Viorel Cataramă revine în politică pe post de ideolog PNL
Milionarul s-a strecurat la vârful PNL după şapte ani de exil din partid. Pe fondul rezultatelor slabe ale liberalilor, Cataramă susţine că a găsit antidotul Exclus din PNL în 2010...
Milionarul s-a strecurat la vârful PNL după şapte ani de exil din partid. Pe fondul rezultatelor slabe ale liberalilor, Cataramă susţine că a găsit antidotul Exclus din PNL în 2010...
Într-un număr anterior, vorbind despre ambiția Conducătorilor de a controla totul, dădeam drept exemplu, din memoriile lui Constantin Pantazi Cu Mareșalul pînă la moarte, minuțiozitatea cu care au fost inspectate...
CTP a povestit o discuție amuzantă purtată cu fostul președinte al României. CTP și-a amintit despre această discuție în contextul unui comentariu mai amplu despre modul în care vorbesc limba...
Ludovic Orban, înscris în cursa pentru șefia PNL, a declarat, joi seară, la Ploiești, că fostul președinte al partidului, Crin Antonescu, este "ca un brand liberal". El l-a invitat pe...
Domnica Negulescu a absolvit Facultatea de Drept din Bucureṣti în 1938 iar în anii celui de al doilea război mondial a fost secretară a Mariei Antonescu, soṭia conducătorului statului, la...
În primăvara lui 1919, armata tricoloră respingea atacurile armatei maghiare în Muntii Apuseni. În vară, soldații români ocupau deja capitala Ungariei, scriind un capitol sensibil al istoriei relațiilor dintre cele...
Adrian Năstase a făcut pe blogul său o scurtă istorie a graţierilor care s-au dat în România din 1944 şi până în prezent. Năstase anunță că legea graţierii din anul...
Victoria Uniunii Sovietice împotriva Germaniei naţional- socialiste în al Doilea Război Mondial a dus la extinderea influenţei acesteia până în zona centrală a Europei, acoperind cu umbra sa totalitară inclusiv...
Europarlamentarul PNL Adina Vălean, soţia fostului lider liberal Crin Antonescu, a devenit primul român din istorie care obţine funcţia de preşedinte al unei comisii din Parlamentul European. Adina Valean a...
Deşi le-a refuzat în repetate rânduri propunerile – reiterând, recent, că exclude orice revenire în viaţa politică –, unii lideri PNL se încăpăţânează să-l roage pe Crin Antonescu să se...
Fostul premier pesedist Victor Ponta a apreciat sâmbătă, pe Facebook, că preşedinte Klaus Iohannis s-a inspirat din modul lui Traian Băsescu de a face politică, deşi ar fi fost cu...
Klaus Iohannis, Crin Antonescu și Victor Ponta naufragiază pe o insulă pustie și nu au ce să mănânce. Totuși, chiar dacă povestea pare tragică, finalul este unul cu totul neașteptat....
O zi importantă pentru regele MIhai I. „Într-o zi a anului 1942, în timpul războiului, având de îndeplinit o obligație oficială, Regele Mihai l-a însoțit pe mareşalul Antonescu într-o vizită...
Mai mulți lideri PNL doresc revenirea lui Crin Antonescu în fruntea partidului. După eșecul PNL la locale, o serie de membri din partid, nemulțumiți de manageriatul co-președinților Vasile Blaga și...
Fostul premier Victor Ponta spune că după ultimele mutări de pe scena politică au apărut "situaţii extrem de amuzante" Ponta a enumerat o parte din schimbările politice din ultimii ani...
Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, ar fi cumpărat un apartament de lux împreună cu soția sa, europarlamentarul Adina Vălean, cu mult sub prețul pieței. Mai multe documente au fost...
Plecat din 1965 în Israel, îmi spune prima dată, într-o dulce limbă română, că e născut “în fundul Moldovei”. Îl întreb dacă așa se numea satul unde a văzut lumina...
"Încep cu un apel bine simțit. Stimati pupincuriști nu uitați că mîine 13 iunie este aniversarea președintelui Klaus Iohannis (n.1959). Nu uitați să il felicitați. Poate vă ține minte și...
Traian Băsescu şi Crin Antonescu au reacționat și după denunțurile la DNA ale Alinei Petre, fosta noră a lui Virgil Măgureanu. Denunțul depus la DNA se referă la o înțelegere...
Fostul președinte PNL, Crin Antonescu, a dezvăluit faptul că premierul Victor Ponta a fost sfătuit să rupă colaborarea cu el, pentru a putea rămâne la guvernare, într-un interviu pentru Gândul....