De la lingvist la jefuitor de bănci, farmacii și oficii poștale
Un suedez, de profesie lingvist, pentru că nu a reuşit să-şi găsească un loc de muncă adecvat pregătirii sale, s-a pus pe jefuit bănci, farmacii și oficii poștale. După 10...
Banca este o instituție financiară care are ca obiect principal de activitate atragerea de depozite și acordarea de credite.
Băncile sunt organizate sub forma unei societăți comerciale pe acțiuni și își desfășoară activitatea sub supravegherea băncii centrale.
Sistemul bancar este structurat în general pe două nivele:
- primul nivel cuprinde o singură entitate - Banca Centrală a Statului (sau națională) cu atribuții privind politica monetară, valutară, de credit și de plăți, precum și cu atribuții în materia autorizării și supravegherii (prudențiale) bancare.
Banca Centrală este, de regulă, singura instituție autorizată să emită monedă. Aceasta răspunde Guvernului sau direct Parlamentului și este o instituție non-comercială.
- al doilea nivel cuprinde, în principal, băncile specializate, instituții autorizate să desfășoare activități de atragere de depozite și de acordare de credite în nume și în cont propriu.
Cel mai important segment al băncilor specializate este constituit de băncile comerciale. Acestea dispun de o numeroasă rețea de agenții care oferă prin servicii bancare direct populației sau întreprinderilor.
Băncile de investiții, spre deosebire de cele comerciale acționează preponderent pe piața financiară și nu interactionează direct cu populația. În rândul băncilor specializate se încadrează și băncile de credit ipotecar sau casele de economii pentru domeniul locativ, care oferă credite ipotecare pentru locuințe persoanelor fizice sau juridice.
Un suedez, de profesie lingvist, pentru că nu a reuşit să-şi găsească un loc de muncă adecvat pregătirii sale, s-a pus pe jefuit bănci, farmacii și oficii poștale. După 10...
CEO-ul Deutsche Bank, Christian Sewing, ar fi mustrat mai mulţi directori din cadrul băncii, pentru că şi-au comandat costume în valoare de 1.800 de dolari duminica trecută, atunci când banca...
Senatorul PNL Florin Cîțu trage un semnal de alarmă cu privire la Eugen Teodorovici, despre care se întreabă dacă este agent rus. Florin Cîțu atrage atenția asupra unor aspecte neglijate...
Începând din această lună, Fiscul și-a îmbunătățit comunicarea cu băncile și a găsit o soluție care, spune ministrul Eugen Teodorovici, va mulțumi pe toată lumea, inclusiv pe datornici. Este vorba...

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, astăzi, un curs de 4,7356 lei pentru un euro, în creştere cu 0,04 bani (+0,01%) faţă de cotaţia anterioară, de 4,7352 lei/euro. Băncile...
Autoritatea Bancară Europeană (EBA) a publicat marți un raport în care se arată că băncile trebuie să efectueze o majorare de capital de 137 de miliarde în următorii 8 ani,...
BNR aruncă bomba anumului. Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, luni, 500 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark. BNR. Obligaţiunile...
Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, este susţinut de ALDE pentru obţinerea unui nou mandat, urmând a fi votat de către parlamentarii formaţiunii....
„Justiția a fost servită”. Doi români care foloseau o metodă „specială” pentru a sparge bănci din Austria și-au primit sentințele. Cum procedau cei doi bărbați și cine îi ajuta? Doi...
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat joi, că Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, circa 1,988 de miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de...
EximBank și National Bank of Greece au semnat acordul de achiziție a 99,28% din Banca Românească. Prin urmare, EximBank va activa pentru prima oară pe segmentul de retail banking din...
Mugur isărescu a declarat miercuri că OUG 114 din 2018 a reprezentat un risc sever la adresa stabilităţii financiare prin afectarea mecanismului de transmisie a politicii monetare. Mugur Isărescu a...
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în iunie 2019, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,425 miliarde de lei, din care 400 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de...
Mai mulți elevi ai unui colegiu din Capitală au avut ideea să se întreacă în ale gătitului. Totul în cadrul unei adevărate olimpiade gastronomice. Chiar dacă sunt încă la vârsta...
Băncile din România au refuzat să împrumute Guvernul în repetate rânduri, în cadrul sesiunilor de oferte necompetitive aferente licitațiilor susținute. Băncile nu au participat vineri la sesiunea de oferte necompetitive...
La numai 45 de ani, un bărbat din Topoloveni, judeţul Argeş, doborât de depresie, a luat cea mai deznădăjduită hotărâre şi s-a sinucis. După ce femeia pe care o iubea...