antrenor

Termenul de antrenor se referă, de regulă, la o persoană calificată care se ocupă cu antrenarea sportivilor sau militarilor.

În sport, se numește antrenor o persoană care se ocupă cu îndrumarea, instruirea și organizarea activității unei echipe sportive sau unui sportiv (individ); uneori poate însemna și profesor de sport.

În fotbal, el este cel care decide alcătuirea echipei, lotul de jucători și tacticile abordate în vederea câștigării unui meciului.

Simona Halep mesaj SUPERB pentru Darren Cahill, omul care a adus-o pe primul loc în lume. Ce i-a transmis antrenorul în timpul meciurilor

Simona Halep mesaj SUPERB pentru Darren Cahill, omul care a adus-o pe primul loc în lume. Ce i-a transmis antrenorul în timpul meciurilor

Performanțele Simonei Halep, clasarea pentru a doua oară consecutiv într-un an pe primul loc mondial și adjudecarea primului titlu de Grand Slam din carieră, sunt în mare măsură rezultatele colaborării...

Mircea Rednic, vizat de un fost coechipier: „Se ascunde mereu după fusta altuia. Nu știa ce jucători sunt la Dinamo?”

Mircea Rednic, vizat de un fost coechipier: „Se ascunde mereu după fusta altuia. Nu știa ce jucători sunt la Dinamo?”

Dănuț Lupu, fost jucător al echipei Dinamo, a afirmat că Mircea Rednic n-ar trebui să se plângă din cauza valorii lotului de care dispune în Ștefan cel Mare. Dănuț Lupu...

LIGA I. Dinamo a ajuns la 7 meciuri CONSECUTIVE fără VICTORIE, după remiza de la Chiajna. Mircea Rednic: „Din păcate, nu se paote mai mult”

LIGA I. Dinamo a ajuns la 7 meciuri CONSECUTIVE fără VICTORIE, după remiza de la Chiajna. Mircea Rednic: „Din păcate, nu se paote mai mult”

Dinamo a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida disputată, luni, în deplasare, cu Concordia Chiajna, în etapa a 13-a a campionatului intern. Concordia Chiajna și Dinamo au încheiat fără goluri...

Un antrenor român, în pragul LEȘINULUI. I s-a făcut rău în timpul meciului, după ce s-a certat cu arbitrul

Un antrenor român, în pragul LEȘINULUI. I s-a făcut rău în timpul meciului, după ce s-a certat cu arbitrul

Marius Șumudică, antrenorul echipei Al Shabab a trăit intens meciul câștigat cu scorul de 2-1 împotriva formației Al Qadisiya, și s-a simțit rău. Al Shabab, formația pregătită de Marius Șumudică,...

LIGA I. Dinamo continuă să AGONIZEZE și cu Mircea Rednic. „Roș-albii” s-au încurcat de Dunărea Călărași

LIGA I. Dinamo continuă să AGONIZEZE și cu Mircea Rednic. „Roș-albii” s-au încurcat de Dunărea Călărași

Dinamo a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată, luni, pe teren propriu, cu Dunărea Călărași, în cadrul etapei a 12-a a Ligii I. Mircea Rednic a redebutat pe banca...

HANDBAL. Cu un nou antrenor, CSM București a obținut o VICTORIE cu mari emoții în Liga Campionilor

HANDBAL. Cu un nou antrenor, CSM București a obținut o VICTORIE cu mari emoții în Liga Campionilor

CSM București s-a impus, sâmbătă, cu scorul de 29-27 în confruntarea disputată, în deplasare, pe terenul norvegiencelor de la Kristiansand. Dragan Djukici a debutat cu o victorie în postura de...

Contestat VEHEMENT, Nicolae Dică, antrenorul ce la FCSB, A REACȚIONAT: „Sunt DEZAMĂGIT”

Contestat VEHEMENT, Nicolae Dică, antrenorul ce la FCSB, A REACȚIONAT: „Sunt DEZAMĂGIT”

Nicolae Dică, antrenorul echipei FCSB, a declarat că va încerca să-și facă treaba în continuare la gruparea „roș-albastră”, în ciuda criticilor primite constant. Nicolae Dică a fost criticat de mai...

HANDBAL. Conducătorii echipei CSM București au bătut palma cu un nou tehnician. Cine este omul care va încerca să le ducă pe „tigroaice” în elita Ligii Campionilor

HANDBAL. Conducătorii echipei CSM București au bătut palma cu un nou tehnician. Cine este omul care va încerca să le ducă pe „tigroaice” în elita Ligii Campionilor

Antrenorul sârb Dragan Djukici a ajuns la un acord cu oficialii formației feminie de handbal CSM Bucureși și va lucra la campioana României. CSM București l-a demis, miercuri, pe suedezul...

ȘOC la CSM București. Decizia luată după ce echipa feminină de handbal a fost UMILITĂ în Liga Campionilor

ȘOC la CSM București. Decizia luată după ce echipa feminină de handbal a fost UMILITĂ în Liga Campionilor

Suedezul Magnus Johannson a fost demis de pe banca tehnică a formației CSM București, după eșecul suferit în Liga Campioanelor. CSM București s-a făcut de râs în grupele Ligii Campionilor,...

OFICIAL | Mircea Rednic a semnat cu Dinamo! ANUNȚUL clubului

OFICIAL | Mircea Rednic a semnat cu Dinamo! ANUNȚUL clubului

Clubul din Ștefan cel Mare a anunțat, astăzi, că Mircea Rednic este noul antrenor al lui Dinamo. Așadar, Mircea Rednic este al treilea antrenor al „câinilor” în acest sezon, după...

