STB a convins bucureștenii să cumpere călătorii. Care este metoda de plată preferată

STB a convins bucureștenii să cumpere călătorii. Care este metoda de plată preferată

Societatea de Transport București (STB) a reușit să convingă bucureștenii să-și plătească biletele și să circule legal cu mijlocul de transport în comun. Iată care este metoda de plată preferată de locuitorii Capitalei.

Cum preferă bucureștenii să-și achite călătoriile STB

În 2023, aproape 8 milioane de călătorii cu mijloacele de transport în comun ale STB au fost achitate prin SMS la numărul unic #7458. În 2024, numărul mediu lunar a crescut, atingând un record de peste 800.000 de plăți în luna martie a acestui an. În plus, aproape 3 milioane de tranzacții prin intermediul #7458 au fost efectuate pentru plata parcării în București.

Bucureștiul se numără printre cele doar 15 capitale ale țărilor din Uniunea Europeană (din totalul de 28) în care călătoriile cu mijloacele de transport în comun supraterane pot fi plătite prin SMS, fără necesitatea descărcării unei aplicații sau a plății imediate prin card. Acest beneficiu este tot mai apreciat de către locuitorii și vizitatorii capitalei, conform datelor consultate de ARSC.ro.

STB, număr unic pentru transportul în comun

În 2023, aproape 8 milioane de plăți au fost efectuate prin acest sistem, cu o medie lunară de peste 600.000 de tranzacții, iar în 2024 numărul plăților a înregistrat o creștere semnificativă, atingând un vârf de peste 800.000 în luna martie. Același număr unic poate fi folosit în București, în acest caz similar cu aproape toate capitalele UE, pentru plata parcării (sursa: https://cmpb.ro/files/19/Modalitati%20plata.pdf).

În 2023, au fost înregistrate aproape 3 milioane de tranzacții la acest capitol, iar în martie 2024 s-au înregistrat aproape 330.000 de plăți. De asemenea, tot prin SMS la numărul #7458 se poate plăti și trenul care leagă Gara de Nord cu Aeroportul Otopeni.

Noi metode de plată digitale pentru transportul public. Când vor fi introduse

Autobuz. Sursa foto: Facebook/ STB

Ce avantaje aduce plata prin SMS

În contrast cu alte modalități de plată a călătoriilor cu STB sau a parcării, plata prin SMS aduce beneficii clare, mai ales într-o țară în care nivelul de alfabetizare în domeniul noilor tehnologii este printre cele mai scăzute din UE, iar încrederea populației în siguranța plăților cu cardul este redusă, iar infrastructura în acest sector este încă în curs de dezvoltare. În primul rând, așa cum am menționat anterior, nu este necesară descărcarea unei aplicații dedicate (cum este cazul în multe alte capitale), ceea ce înseamnă că cei care plătesc călătoria prin SMS nu au nevoie de telefoane avansate sau chiar de acces la internet. De asemenea, merită menționat că plata prin SMS poate fi efectuată și folosind aparate echipate cu cartelă pre-plătită.

În plus, având în vedere programul redus al casieriilor STB (închise în nopțile și în weekend), plata prin SMS reprezintă o modalitate de a evita amenzi, chiar și fără a deține un abonament lunar sau cu altă durată. Nu în ultimul rând, plata prin SMS oferă o "perioadă de grație" pentru utilizator, deoarece plata călătoriei este inclusă în următoarea factură pentru abonamentul de telefonie, adică la un interval de aproximativ o lună.

Acest beneficiu este evident mai ales atunci când vine vorba despre plata parcării, deoarece în București, costul mediu pe oră este de 5 lei, ceea ce poate genera cheltuieli semnificative pentru cei care vin frecvent în oraș, fără a locui aici. Similar cu plata călătoriilor cu transportul în comun, plata parcării prin această metodă evită problemele întâmpinate în găsirea unui parcometru sau în instalarea unei aplicații dedicate, care uneori poate să nu funcționeze corect și care presupune în orice caz utilizarea unui card, ceea ce implică introducerea datelor bancare.

Plata prin SMS aduce avantaje celor de la STB

Prin intermediul unui calcul aproximativ, cele aproximativ 8 milioane de călătorii cu STB plătite prin SMS în intervalul ianuarie 2023-decembrie 2024 au generat aproximativ 10% din încasările STB. Aceasta se întâmplă în condițiile în care estimăm încasările STB din 2023 la aproximativ 260 de milioane de lei, adică 53 de milioane de euro, și presupunem că fiecare tranzacție prin SMS a fost făcută la nivelul minim, pentru doar 90 de minute de călătorie, la prețul de 62 de eurocenți.

Dacă veniturile STB s-au menținut la nivelul din 2022, adică puțin peste 240 de milioane de lei, deci 48 de milioane de euro, iar media per tranzacție prin SMS ar fi în jur de un euro (ținând cont că abonamentul de o zi costă 1,5 euro), rezultă că doar din plățile prin SMS au provenit peste 16% din încasări. În ceea ce privește parcările, este dificil de estimat contribuția plăților prin SMS, deoarece schimbările privind sistemul de taxare sunt relativ recente, iar datele raportate de Primărie sunt limitate.

Totuși, știm că au fost înregistrate 3 milioane de plăți prin SMS, care, dacă ar fi fost efectuate pentru o oră fiecare, ar însemna aproximativ 15 milioane de lei.

Dar ar putea sistemul de plată prin SMS să fie extins și la alte servicii?

Spre ce alte servicii ar putea fi extins sistemul de plată prin SMS

În ceea ce privește Bucureștiul, numărul unic ar putea fi extins pentru a funcționa ca un City Card, mai ușor de utilizat. Un prim pas în această direcție ar putea fi implementarea acestui serviciu pentru plata călătoriilor la metrou, mai ales că Metrorex încă nu a introdus această modalitate de plată.

Apoi, inspirându-ne din modelele experimentate în orașe celebre precum Viena, Londra, Roma sau Barcelona, care dispun de carduri dedicate, Bucureștiul ar putea dezvolta un sistem similar care să includă abonamente pentru muzee, grădini zoologice sau botanice, precum și reduceri la anumite restaurante renumite. Un astfel de produs integrat ar fi util nu doar turiștilor, ci și locuitorilor orașului. Imaginați-vă cum ar fi să puteți plăti prin SMS pentru intrarea la muzeu pentru copilul dumneavoastră adolescent. Dezvoltarea acestui sistem ar putea aduce beneficii și sectorului privat, prin stabilirea de parteneriate cu restaurante, baruri sau hoteluri.

 

Ne puteți urmări și pe Google News