SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

PULSUL PLANETEI. Războiul informațional asupra României: Un general rus, ceva armament, o pompă și multe artificii

PULSUL PLANETEI. Războiul informațional asupra României: Un general rus, ceva armament, o pompă și multe artificii

Iar am comis-o și din nou, prin asumarea fără criterii și spirit critic a unei știri vehiculate de presa rusă, am creat o bază de înfricoșare a populației prin rostogolirea...

Românii au făcut poze cu Dan Helciug, la X Factor din Marea Britanie

Românii au făcut poze cu Dan Helciug, la X Factor din Marea Britanie

Cântărețul, ce participă la show-ul de talente din Marea Britanie, a povestit, pentru EVZ, tot ce s-a întâmplat, pas cu pas Dan Helciug s-a hotărât să spargă barierele. Pentru a...

Au declanşat ATACUL. Vehicule ale grupării teroriste Statul islamic au fost BOMBARDATE

Au declanşat ATACUL. Vehicule ale grupării teroriste Statul islamic au fost BOMBARDATE

Luptele continuă în Siria şi Irak. Coaliţia internaţională condusă de Statele Unite a efectuat, miercuri, 11 raiduri aeriene. Acestea au vizat poziţii ale organizaţiei teroriste Stat Islamic. Astfel, patru dintre...

Vara de vis a devenit o tragedie de nedescris! 14 tineri au căzut de la etajul patru cu tot cu balcon

Vara de vis a devenit o tragedie de nedescris! 14 tineri au căzut de la etajul patru cu tot cu balcon

Cinci studenţi irlandezi şi unul cu cetăţenie irlandezo-americană şi-au pierdut viaţa după ce au căzut cu balconul situat la etajul al patrulea al unui bloc din oraşul Berkeley, California. Tinerii...

Senatul american a votat ABOLIREA torturii

Senatul american a votat ABOLIREA torturii

Senatul american a votat marți 16 iunie un amendament la legea apărării naționale care prevede abolirea torturii în timpul interogatoriilor, pentru a interzice practicile folosite contra suspecților de terorism după...

Un viciu cotidian provoacă 12 tipuri de cancer

Un viciu cotidian provoacă 12 tipuri de cancer

Aproximativ jumătate din totalul deceselor cauzate de 12 tipuri obişnuite de cancer prezintă o asociere directă cu fumatul, afirmă autorii unui studiu realizat recent în Statele Unite ale Americii. În...

Particulele care ucid mai mult decât SIDA şi malaria la un loc. Experţii susţin că milioane de vieţi ar putea fi salvate

Particulele care ucid mai mult decât SIDA şi malaria la un loc. Experţii susţin că milioane de vieţi ar putea fi salvate

Mai mult de două milioane de decese ar putea fi prevenite în întreaga lume în fiecare an, dacă ar fi respectate normele de poluare a aerului recomandate de Organizaţia Mondială...

Şeful misiunii americane, Dean Thompson: E important ca România să continue să-şi dezvolte instituţiile statului de drept

Şeful misiunii americane, Dean Thompson: E important ca România să continue să-şi dezvolte instituţiile statului de drept

Şeful misiunii americane la Bucureşti, Dean Thompson, a atras atenţia, într-un interviu la Radio România Actualităţi, cu ocazia împlinirii a 135 de ani de relaţii diplomatice, că este important ca...

Votat de experţi: Un puternic medicament anti-colesterol

Votat de experţi: Un puternic medicament anti-colesterol

Experții agenției americane a medicamentelor (FDA) au recomandat miercuri comercializarea unui puternic medicament anti-colesterol bazat pe un mecanism diferit de cel al tratamentelor disponibile în prezent pe piață, informează AFP....

La ce va trebui să se renunţe în ceea ce priveşte compoziția alimentelor

La ce va trebui să se renunţe în ceea ce priveşte compoziția alimentelor

Agenția americană de reglementare în domeniul alimentar și al medicamentelor (Food and Drug Administration, FDA) a anunțat că va cere producătorilor ca, în următorii trei ani, să elimine din compoziția...

