Cele mai frumoase mesaje de Sfântul Ștefan. Peste 500.000 de români îi poartă numele

Cele mai frumoase mesaje de Sfântul Ștefan. Peste 500.000 de români îi poartă numeleSfântul Ștefan: Sursa foto: doxologia

Sfântul Ștefan este recunoscut în Biserica Ortodoxă ca fiind primul mucenic ce și-a dat viața pentru credință. Numele acestuia este purtat de numeroși români, însă puțini îi cunosc jertfa.

Sfântul Ștefan s-a numărat printre ucenicii aleși de Apostoli să intre în Biserică având statut de diaconi. Cuvântul diacon se traduce ca  „slujitor”. Aceștia aveau îndatorirea de a sluji alături de Apostoli, dar și de fi implicați în faptele de milostenie pentru săraci și văduve. De asemenea, acești ucenici predicau și cuvântul Evangheliei, însă aveau dreptul și să boteze.

Sfântul Ștefan, model de credință

Dintre cei șapte diaconi aleși de Apostoli, după Cincizecime, Sfântul Ștefan era cel mai de seamă. Acesta predica Evanghelia cu mare evlavie și responsabilitate.

După o perioadă, propovăduirea sa a ajuns în atenția fariseilor iudei. Astfel, Sfântul Ştefan a fost învinuit de blasfemie împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu. Drept urmare, sfântul a fost dus în faţa sinedriului pentru a fi judecat.

Martorii mincinoși l-au acuzat că a hulit împotriva Legii lui Dumnezeu. Învinovățit pe nedrept, Sfântul Ștefan se lumina la față, asemenea unui înger, arată Faptele Apostolilor.  Luminat de harul dumnezeiesc, acesta a luat cuvântul în fața judecătorilor.

„Voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum părinţii voştri, aşa şi voi! Pe care dintre proroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum. Voi, care aţi primit Legea întru rânduieli de la îngeri şi n-aţi păzit-o!”, se arată în Faptele Apostolilor 7, 51-53.

Ucis cu pietre

La auzul vorbelor Sfântului Arhidiacon, judecătorii lui au hotărât să-l ucidă cu pietre. Slujitorul lui Dumnezeu nu s-a temut de amenințare. El a fost târât afară din cetate şi bătut cu pietre, iar ca să poată lovi mai cu putere.

  Sfântul Ştefan, întâiul diacon şi  martir a fost îngropat în ascuns.

Aflarea sfintelor lui moaşte a avut loc în anul 415.

Întâiul diacon al Bisericii este considerat grabnic ajutător pentru bolnavi și sărmani. De asemenea, cei care vor să își întemeieze o familie sunt deseori îndrumați de preoți să se roage sfântului.

Sfântul Ștefan, primul martir al Bisericii creștine, omorât cu pietre. Câți români îi poartă numele

Sfântul Ștefan. Sursa foto: doxologia

Sfântul Ștefan. Sute de mii de români îi poartă numele

Sfântul Arhidiacon este sărbătorit în fiecare an pe data de 27 decembrie, în cea de-a treia zi de Crăciun. Cu acest prilej, peste 500.000 de români își sărbătoresc onomastica. În Biserica Ortodoxă, ziua este marcată prin slujirea Sfintei Liturghii, în cadrul căruia este pomenit întâiul mucenic al ortodoxiei.

Mesaje pentru sărbătoriți

Cei care doresc să adreseze o urare au la îndemână o diversitate de mesaje. În continuare vă prezentăm care sunt cele mai populare mesaje care pot fi trimise cu această ocazie.

„Visele și speranțele de azi să devină realitate, orice cădere un pas înainte, gândul bun și fericirea să te însoțească mereu! La Mulți Ani, Ștefan!”

„Fie ca din această zi sfântă, în drumul lin al vieții tale să răsară mereu câte-o rază de soare care să-ți aducă fericire și bucurie. Îți doresc multă sănătate și toate dorințele să ți se împlinească! La mulți ani, Ștefan”

„Îţi urez din tot sufletul noroc, să îţi găseşți pacea şi fericirea, să nu verşi nicio lacrimă şi să trăieşți fiecare clipă astfel încât să nu regreţi nicio secundă trecută! Cele mai bune urări de la mine. La mulţi ani, Ștefan!”

„Un gând bun şi-o sărutare/ Azi la ceas de-aniversare/ Șfântul Ștefan să vă ocrotească/ Visele să vă-mplineasca!/ La mulţi ani, Ștefan!”

„Dacă toată lumea îţi doreşte ca această zi să fie una minunată, eu îţi urez ca atât ziua de astăzi, cât şi zilele ce urmează să fie pline de bucurii şi realizări şi să îţi umple sufletul de voie bună. La mulţi ani,Ștefan!”

„Fiecare fulg de nea să îţi aducă multă iubire în suflet, sănătate, admiraţia celor dragi şi multe dorinţe împlinite! La Mulţi Ani, Ștefan!”