Noul ambasador al SUA la București a depus jurământul. Hans G. Klemm a salutat eforturile României de a combate corupția

Noul ambasador al SUA la București a depus jurământul. Hans G. Klemm a salutat eforturile României de a combate corupția

Hans G. Klemm a depus jurământul în calitate de ambasador al SUA în România în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul Departamentului de Stat, în prezenţa secretarului de Stat, John Kerry, şi a ambasadorului desemnat al României în SUA, George Maior. Noul ambasador al SUA la Bucureşti, Hans G. Klemm, a salutat eforturile României de a combate fenomenul corupţiei, menţionând "campania hotărâtă" dusă în acest sens şi arătând că Bucureştiul reprezintă un exemplu în acest domeniu.

 "În alocuţiunea avută cu ocazia ceremoniei, secretarul de stat John Kerry a prezentat România drept un aliat de încredere al SUA, subliniind relaţia excelentă dintre cele două state şi cooperarea în promovarea stabilităţii în plan regional şi global. John Kerry a evidenţiat în special colaborarea din cadrul operaţiunilor din Irak şi Afganistan. De asemenea, secretarul de stat a vorbit despre aprofundarea relaţiilor economice şi comerciale dintre SUA şi România, arătând că ţara noastră are unul dintre cele mai ridicate ritmuri de creştere economică din Europa", se arată într-un comunicat de presă transmis de Ambasada SUA.

Potrivit sursei citate, oficialul american a salutat "angajamentul ferm" al României pentru respectarea statului de drept şi eforturile de a combate fenomenul corupţiei, menţionând "campania hotărâtă" dusă în acest sens de autorităţile de la Bucureşti. El a arătat că ţara noastră reprezintă un exemplu, în acest sens, pentru ţările vecine.

"Noul ambasador american Hans G. Klemm a subliniat relaţiile bilaterale excelente dintre România şi Statele Unite, evidenţiind statutul ţării noastre de aliat de încredere al SUA şi partener NATO. Hans G. Klemm a precizat că, în calitate de ambasador, se va concentra asupra dezvoltării relaţiilor economice româno-americane. Totodată, s-a referit la combaterea corupţiei din România, precizând că oferirea de asistenţă în acest domeniu va fi una dintre priorităţile mandatului său", se mai arată în comunicat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Preşedintele SUA, Barack Obama, l-a nominalizat, pe 24 martie, pe Hans G. Klemm pentru postul de ambasador în România, el fiind confirmat în funcţie prin votul Senatului american din 5 august.

Hans G. Klemm, diplomat de carieră, a fost consilier al subsecretarului pentru Management, la Departamentul de Stat. Anterior, în perioada 2012-2015, el a fost principalul asistent al secretarului în Biroul pentru Resurse Umane al Departamentului de Stat, iar înainte de această funcţie a ocupat postul de coordonator pentru Statul de Drept şi Respectarea Legii la ambasada din Kabul, în Afganistan (2010-2012).