Schimb de replici SUA-Rusia, pe tema armamentului din Europa de Est

Schimb de replici SUA-Rusia, pe tema armamentului din Europa de Est

Planul SUA de a desfășura armament greu și forțe în Europa de Est este încă într-o etapă incipientă, potrivit Casei Albe, dar Rusia s-a grăbit să condamne acțiunea, considerând că...

AMENINŢĂRI TERORISTE: Două baze militare din SUA au fost evacuate

AMENINŢĂRI TERORISTE: Două baze militare din SUA au fost evacuate

Două baze ale Forţelor Navale americane din oraşul Philadelphia au fost evacuate, marţi după-amiază, din cauza unor ameninţări teroriste, informează CNN. Cele două baze navale se află în nord-estul şi...

SPAŢIUL COSMIC supravegheat de patru ţări europene

SPAŢIUL COSMIC supravegheat de patru ţări europene

Franţa, Germania, Spania şi Marea Britanie au semnat marţi, la Salonul Internaţional de Aeronautică de la Bourget, un acord referitor la supravegherea spaţiului cosmic, , transmite AFP. Acordul de supraveghere...

Putin sporește arsenalul NUCLEAR al Rusiei: încă 40 de rachete balistice INTERCONTINENTALE intră în funcțiune!

Putin sporește arsenalul NUCLEAR al Rusiei: încă 40 de rachete balistice INTERCONTINENTALE intră în funcțiune!

Aflat în vizită la un târg de armament, Vladimir Putin a anunțat că încă 40 de rachete nucleare intercontinentale vor intra în arsenalul Rusiei până la sfârșitul lui 2015. Liderul...

Majoritatea taților continuă să nu se implice în creșterea copiilor. Ce arată un raport publicat azi

Majoritatea taților continuă să nu se implice în creșterea copiilor. Ce arată un raport publicat azi

Pe 21 iunie, în foarte multe țări se sărbătorește Ziua Tatălui. Un raport făcut public azi de Salvați Copiii arată că femeile petrec de 2-10 ori mai mult timp decât...

Mare victorie STRATEGICĂ: Legătura dintre Turcia și ISIS a fost TĂIATĂ

Mare victorie STRATEGICĂ: Legătura dintre Turcia și ISIS a fost TĂIATĂ

Forțele kurde au reușit să elibereze de sub ocupația ISIS orașul de frontieră Tall Abyad, unul dintre punctele importante de tranzit pentru jihadiști. Luptătorii kurzi din Siria au reluat mați...

Casa Albă se gândește la o posibilă întâlnire BARACK OBAMA-VLADIMIR PUTIN

Casa Albă se gândește la o posibilă întâlnire BARACK OBAMA-VLADIMIR PUTIN

Casa Albă ia în calcul posibilitatea unei întâlniri între preşedinţii SUA şi Rusiei, Barack Obama, respectiv Vladimir Putin, în cazul în care vizita liderului rus la reuniunea aniversară a Adunării...

Important lider terrorist, ucis într-un atac cu dronă

Important lider terrorist, ucis într-un atac cu dronă

Nasser al-Wahishi, liderul Liderul Al-Qaida în Yemen, a cărui organizaţie a revendicat atentatul împotriva revistei Charlie Hebdo, din 7 ianuarie 2015, ar fi fost ucis vinerea trecută în Yemen, scrie...

RUŞII NU REUŞESC să trimită oameni pe Lună. Oare de ce?

RUŞII NU REUŞESC să trimită oameni pe Lună. Oare de ce?

Americanii au pus primii piciorul pe Lună, în timp ce ruşii sunt cei care au trimis primul om în spaţiu. Cu toate acestea, tot ruşii sunt cei care au trimis...

Dinastia BUSH se întoarce. Al treilea membru al familiei visează să fie PREŞEDINTE

Dinastia BUSH se întoarce. Al treilea membru al familiei visează să fie PREŞEDINTE

Dinastia Bush se pregăteşte să revină la conducerea Statelor Unite ale Americii. Jeb Bush, fiul fostului preşedinte George H.W. Bush şi fratele fostului preşedinte George W. Bush, a afirmat că...