europeană (CE) a solicitat Cabinetului Tudose să ofere detalii cu privire la propunerile lui Tudorel Toader de a modifica legile Justiției. Oficialii de la Bruxelles și-au exprimat îngrijorarea că...

Cioloș îl SOMEAZĂ pe Dragnea: „Recunoașteți public”

Cioloș îl SOMEAZĂ pe Dragnea: „Recunoașteți public”

Fostul premier Dacian Cioloș îi cere lui Liviu Dragnea, să-și asume o poziție față de măsurile anunțate de Tudorel Toader cu privire la modificarea Legilor Justiției. El spune că liderul...

Tudose l-a demascat pe Dragnea

Tudose l-a demascat pe Dragnea

Premierul Mihai Tudose a confirmat că PSD i-a oferit fostului prim-ministru Sorin Grindeanu, rămas șomer, o funcție de ambasador sau consul. Atât Grindeanu cât și liderul PSD Liviu Dragnea încercaseră...

Grindeanu a pupat papucul lui Dragnea: Cum s-a împăcat fostul premier PSD cu „partenerul de șpriț” al serviciilor secrete

Grindeanu a pupat papucul lui Dragnea: Cum s-a împăcat fostul premier PSD cu „partenerul de șpriț” al serviciilor secrete

Acțiunile fostului prim-ministru Sorin Grindeanu, bănățeanul de 43 ani care a provocat o premieră politică post-decembristă, trădează adevăratul caracter al unui politician care a pozat în eroul împins de conștiință...

Dragnea, SĂGEȚI către Iohannis: Nu înțeleg supărarea domnului președinte. Ce REACȚIE a avut liderul PSD după PROTESTELE de miercuri

Dragnea, SĂGEȚI către Iohannis: Nu înțeleg supărarea domnului președinte. Ce REACȚIE a avut liderul PSD după PROTESTELE de miercuri

Liviu Dragnea a reacționat la reacțiile apărute în mediul public după modificările anunțate la legile justiției. Președintele PSD a trimis săgeți către președinteel Klaus Iohannis. După ce miercuri au fost...

Legea pensiilor îi dă BĂTĂI de cap lui Dragnea. DECIZIA luată de liderul PSD

Legea pensiilor îi dă BĂTĂI de cap lui Dragnea. DECIZIA luată de liderul PSD

Legea pensiilor continuă să rămână un subiect arzător pentru PSD, partidul de la guvernare, o decizie urmând să fie luată în cel mai scurt timp. Liviu Dragnea a dezvăluit că...

Mihai Chirica: „Între mine şi domnul Dragnea nu e posibilă o reconciliere după modelul Grindeanu”

Mihai Chirica: „Între mine şi domnul Dragnea nu e posibilă o reconciliere după modelul Grindeanu”

Primarul Mihai Chirica a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu crede într-o reconciliere între el şi Liviu Dragnea după modelul fostului premier Grindeanu. În cadrul unei...

ATAC DUR la Grindeanu, după întâlnirea cu Dragnea: „Nu poate avea nici cap, nici caracter”

ATAC DUR la Grindeanu, după întâlnirea cu Dragnea: „Nu poate avea nici cap, nici caracter”

După ce Sorin Grindeanu s-a întâlnit, în urmă cu câteva zile, cu președintele PSD, Liviu Dragnea, în care au discutat despre guvernare și partid, europarlamentarul Sigfried Mureșan l-a atac în...

Dragnea își securizează funcția: Cură de tratament pentru disidenții PSD la Neptun și Sinaia

Dragnea își securizează funcția: Cură de tratament pentru disidenții PSD la Neptun și Sinaia

Președintele PSD, Liviu Dragnea, i-a chemat la Neptun pe liderii organizațiilor județene pentru a stinge focarele de conflict din teritoriu, pe fondul intențiilor fostului premier Victor Ponta de a atrage...

ATAC DUR, după modificările la legile justiției: „Dosarele privind anchetarea unor politicieni vor fi decise în sediul PSD”

ATAC DUR, după modificările la legile justiției: „Dosarele privind anchetarea unor politicieni vor fi decise în sediul PSD”

Președintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a precizat, astăzi, că propunerile de modificare a pachetului de legi privind justiția ale ministrului Justiției, Tudorel Toader, urmăresc politizarea acesteia. „Inițiativa ministrului de...

Sorin Grindeanu  CONFIRMĂ împăcarea cu Liviu Dragnea

Sorin Grindeanu CONFIRMĂ împăcarea cu Liviu Dragnea

Fostul premier a confirmat în un interviu faptul că s-a întâlnit cu Liviu Dragnea. În cadrul acestei întâlniri ei au reușit să ajungă la un numitor comun. În interviul site-ului...