Cîrstoiu, mesaj cu subînțeles înainte de ședința decisivă a coaliției

Cîrstoiu, mesaj cu subînțeles înainte de ședința decisivă a coaliției Sursa foto: Facebook

Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD - PNL pentru alegerile locale, din 9 iunie, la Primăria Municipiului București a transmis un nou mesaj. El a vorbit despre meseria pe care o practică.

Coaliția de guvernare urmează să discute situația candidatului comun luni, după cum a anunțat Marcel Ciolacu. În ultimele zile, în spațiul public au apărut speculații cu privire la o eventuală retragere a medicului din cursa electorală.

Cătălin Cîrstoiu mesaj înainte de ședința decisivă

Candidatul PSD - PNL la alegerile locale pentru Primăria București a postat un mesaj, în care a făcut referire la meseria pe care o practică. Cătălin Cîrstoiu a spus, între altele că nimic nu i se pare dificil după ce a reușit să învingă boli crunte. Mesajul vine cu două zile înainte de reuniunea liderilor coaliției care vor stabili dacă îl vor menține candidat.

„Azi (sâmbătă - n. red.) am vorbit despre ceea ce am învățat să fac cel mai bine, despre cea mai grea bătălie, lupta pentru sănătatea oamenilor împotriva unei maladii teribile: metastazele osoase din cancerul renal. Am fost impresionat să vad și să simt cât de aproape îmi sunt colegii, de vârsta mea sau mai tineri”, a scris Cătălin Cîrstoiu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Medicul a dat de înțeles că o candidatură la Primăria Generală nu i se pare dificilă. Mesajul pare adresat politicienilor din PSD și PNL care se îndoiesc de capacitatea sa de a obține un rezultat bun pe 9 iunie.

„Când ai o meserie pe care o iubești, când învingi boli crunte și redai speranța la viață, nimic nu ți se mai pare prea greu”, scrie pe Facebook Cătălin Cîrstoiu, vizat de acuzații de incompatibilitate”, a precizat Cătălin Cîrstoiu, într-o postare pe Facebook.

Situația candidatului comun discutată în coaliție

Situația candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu la alegerile locale din 9 iunie va fi discutată în coaliția de guvernare. O ședință pe acest subiect a fost programată luni, după cum a confirmat președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că, în prezent, Cătălin Cîrstoiu este candidatul alianţei PSD - PNL la Primăria Generală. El a subliniat că situația acestuia va fi discutată într-o ședință a coaliției. În ultimele zile au apărut speculații cu privire la intențiile medicului de a renunța la candidatură.

„Candidatul, în acest moment, este Cătălin Cîrstoiu. Am spus foarte clar că luni vom face o coaliţie, am vorbit pe WhatsApp cu domnul Cîrstoiu, o să vorbesc şi telefonic mai târziu, e normal că ţinem o legătură între noi. Nu am apucat să mă uit în detaliu la conferinţa de presă de ieri şi să urmăresc. (...) Sunt ferm convins că bucureştenii vor alege varianta cea mai bună”, a afirmat Marcel Ciolacu sâmbătă, la Piteşti.

Liderul PSD a subliniat că, indiferent cum, coaliția va susține un candidat comun la alegerile din 9 iunie pentru Primăria București.

Marcel Ciolacu și Cîrstoiu

Marcel Ciolacu și Cîrstoiu/ Sursa foto: Facebook

Ciolacu îl susține pe Cătălin Cîrstoiu

În ultimele zile, în jurul candidatului PSD-PNL au apărut mai multe controverse legate de activitatea sa profesională. Presa a relatat că există cel puțin un pacient care a confirmat că a fost trimis de la Spitalul Universitar, condus de Cătălin Cîrstoiu, la clinica privată a familiei sale pentru consultații. Conform legii, calitatea de manager de spital public este incompatibilă cu cea de lucrător al unei clinici private, plătit sau nu.

Marcel Ciolacu i-a luat apărarea medicului, lăsând să se înțeleagă că ar fi vorba doar de o problemă de campanie electorală. El a spus că problemele legate de acuzațiile de incompatibilitate vor fi clarificate în coaliție.

„Domnul Cîrstoiu nu e un criminal, iertaţi-mă! Înţeleg campania... dom-le, e un medic de excepţie e un decan la UMF, un om care şi-a clădit profesional tot ce se poate, este solicitat şi în România şi în străinătate pentru operaţii şi nu face operaţii simple. Haideţi să fim corecţi! Am înţeles, a fost la o clinică... dar lucrurile acestea o să le lămurim în cadrul coaliţiei”, mai spune Ciolacu.