Ce s-a ales de proiectele promise de Nicușor Dan în campania electorală

Ce s-a ales de proiectele promise de Nicușor Dan în campania electorală Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

În 2020, când a intrat în cursa electorală, Nicușor Dan lansa ideea unui București nou, promovând un oraș mai dinamic și mai respirabil prin intermediul proiectelor ample menite să îmbunătățească mobilitatea urbană.

Tot atunci, edilul făcea o serie de promisiuni bucureștenilor, care însă rămân, la patru ani distanță, doar pe hârtie.

Trenul metropolitan promis de Nicușor Dan, doar pe hârtie

Una dintre cele mai importante promisiuni electorale a fost implementarea trenului metropolitan. Planul includea șase rute diferite și presupunea un serviciu cu o frecvență de două-trei trenuri pe oră, fiecare având o capacitate de aproximativ 200 de locuri și o viteză operațională medie de 40 de kilometri pe oră, cu o viteză maximă între stații de 80-90 km/h.

„Metroul de suprafață în Capitală va fi făcut într-un mandat – de la prima hârtie până la prima călătorie”, se menționa în programul lui Nicușor Dan.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dintre cele șase rute propuse, singura care este funcțională este cea către Aeroportul Henri Coandă. Această rută a fost finalizată pentru Euro 2020, însă a fost un proiect demarat înainte ca Nicușor Dan să devină primar.

Tren metropolitan

Tren metropolitan

În ceea ce privește zona de nord, progresele sunt încă la stadiul studiilor sau al lucrărilor preliminare.

În ceea ce privește zona de sud, primarul recunoaște că proiectul nu va fi fezabil din punct de vedere economic în următorii ani, deoarece necesită ample lucrări de reabilitare a liniilor de tren, pe care în prezent se circulă cu doar 5-10 km/h.

Pistele de biciclete și semaforizarea inteligentă au rămas și ele la stadiul de proiect

Soluțiile de transport urban nepoluante erau un alt obiectiv cu care Nicușor Dan a avenit în fața bucureștenilor în 2020.

„Vom realiza un sistem adevărat de piste de biciclete în Capitală, cu ajutorul fondurilor europene”, spunea acesta în programul său din 2020.

În prezent, în 2024, „noul sistem” implică doar 5-6 kilometri de piste noi, alături de un masterplan la care se lucrează de patru ani.

Situația este similară și în cazul semaforizării inteligente, care a rămas în faza de proiect, deși, conform promisiunilor, ar fi trebuit finalizată în doi ani.

De asemenea, benzile unice destinate transportului public s-au extins doar pe o lungime de 6,7 kilometri, în ciuda faptului că rețeaua STB acoperă sute de kilometri.

Nicuşor Dan

Sursa foto: Razvan Valcaneantu \EEC

Pe lângă acestea, au fost propuse de Nicușor Dan, ca soluții ușor implementabile, 15 mari parcări în sistem park&ride.

Însă în prezent, doar două dintre ele sunt funcționale, fiind realizate sau demarate în timpul mandatului fostului primar PSD, Gabriela Firea.

O a treia parcare a fost construită cu finanțare europeană, sub mandatul primarului social-democrat al sectorului 4, Daniel Băluță.