LIGA I. Dinamo continuă să AGONIZEZE și cu Mircea Rednic. „Roș-albii” s-au încurcat de Dunărea Călărași

LIGA I. Dinamo continuă să AGONIZEZE și cu Mircea Rednic. „Roș-albii” s-au încurcat de Dunărea Călărași

Dinamo a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată, luni, pe teren propriu, cu Dunărea Călărași, în cadrul etapei a 12-a a Ligii I.

Mircea Rednic a redebutat pe banca tehnică a celor de la Dinamo, dar echipa din Ștefan cel Mare n-a obținut decât un punct la finalul meciului cu Dunărea Călărași, din runda a 12-a a Ligii I Betano. Oaspeții au început promițător și au deschis scorul în minutul Mediop Ndiaye (22). Gazdele au punctat în repriza a doua, datorită lui Daniel Popa, în minutul 56. Valentin Munteanu, jucătorul celor din Călărași, a fost eliminat în minutul 90+3. După acest rezultat, Dinamo se află pe locul al 12-lea al clasamentului, cu 12 puncte. Echipa din Ștefan cel Mare a bifat a 6-a partidă fără victorie, în campionat.