biserica ortodoxa romana

Aghiasma Mare. Când se bea, la ce ajută, rugăciunea care trebuie rostită

Aghiasma Mare. Când se bea, la ce ajută, rugăciunea care trebuie rostită

Sărbătoare de Bobotează este asociată cu sfințirea apelor, iar aghiasma mare sfințită în această zi este considerată a avea proprietăți speciale de purificare și binecuvântare. Azi, de Sf. Ioan Botezătorul...

Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, împlinește 80 de ani

Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, împlinește 80 de ani

Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, cu numele de botez Nicolae, s-a născut la Crețești-Vidra, jud. Giurgiu, pe 5 ianuarie 1944, fiu al părinților Anghel și Maria Mihăiță. În perioada 1959-1968, a absolvit...

Urările Patriarhului Daniel de Anul Nou. „Fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună"

Urările Patriarhului Daniel de Anul Nou. „Fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună"

Patriarhul Daniel, cu ocazia intrării în Anul Nou, a transmis un mesaj națiunii române în care adresează tuturor credincioșilor „părinteşti binecuvântări, doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire...

Calendar ortodox, 27 decembrie. Sfântul Ștefan, cel pentru care Dumnezeu s-a ridicat în picioare. Ce rugăciune se rostește în această zi

Calendar ortodox, 27 decembrie. Sfântul Ștefan, cel pentru care Dumnezeu s-a ridicat în picioare. Ce rugăciune se rostește în această zi

Sfântul Ştefan este unul dintre cei şapte diaconi aleşi din rândul evreilor elenişti, pentru a sluji la adunările Bisericii din primul veac. Ceilalţi diaconi erau: Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena...

Cele mai frumoase mesaje de Sfântul Ștefan. Peste 500.000 de români îi poartă numele

Cele mai frumoase mesaje de Sfântul Ștefan. Peste 500.000 de români îi poartă numele

Sfântul Ștefan s-a numărat printre ucenicii aleși de Apostoli să intre în Biserică având statut de diaconi. Cuvântul diacon se traduce ca  „slujitor”. Aceștia aveau îndatorirea de a sluji alături...

Incendiu la Ferma Dacilor. Mesaj de compasiune transmis de Patriarhie

Incendiu la Ferma Dacilor. Mesaj de compasiune transmis de Patriarhie

Patriarhia Română a transmis un mesaj de compasiune pentru victimele incendiului de la pensiunea Ferma Dacilor din Tohani, Prahova. În incendiul care a izbucnit marți dimineață au murit șase persoane....

Patriarhul Daniel: Nașterea Domnului este o sărbătoare de binecuvântare a părinţilor şi a copiilor

Patriarhul Daniel: Nașterea Domnului este o sărbătoare de binecuvântare a părinţilor şi a copiilor

Patriarhul Daniel transmite că naşterea Domnului este o sărbătoare de binecuvântare a părinţilor şi a copiilor. Mesajul a fost transmis în În predica rostită de Crăciun. Predica a fost ținută...

Mitropolitul din Republica Moldova condamnă atacurile lansate asupra Bisericii Ortodoxe din Basarabia

Mitropolitul din Republica Moldova condamnă atacurile lansate asupra Bisericii Ortodoxe din Basarabia

Mitropolitul Vladimir, din Republica Moldova, a afirmat, sâmbătă, că deciziile unor preoți de a se transfera în Mitropolia Basarabiei "nesăbuite". Pe de altă parte, înalta față bisericească a condamnat atacurile...

Biserica Ortodoxă Română va primi mai mulți bani de la stat

Biserica Ortodoxă Română va primi mai mulți bani de la stat

Biserica primește mai mulți bani de la statul român, în 2024, având în vedere că interiorul Catedralei Mântuirii Neamului trebuie finalizat. Biserica primește bani mai mulți de la stat Banii...

Un director de agenție de presă devine călugăr. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Paisie Sinaitul

Un director de agenție de presă devine călugăr. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Paisie Sinaitul

Aurelian Iftimiu, Directorul Agenției de presă Basilica, a primit tunderea în monahism sub numele Nicolae. Primul director de presă din România care alege să intre în viața monahală Ierodiaconul Nicolae...

