Breaking News: PARTENERIATUL CIVIL dintre persoanele de același sex, RESPINS.
Camera depitaților a respins, luni, proiectul legislativ pentru legalizarea căsătoriilor dintre persoanele de același sex. Revenim cu detalii.
Camera Deputaților din România este una din cele două camere a Parlamentului bicameral al României.
La fel ca și cealaltă cameră, Senatul, Camera Deputaților este aleasă prin vot universal, liber, secret și direct de către cetățenii cu drept de vot ai României.
În prezent, Camera Deputaților din România se află alături de Senatului României în Palatul Parlamentului din București.
Camera depitaților a respins, luni, proiectul legislativ pentru legalizarea căsătoriilor dintre persoanele de același sex. Revenim cu detalii.
Deputaţii au adoptat tacit, luni, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, iniţiată de deputatul independent Daniel Oajdea, conform căreia magistratul care îşi îndeplineşte...
Camera Deputaţilor a adoptat tacit, luni, propunerea legislativă care reglementează desecretizarea dosarelor fostei Securităţi comuniste din România din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aflate în prezent în...
Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil, astăzi, cu numai o abţinere, proiectul de lege iniţiat de liderul PSD, Liviu Dragnea, care prevede eliminarea unor taxe nefiscale. Parlamentarii...
EVZ vă prezintă lista persoanelor care deschide lista PNL la alegerile parlamentare din Capitală. Marile surprize sunt la Senat, unde PNL a "racolat" personalităţi din afara politicii. La deputatii, PNL...
După tot scandalul dintre medici și Ministerul Sănătății, Comisia de sănătate din Camera Inferioară a Parlamentului și-a dat avizul pe un proiect de ordonanță care ar putea obliga medicii să...
Reacțiile vin după ce proiectul PSD de a elimina mai multe taxe a trecut deja de Senat, ajungând, în urmă cu câteva zile, la Camera Deputaților. Luni 24 octombrie 2016,...
„Evenimentul zilei” a aflat că PSD vrea să obţină 9 senatori şi 13-14 deputaţi în Bucureşti, la alegerile parlamentare de la iarnă Social-democraţii vor stabili, marţea viitoare, lista candidaţilor la...
DNA face noi precizări în dosarul în care fostul viceguvernator BNR, Bogdan Olteanu, a fost trimis în judecată pentru trafic de influență. Magistrații anticorupție susțin că acestă cauză nu se...
Evenimentul zilei a aflat că prim-vicepreședintele PNL, Adriana Săftoiu, va candida pentru un mandat de deputat în București, potrivit unor surse liberale. Chiar dacă eșecul PNL la alegerile locale i-a...
Contestația DNA de arestare preventivă pe numele deputatului Adrian Gurzău a fost respinsă miercuri de Instanța Supremă, ca fiind nefondată. Gurzău rămâne astfel sub control judiciar. Decizia magistraților este denitinivă....
Premierul Dacian Cioloş a luat la cunoştinţă moţiunea simplă votată în Parlament împotriva ministrului Justiţiei Raluca Prună, dar şi poziţiile partidelor politce faţă de perioada pre-campaniei electorale, potrivit unei declaraţii...
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de modificare a legii avocaţilor, scrie Agerpres. Au fost eliminate prevederile referitoare la posibilitatea ridicării înscrisurilor avocaţilor în cazul în care există suspiciunea rezonabilă...
Preşedintele Klaus Iohannis consideră că premierul Dacian Cioloş ar trebui să facă "o analiză", împreună cu ministrul Raluca Prună, după ce, astăzi, Camera Deputaţilor a adoptat moţiunea simplă pe Justiţie....
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat astăzi cu 250 de voturi "pentru" şi două abţineri proiectul de lege care oferă angajatorilor posibilitatea să mărească valoarea tichetului de masă până la 15...
Camerei Deputaţilor a adoptat astăzi, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun. La 30 de zile de la...
Camerei Deputaţilor a adoptat astăzi, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun. La 30 de zile de la...
Ministrul Raluca Prună se va adresa deputaţilor, marţi, la solicitarea sa, pe tema moţiunii simple privind justiţia, înainte de vot, a decis Biroul permanent al Camerei Deputaţilor. Într-o scrisoare adresată...
Evenimentul zilei vă prezintă principalele evenimente de marţi, 18 octombrie Președintele Klaus Iohannis efectuează o vizită la Centrala Nucleară de la Cernavodă. La 11.35 șeful statului va avea o întâlnire...
Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, deschide lista candidaților PNL Timiș la Camera Deputaților, la alegerile din această toamnă. Anunțul a fost făcut luni, într-o conferință de presă....