Gramador rimează cu dor. Dar face și profit de milioane
Să ții trei băcănii nu e ușor nici pentru un afacerist versat, daramite pentru doi frați care nici n-au ajuns la 30 de ani. Dar, iată că se paote face...
O afacere este o organizație sau o întreprindere care se ocupă cu producerea de bunuri și/sau prestarea de servicii, cu scopul de a obține profit prin vânzarea acestora către consumatori. Deși termenul se referă adesea la o activitate economică structurată, cum ar fi o firmă privată, poate descrie și orice activitate economică comercială sau speculativă.
Să ții trei băcănii nu e ușor nici pentru un afacerist versat, daramite pentru doi frați care nici n-au ajuns la 30 de ani. Dar, iată că se paote face...
Afacerile de familie reprezintă una dintre cele mai întâlnite forma de întreprindere. Dintr-o generația în alta sunt transferate sarcinile și oportunitățile. În România contemporană, fenomenul transferului de afaceri de la...
Florian Coldea, fostul adjunct al Serviciului Român de Informații(SRI), ar fi implicat, indirect, în acțiuni de dezinformare, potrivit romaniatv.net. Din dorința de a a rămâne „secrete” anumite legături comerciale cu...
Tavi Clonda și Gabriela Cristea alcătuiesc unul dintre cele mai cunoscute cupluri din lumea showbiz-ului românesc. Artistul face tot posibilul pentru aș răsfăța soția și nu se uită niciodată la...
Gabriela Cristea împreună cu soțul ei vor deschide o mică afacere. Prezentatoarea TV se apucă de frământat cozonaci pe care îi va vinde ulterior pe rețelele de socializare. Prețurile pornesc...
Marcel Ciolacu și-a exprimat sprijinul public pentru femeile de afaceri din România, în timpul participării sale la un eveniment alături de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu Marți seara, Marcel Ciolacu...
Tensiunile geopolitice rămân principalul motiv de îngrijorare pentru mediul de afaceri internațional, în 2024, arată rezultatele sondajului EUROCHAMBRES. Rezultatele sondajului erau oarecum de așteptat, pe fondul războiului din Ucraina, care...
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) din Republica Moldova a anunțat că persoanele fără un loc de muncă pot primi banipentrui inițierea unei afaceri. Cei interesați trebuie să...
CONAF celebrează Excelența la feminin printr-un eveniment devenit tradiție: Gala Women In Economy, Ediția a VI-a: „We can, we dream, we lead!” Sub înaltul patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în...
În doi ani de război, Republica Moldova a găzduit aproape 1,4 milioane de ucraineni, adică mai mult de jumătate cât populația statului de peste Prut. În prezent, 117.000 de refugiați ucraineni...
O româncă stabilită în Italia demonstrează că succesul depinde de gradul de implicare și de capacitatea de adaptare. Irina Burlacu a ajuns în topul oamenilor de afaceri din Italia, după...
În 2017, Marian Godină a înființat o firmă și, de atunci, a explorat diverse domenii de afaceri, schimbându-și constant activitatea. Cu toate acestea, firma sa, cunoscută sub numele de „Pablo...
Dan Adamescu a avut norocul să se nască într-o familie înstărită, tatăl său fiind procuror militar. Chiar și așa, șansa lui în afaceri a venit din pricina unei tumori inoperabilă...
Odată cu aderarea la Uniunea Europeană mediul de afaceri din Republica Moldova se va relansa și vor apărea numeroase oportunități pentru investitori. Republica Moldova se află în plin proces de...
Recent, în luna ianuarie, Evenimentul zilei a semnalat un caz uluitor petrecut la Cluj. Un afacerist cu avere în criptomonede reclama că a fost torturat și i s-a tăiat un...
Gigi Becali a rămas fără cuvinte atunci când a aflat că fiica sa mijlocie Alexandra a dat o lovitură financiară de patru milioane de euro. Gigi Becali poate fi mândru...
Unviersitatea Craiova și-ar putea schimba proprietarul în următoarea perioadă. Un important om de afaceri din zona Craiovei s-a interesat de posibilitatea de a deveni acționarul majoritar al echipei din Bănie....
În ultima perioadă, Pescobar a întâmpinat diverse probleme cu restaurantele sale din diferite orașe. Deși nu dă semne că ar fi afectat, afaceristul se confruntă în continuare cu dificultăți și...
Milionarii au mai multe ritualuri secrete pentru a face bani și pentru a lua decizii bune în afaceri. Acestea te ajută îți dezvolți o mentalitate și o vibrație care să...
Bianca Drăgușanu și-a investit banii în mai multe afaceri, numai că, profiturile obținute sunt mai degrabă modeste decât satisfăcătoare. Bianca Drăgușanu deține 50% din firma Bella Dream Star SRL. Într-o...