divort

Divorțul reprezintă actul de desfacere a unei căsătorii în mod legal. În România, aceasta se poate realiza printr-un proces, urmând dispozițiile codului civil al României. Există patru tipuri de divorț, definite în Art. 373.

a) prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt soț;

b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;

c) la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani;

d) la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.[1] Divorțul are loc conform dispozițiilor codului de procedură civilă al României (art 914 – 934).

În măsura în care există copii ca urmare a căsătoriei se pune problema acordării custodiei asupra minorilor. În acest caz, se formează o familie de tip monoparental în care minorii locuiesc cu unul dintre părinți.

În afară de divorțul prin instanță (instanța competentă fiind Judecătoria), divorțul poate avea loc, dacă sunt îndeplinite anumite condiții specifice, și pe cale administrativă sau notarială.

Surpriză! Cu cine s-a văzut Ben Affleck după ce J Lo a intentat divorțul

Surpriză! Cu cine s-a văzut Ben Affleck după ce J Lo a intentat divorțul

La câteva zile după ce J Lo a intentat divorțul, Ben Affleck a luat cina în Los Angeles. Actorul a preferat compania unor prieteni apropiați, și ei celebri ca și...

Pepe a rămas fără cele mai dragi amintiri din cauza divorțului de Zăvo. Sunt irecuperabile

Pepe a rămas fără cele mai dragi amintiri din cauza divorțului de Zăvo. Sunt irecuperabile

Pepe a pierdut din pricina divorțului de oana Zăvoranu, unele dintre cele mai dragi amintiri. Asta pentru că cei doi locuiau împreună, iar la momentul scandalului, artistul nu a mai...

Ce avere colosală au de împărțit Benifer. Contract prenupțial și sutele de milioane de dolari

Ce avere colosală au de împărțit Benifer. Contract prenupțial și sutele de milioane de dolari

Jennifer Lopez și Ben Affleck divorțează în instanță și au de împărțit o avere cu foarte multe zerouri. Cea care a intentat procesul a fost cântăreața, deși zvonurile despărțirii erau...

Cine este femeia blondă, surprinsă cu Toni Iuruc. Este și ea divorțată

Cine este femeia blondă, surprinsă cu Toni Iuruc. Este și ea divorțată

România. La aproape doi ani după despărțirea de Simona Halep, Toni Iuruc a fost surprins în compania unei alte femei pe litoralul românesc. Acesta a fost văzut relaxându-se lângă o...

Care este diferenţa ideală de vârstă, între parteneri, pentru a nu ajunge la divorț

Care este diferenţa ideală de vârstă, între parteneri, pentru a nu ajunge la divorț

Diferenţa de vârstă dintre parteneri este una dintre temele cele mai dezbătute, mai ales când vine vorba despre căsătorie. Unele studii arată că 95% dintre cuplurile cu o diferență de...

Lui Ben Affleck nu i-a plăcut această ipostază în relația cu Jennifer Lopez

Lui Ben Affleck nu i-a plăcut această ipostază în relația cu Jennifer Lopez

Ben Affleck și Jennifer Lopez se îndreaptă în mod oficial spre divorț. Dar ei au dat de bănuit despre sfârșitul acestei părți a poveștii lor de luni de zile. Mulți...

Bomba de pe plajă. Cu cine se bronzează Toni Iuruc. Foto

Bomba de pe plajă. Cu cine se bronzează Toni Iuruc. Foto

La aproape doi ani de la divorțul de Simona Halep, Toni Iuruc s-a afișat pe litoralul românesc cu o altă femeie. Fostul soț al jucătoarei de tenis s-a relaxat lângă...

Jennifer Lopez divorțează de Ben Affleck. Nu mai există cale de împăcare

Jennifer Lopez divorțează de Ben Affleck. Nu mai există cale de împăcare

Jennifer Lopez a divorțat de Ben Affleck după doi ani de căsătorie. Artista a depus marţi cererea la tribunalul superior din comitatul Los Angeles. Data oficială a separării este menţionată...

Culisele despărțirii dintre Maria Popovici și Mincu. Detaliul pierdut din vedere

Culisele despărțirii dintre Maria Popovici și Mincu. Detaliul pierdut din vedere

Celebra actriță de stand up comedy Maria Popovici a avut o primă reacție după ce s-a aflat despre divorțul de nu mai puțin cunoscutul comediant Mincu (Alexandru Minculescu). Despărțirea Mariei...