DECIZIE INCREDIBILĂ. Dinamo a schimbat antrenorul după doar 2 etape. Claudiu Niculescu a fost dată afară. „Nu mă așteptam vreodată să mi se întâmple una ca asta”

DECIZIE INCREDIBILĂ. Dinamo a schimbat antrenorul după doar 2 etape. Claudiu Niculescu a fost dată afară. „Nu mă așteptam vreodată să mi se întâmple una ca asta”

Claudiu Niculescu a fost concediat, vineri seara, de pe banca tehnică a echipei Dinamo. Locul său va fi luat de Mircea Rednic. Decizie incredibilă la Dinamo, după ce Claudiu Niculescu...

TRAGEDIE în lumea SPORTULUI. Un mare ANTRENOR a MURIT

TRAGEDIE în lumea SPORTULUI. Un mare ANTRENOR a MURIT

Tex Winter, fostul antrenor secund al lui Phil Jackson la Chicago Bulls din perioada marelui baschetbalist Michael Jordan, iar apoi la Los Angeles Lakers, a încetat din viaţă miercuri la...

Florin Bratu, CRITICAT de un fost mare jucător dinamovist: „Am luat și noi un punct mai răsărit în deplasare de la FC Stâna Becali. E un haos TOTAL”

Florin Bratu, CRITICAT de un fost mare jucător dinamovist: „Am luat și noi un punct mai răsărit în deplasare de la FC Stâna Becali. E un haos TOTAL”

Claudiu Vaișcovici, fost fotbalist al echipei Dinamo, a vorbit despre situația alarmantă pe care o traversează gruparea „roș-albă” și l-a criticat pe Florin Bratu. Claudiu Vaișcovici este de părere că...

Un fost mare internațional român vorbește despre dependența de ALCOOL: „Să nu faceți asta. Așa am ajuns în PATIMA BĂUTURII”

Un fost mare internațional român vorbește despre dependența de ALCOOL: „Să nu faceți asta. Așa am ajuns în PATIMA BĂUTURII”

Dorinel Munteanu, fost internațional român a vorbit despre problemele pe care le-a avut cu alcoolul în ultimii ani. Dorinel Munteanu, antrenorul Concordiei Chiajna, a vorbit la GSP Live despre perioada...

Dinamo a ajuns la 4 meciuri fără VICTORIE în campionat. Claudiu Niculescu A DEBUTAT în LIGA I cu un EGAL, împotriva lui Sepsi OSK

Dinamo a ajuns la 4 meciuri fără VICTORIE în campionat. Claudiu Niculescu A DEBUTAT în LIGA I cu un EGAL, împotriva lui Sepsi OSK

Dinamo a terminat la egalitate, scor 0-0, partida jucată, vineri, pe teren propriu, împotriva formației Sepsi OSK, în etapa a 10-a a campionatului intern. Dinamo și Sepsi OSK au remizat...

Suporterii lui AEK vor să-l dea în JUDECATĂ pe Răzvan LUCESCU

Suporterii lui AEK vor să-l dea în JUDECATĂ pe Răzvan LUCESCU

Răzvan Lucescu, antrenorul lui PAOK are din nou probleme în Grecia. După declarațiile că AEK ar fi furat titlul de campioanî de la echipa antrenată de el, suporterii lui AEK...

NEWS ALERT. Dinamo a rămas fără antrenor. Florin Bratu a fost CONCEDIAT de Ionuț Negoiță. Tehnicianul dorit în Ștefan cel Mare nu este agreat de unii suporteri

NEWS ALERT. Dinamo a rămas fără antrenor. Florin Bratu a fost CONCEDIAT de Ionuț Negoiță. Tehnicianul dorit în Ștefan cel Mare nu este agreat de unii suporteri

Dinamo a rămas fără antrenor, după ce Florin Bratu a fost pus pe liber, sâmbătă seara, de conducerea echipei din Ștefan cel Mare. Florin Bratu s-a despărțit sâmbătă seara de...

LIGA I. DEZASTRU pentru Dinamo. „Câinii” AU PIERDUT al 3-lea meci consecutiv în campionat și nu au tras șut pe poartă. Florin Bratu este ca și DEMIS

LIGA I. DEZASTRU pentru Dinamo. „Câinii” AU PIERDUT al 3-lea meci consecutiv în campionat și nu au tras șut pe poartă. Florin Bratu este ca și DEMIS

Dinamo a fost învinsă, vineri, în deplasare, de Poli Iași (scor 0-1), în etapa a 9-a a campionatului intern. Antrenrul Florin Bratu va părăsi echipa din Ștefan cel Mare. Dinamo...

Gigi Becali AVERTIZEAZĂ: „Să vedem ce și cum cu Dică, e posibil orice”. Cine se pregătește să-l înlocuiască pe antrenorul de la FCSB

Gigi Becali AVERTIZEAZĂ: „Să vedem ce și cum cu Dică, e posibil orice”. Cine se pregătește să-l înlocuiască pe antrenorul de la FCSB

Gigi Becali a declarat că-l va evalua pe Nicolae Dică la finalul turului Ligii I și va decide atunci dacă-l va mai păstra în funcție pe antrenorul de la FCSB....

HAOS TOTAL la FCSB. Nicolae Dică a ajuns să fie IRONIZAT de jucători. Antrenorul „roș-albaștrilor” e CRITICAT dur: „Vine și ne zice lucruri banale, jenante”

HAOS TOTAL la FCSB. Nicolae Dică a ajuns să fie IRONIZAT de jucători. Antrenorul „roș-albaștrilor” e CRITICAT dur: „Vine și ne zice lucruri banale, jenante”

Fostul arbitru Ion Crăciunescu a povestit că Nicolae Dică nu mai are nicio autoritate în vestiarul formației FCSB și a ajuns să fie ironizat de elevii săi. Ion Crăciunescu, fost...