Patriarhul Kirill, declarat oficial persona non-grata în Ucraina

Patriarhul Kirill, declarat oficial persona non-grata în Ucraina

Patriarhul Kirill a fost inclus de autoritățile ucrainene pe lista celor mai căutate persoane din Ucraina. Șeful Bisericii Ortodoxe ruse alături de alți oficiali apropiați Kremlinului este acuzat de complicitate...

Pățania preotului Ioan Istrati. Cum era să-l escrocheze o enoriașă, cu un apartament de lux

Pățania preotului Ioan Istrati. Cum era să-l escrocheze o enoriașă, cu un apartament de lux

Preotul Ioan Istrati a povestit că acum 10 ani lucra la Iași și nu o ducea foarte bine cu banii. Câștiga niște bani de la emisiunile de pe Trinitas și...

Calendar Ortodox, 9 decembrie. Zămislirea Sfintei Fecioare Maria. Rugăciunea ce trebuie rostită azi

Calendar Ortodox, 9 decembrie. Zămislirea Sfintei Fecioare Maria. Rugăciunea ce trebuie rostită azi

Calendar Ortodox. Pe 9 decembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana. Ioachim și Ana erau o familie închegată, care trăiau după rânduiala lui Dumnezeu. La...

Calendar Ortodox, 8 decembrie. Sfântul Cuvios Patapie. Dezlegare la ulei și vin

Calendar Ortodox, 8 decembrie. Sfântul Cuvios Patapie. Dezlegare la ulei și vin

Calendar Ortodox. BOR sărbătorește în fiecare an, în ziua de 8 decembrie, pe Sfântul Cuvios Patapie. El s-a născut în orașul Teba (Egipt) din părinți credincioși. Acesta a îmbrățișat viața...

Calendar ortodox, 5 decembrie 2021. Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit. S-a călugărit la doar 8 ani

Calendar ortodox, 5 decembrie 2021. Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit. S-a călugărit la doar 8 ani

În calendarul ortodox, 5 decembrie este sărbătoare mare pentru toți creștinii. Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Sava cel Sfințit. El s-a născut în Capadocia, în anul 439, după Hristos....

BOR instituie propriile sancțiuni pentru corupție. Sunt vizate numirile în parohii și donațiile

BOR instituie propriile sancțiuni pentru corupție. Sunt vizate numirile în parohii și donațiile

Comunicatul transmis sâmbătă de cancelaria Sfântului Sinod enumeră măsurile canonice împotriva corupției. BOR își propune să combată astfel cazurile de corupție din interiorul instituției. Măsurile BOR se referă la cazurile...

Limba română, în proces de maghiarizare în școlile din Covasna

Limba română, în proces de maghiarizare în școlile din Covasna

Limba română riscă să-și piardă identitatea în Covasna ca urmarea a faptului că Biserica Ortodoxă și învățământul cu predare în limba strămoșească se confruntă cu un declin sistematic. Nu de...

Moșii de Iarnă. Ce dăm de pomană în Sâmbăta Morților

Moșii de Iarnă. Ce dăm de pomană în Sâmbăta Morților

De Sâmbăta Morților (Moșii de iarnă), creștinii fac parastase și dau de pomană pentru cei răsposați. Datina spune că bucatele care vor fi de pomană trebuie duse la biserică pentru...

Calendarul ortodox, 21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Dezlegare la pește

Calendarul ortodox, 21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Dezlegare la pește

„Ceea ce s-a hrănit în Sfânta Sfintelor, celei îmbrăcate cu credință și cu înțelepciune și cu neîntinată feciorie, mai marele Gavriil i-a adus din ceruri închinăciune”, se arată scris în...

Preotul Răzvan Enache a murit la doar 40 de ani. Era numit „Duhovnicul inimilor”

Preotul Răzvan Enache a murit la doar 40 de ani. Era numit „Duhovnicul inimilor”

Biserica Ortodoxă Română este în doliu. Părintele Răzvan Enache a lăsat în urmă o familie extraordinară pe care o iubea enorm. Și în parohia pe care o conducea era extrem...