alegeri

Alegerile politice sunt procesul prin care cetățenii dintr-o țară sau o regiune aleg reprezentanții lor în guvern sau în alte funcții publice.

Acestea pot include alegeri pentru funcții precum președinte, prim-ministru, parlament, guvernul regional sau local, primar sau consilieri locali.

Alegerile politice sunt, de obicei, organizate periodic, și pot fi libere și egale, dar uneori sunt influențate sau chiar controlate de către guverne sau grupuri de putere. Scopul acestor alegeri este de a permite cetățenilor să aleagă reprezentanții lor și să-și exprime dorințele și preocupările prin intermediul votului.

Sprijin real în urma votului propagandistic în ajutorul lui Vladimir Putin. Dar nicio altă opțiune

Sprijin real în urma votului propagandistic în ajutorul lui Vladimir Putin. Dar nicio altă opțiune

Vladimir Putin, mandat noi, fără emoții. Atât în țară, cât și în străinătate, alegerile prezidențiale din Rusia, puse în scenă de Kremlin la sfârșitul săptămânii trecute, au transmis un singur...

Coaliția a decis: Candidat comun la Primăria Capitalei. Lista pentru europarlamentare

Coaliția a decis: Candidat comun la Primăria Capitalei. Lista pentru europarlamentare

Liderii coaliției s-au întâlnit, luni, la Palatul Victoria, pentru a decide cum vor aborda alegerile pentru Primăria Capitalei. În urma discuțiilor purtate astăzi, aleșii au decis să meargă pe varianta...

Atîta s-a putut!

Atîta s-a putut!

Cu fiecare zi în care au amînat decizia, au dat semn de slăbiciune și l-au întărit pe Nicușor Dan. Decizia trenează de cel puțin două săptămîni. Trebuia să fie într-o...

Nicolae Ciucă, despre candidatul comun la București. Sebastian Burduja, preferat la Sectorul 1

Nicolae Ciucă, despre candidatul comun la București. Sebastian Burduja, preferat la Sectorul 1

Nicolae Ciucă a confirmat că PSD și PNL vor susține un candidat comun la alegerile pentru Primăria Generală. Este vorba despre medicul Cătălin Cîrstoiu, în spatele căruia se va alinia...

Coaliția mai încearcă o negociere la ora 15.30. Medicul Cîrstoiu, principala variantă de candidat comun. Update

Coaliția mai încearcă o negociere la ora 15.30. Medicul Cîrstoiu, principala variantă de candidat comun. Update

Update: Liderii din cadrul coaliției PSD-PNL se vor reuni la ora 15.30 pentru a negocia numele unui candidat comun la Primăria Generală. Conform unor surse politice, principala opțiune ar fi...

Mike Pence, fost vicepreședinte al lui Trump, nu îl va susține la alegerile prezidenţiale

Mike Pence, fost vicepreședinte al lui Trump, nu îl va susține la alegerile prezidenţiale

Mike Pence a anunțat că nu îl va sprijini pe Donald Trump la alegerile prezidențiale din noiembrie. Republicanul l-a acuzat pe fostul său președinte că a propus „un program care...

Ciolacu spune că n-are relații la Biroul Electoral. Cum comentează respinerea Alianței Dreapta Unită

Ciolacu spune că n-are relații la Biroul Electoral. Cum comentează respinerea Alianței Dreapta Unită

Marcel Ciolacu se jură că nu are relații la Biroul Electoral Central. El spune că nu ar fi implicat în decizia de respingere a înscrierii pentru Alianța Dreapta Unită. Liderii...

Piedone, preferat în sondajele pentru București. Ironii la adresa principalilor adversari

Piedone, preferat în sondajele pentru București. Ironii la adresa principalilor adversari

Piedone este preferatul bucureștenilor, conform unei cercetări sociologice, în orice variantă ar candida. Pe locul doi se situează, actualul primar general, Nicușor Dan. Candidații PSD și PNL, Gabriela Firea sau...

Primul premier de culoare din Europa, un laburist din Țara Galilor

Primul premier de culoare din Europa, un laburist din Țara Galilor

Partidul Laburist din Țara Galilor și-a ales președintele. Nimic ieșit din comun, doar că Vaughan Gething, noul lider al laburiștilor a devenit totodată, și primul premier de culoare din Europa....