Ilie Năstase, scandal în plină stradă. Acuzații dure la adresa soției

Ilie Năstase, scandal în plină stradă. Acuzații dure la adresa soției

România. Un nou scandal a marcat acest weekend în Mamaia, avându-i în prim-plan pe Ilie Năstase și soția sa, Ioana. Cei doi, care locuiesc la parterul unui bloc din stațiunea...

Fostul președinte argentinian Alberto Fernandez, acuzat de violență domestică împotriva fostei soții

Fostul președinte argentinian Alberto Fernandez, acuzat de violență domestică împotriva fostei soții

Argentina. Parchetul federal din Argentina l-a acuzat în mod oficial pe fostul președinte Alberto Fernandez pentru violență domestică, după ce i-ar fi provocat răni grave fostei sale partenere și fostei...

Vești bune pentru părinții singuri. Schimbări majore la pensia alimentară

Vești bune pentru părinții singuri. Schimbări majore la pensia alimentară

România. Părinții care își cresc singuri copilul vor beneficia de avantaje suplimentare conform unui proiect de lege ce prevede înființarea unui serviciu public pentru gestionarea plății pensiei alimentare, serviciu care...

Imagini rare cu iubita lui Carla’s Dreams. Ea nu poară mască. Foto

Imagini rare cu iubita lui Carla’s Dreams. Ea nu poară mască. Foto

București. Carla’s Dreams este unul dintre cei mai discreți artiști. El a reușit să își ascundă chipul, dar nu și iubita. Cântărețul a fost căsătorit în trecut, dar a divorțat...

Adele s-a logodit cu Rich Paul. Impresarul are trei copii

Adele s-a logodit cu Rich Paul. Impresarul are trei copii

Germania. Adele a anunțat în timpul unui concert din orașul Munchen că s-a logodit cu iubitul său, Rich Paul. Artista le-a povestit fanilor că a mai fost cerută în căsătorie...

Divorț fulgerător în showbiz-ul românesc. Surpriză totală

Divorț fulgerător în showbiz-ul românesc. Surpriză totală

București. Bogdan Vlădău și Gina Chirilă au împreună o fetiță și au format un cuplu mai bine de 11 ani. Cu toate acestea, modelul internațional a anunțat că divorțează de...

Insula Iubirii nu e ceea ce pare. Cristina, despre ce se întâmplă cu adevărat în spatele camerelor

Insula Iubirii nu e ceea ce pare. Cristina, despre ce se întâmplă cu adevărat în spatele camerelor

România. Un cuplu de la Insula Iubirii a făcut turul emisiunilor de la Antena 1. Cristina și Andrei Rotaru și-au unit destinele la „Mireasă pentru fiul meu”, iar acum, se...

Silviu Prigoană, despre acuzațiile de sabotaj care i se aduc: Mi-aș fi dorit să se căsătorească

Silviu Prigoană, despre acuzațiile de sabotaj care i se aduc: Mi-aș fi dorit să se căsătorească

Silviu Prigoană a dorit să lămurească anumite lucruri după ce George Restivan l-a acuzat că a sabotat-o pe Adriana Bahmuțeanu și pe el cu scopul a nu putea fi fericiți....

Renault, ofertă pentru soții care divorțează. Își pot primii banii pe mașină înapoi

Renault, ofertă pentru soții care divorțează. Își pot primii banii pe mașină înapoi

Renault vine în întâmpinarea cuplurilor cu o ofertă inedită. Producătorul auto îi vizează pe cei care și-au achiziționat modelul electric Scenic. Conform anunțului companiei, în caz de divorț, aceștia își...

O instanță din România, decizie legată de custodia unui câine. De ce au ținut cont judecătorii

O instanță din România, decizie legată de custodia unui câine. De ce au ținut cont judecătorii

Judecătorii bucureșteni s-au pronunțat în ceea ce privește custodia unui animal de companie. În urma procesului de divorț, câinele a fost încredințat femeii. Decizie bizară în cazul unui divorț Instanța...

Ce pensie alimentară plătește Gabi Bădălău, de fapt. Contre cu Claudia Pătrășcanu

Ce pensie alimentară plătește Gabi Bădălău, de fapt. Contre cu Claudia Pătrășcanu

București. Gabi Bădălău a declarat că el o întreține financiar pe fosta soție, Claudia Pătrășcanu, dar și pe copii. El a mai spus că a fost dispus să îi cumpere...