Anunțul despre candidatul PSD-PNL la Capitală, amânat a treia oară

Anunțul despre candidatul PSD-PNL la Capitală, amânat a treia oară

Premierul Marcel Ciolacu a mai amânat o dată, pentru a treia oară, anunțarea candidatului comun - PSD+PNL - pentru Primăria Capitalei, după ce decizia mai fusese amânată luni, pentru vineri,...

Putin îl depășește pe Stalin. A fost „reales” cu 87.8%

Putin îl depășește pe Stalin. A fost „reales” cu 87.8%

Actualul președinte Vladimir Putin este pe cale să-l depășească, la lungimea „domniei”, pe sângerosul dictator comunist Iosif Visarionovici Stalin. Putin, reales cu aproape 90% și fără contracandidați din opoziție Autocratul...

Lupta dintre PNL și PSD, comparată cu un duel dintre Steaua și Dinamo. Dan Motreanu, despre alegeri: Va fi o bătălie

Lupta dintre PNL și PSD, comparată cu un duel dintre Steaua și Dinamo. Dan Motreanu, despre alegeri: Va fi o bătălie

Dan Motreanu compară alegerile cu fotbalul. Astfel, prim-vicepreședintele PNL spune că bătălia dintre cele două puteri, la locale, ar fi similară cu un duel dintre Steaua și Dinamo. Mai mult,...

„Prânzul împotriva lui Putin” are ecou și în România. Proteste pasnice în fața Ambasadei Rusiei

„Prânzul împotriva lui Putin” are ecou și în România. Proteste pasnice în fața Ambasadei Rusiei

Apelul soției lui Aleksei Navalnîi, fostul opozant al președintelui rus Vladimir Putin are ecou și în România. Prin acțiunea intitulată „Prânz împotriva lui Putin”, Iulia Navalnîia a solicitat electoratului rus...

Un moldovean mascat a vrut să dea foc secției de votare de la Ambasada Rusiei la Chișinău

Un moldovean mascat a vrut să dea foc secției de votare de la Ambasada Rusiei la Chișinău

Un bărbat cu mască și mănuși medicinale a încercat să incendieze secția de votare de la Ambasada Rusiei la Chișinău. El a strigat „Urăsc Rusia!” că nu vrea „să fie...

Alegeri pentru funcția de rector la Universitatea Al.I. Cuza din Iași. Cine îl susține pe Tudorel Toader

Alegeri pentru funcția de rector la Universitatea Al.I. Cuza din Iași. Cine îl susține pe Tudorel Toader

Tensiune maximă la alegerile de la Universitatea Al. I. Cuza din Iași, acolo unde se va desfășura luni, 18 martie, turul II. Majoritatea decanilor și prodecanilor celor 15 facultăți din...

Rușii, amenințați pe rețelele sociale. Ce este „Amiază contra lui Putin”

Rușii, amenințați pe rețelele sociale. Ce este „Amiază contra lui Putin”

Rușii care folosesc platformele de mesagerie instantanee Telegram și Signal au început să primească, în a treia zi de realegere a lui Putin, mesaje de amenințare de la conturi necunoscute....

Săltarea lui Florin Salam, o diversiune kaghebistă ordinară

Săltarea lui Florin Salam, o diversiune kaghebistă ordinară

Săltarea lui Florin Salam, o diversiune kaghebistă ordinară. Am să vă rog de la început să urmăriţi până la capăt demonstraţia pe care am să o fac, pentru că este...

România condamnă deschiderea secțiilor de votare în Transnistria

România condamnă deschiderea secțiilor de votare în Transnistria

Ministerul Afacerilor Externe condamnă desfăşurarea alegerilor rusești în teritoriile ocupate din Ucraina și deschiderea secțiilor de votare pentru alegerile ruse în Transnistria. Mesajul transmis de Ministerul Afacerilor Externe „România condamnă...

„Suveraniștii” vor s-o susțină pe „independenta” Firea pentru PMB

„Suveraniștii” vor s-o susțină pe „independenta” Firea pentru PMB

Gabriela Firea ar intenționa să se aventureze singură în lupta alegerilor.  Pentru a ajunge în acest punct, fostul edil trebuie să se suspende din toate funcțiile politice. În urma acestor...

Zvonul momentului în politică. Firea se autosuspendă din PSD și candidează independent

Zvonul momentului în politică. Firea se autosuspendă din PSD și candidează independent

Este zvonul momentului în politica din România: Firea se autosuspendă din PSD și candidează independent, potrivit unor surse politice citate de . Firea nu ar renunța în ruptul capului la...