SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Covid-19. Veste care dă fiori de la OMS: Un vaccin nu va fi suficient

Covid-19. Veste care dă fiori de la OMS: Un vaccin nu va fi suficient

Asta după ce, săptămâna trecută laboratoarele american Pfizer şi german BioNTech au anunţat că datele preliminare ale testelor de fază 3 ale vaccinului lor arată o eficacitate de 90%. Tedros...

SUA. Joe Biden se pregătește să își facă echipă

SUA. Joe Biden se pregătește să își facă echipă

Președintele ales, Joe Biden, va continua săptămâna aceasta procesul de tranziție, fără ajutorul Administrației Trump, care nu recunoaște rezultatele alegerilor de la 3 noiembrie. Joe Biden intenționează să numească înaintea...

 Joe Biden s-a dat singur de gol. A înființat cea mai tare „cooperativă de împachetat fum”

 Joe Biden s-a dat singur de gol. A înființat cea mai tare „cooperativă de împachetat fum”

Președintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, a ajuns de râsul lumii. De data aceasta nu pentru pierderile sale de memorie, ci pentru acțiunile sale așa-zis filantropice. Totul a pornit...

Armata SUA creează o unitate de „război orbital”. Ce este Delta 9

Armata SUA creează o unitate de „război orbital”. Ce este Delta 9

Războiul Stelelor pare să fi început odată cu înființarea acestei unități în cadrul deja futuristei Space Force, înființată anul trecut. Numită Delta 9, unitatea în cauză nu este încă în...

Statele Unite, lovite de al treilea val de COVID-19. Situația e înspăimântătoare

Statele Unite, lovite de al treilea val de COVID-19. Situația e înspăimântătoare

Statele Unite au depăşit duminică 11 milioane de cazuri de infectare cu coronavirus, potrivit unui bilanţ al Universităţii Johns Hopkins, în timp ce ţara se confruntă cu al treilea val...

Apel-surpriză primit de Orban la prima oră a zilei. Mesaj venit cu ștampila Guvernului american

Apel-surpriză primit de Orban la prima oră a zilei. Mesaj venit cu ștampila Guvernului american

Ambasadorul Statelor Unite la București, Adrian Zuckerman a transmis condoleanțe familiilor celor care au pierit în tragedia de la Piatra Neamț. Un semnal puternic este că Statele Unite se implică...

Damian Drăghici: „În perioada pandemiei am ajuns într-un loc în care fugim de noi în fiecare zi”

Damian Drăghici: „În perioada pandemiei am ajuns într-un loc în care fugim de noi în fiecare zi”

A cântat pe cele mai mari scene ale lumii cu nume importante ale muzicii internationale şi de fiecare dată a ridicat sala în picioare. Experiența muzică a lui Damian Drăghici,...

Tragedia de la Piatra Neamț a făcut înconjurul lumii. Drapelul american de la ambasada SUA, coborât  în bernă

Tragedia de la Piatra Neamț a făcut înconjurul lumii. Drapelul american de la ambasada SUA, coborât în bernă

Tragedia de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, în urma căreia au murit 10 pacienți, a făcut înconjurul Europei. Numeroase personalități au ținut să transmită condoleanțe familiilor îndoliate. Ambasadorul SUA...

SUA sparg monopolul lui Putin. SpaceX, patru oameni pe Stația Spațială Internațională

SUA sparg monopolul lui Putin. SpaceX, patru oameni pe Stația Spațială Internațională

Vicepreședintele SUA, Mike Pence, va participa personal la lansare. În cadrul primului zbor de rutină a ceea ce NASA speră să fie o serie lungă, SpaceX va lansa duminică seara...

Beijing cere SUA să înceteze interzicerea investițiilor în China

Beijing cere SUA să înceteze interzicerea investițiilor în China

Un decret prezidențial care interzice investițiile SUA în companii despre care se crede că sunt deținute sau controlate de armata chineză a fost publicat joi. Guvernul de la Beijing va...

Ce au însemnat patru ani cu Trump pentru America?

Ce au însemnat patru ani cu Trump pentru America?

Se pare că Donald Trump este destinat să fie înfrânt la aceste alegeri. Au fost zile intense pentru noi, cei bolnavi de politică şi iubitori viscerali de libertate, dar rezultatul...

Lovitură de la Mossad. Numărul 2 al Al-Qaida, ucis în secret în Iran

Lovitură de la Mossad. Numărul 2 al Al-Qaida, ucis în secret în Iran

Asasinarea celui care-și spunea Abu Mohammed al-Masri ar fi fost comisă de agenți israelieni la cererea Statelor Unite. Abu Mohammed al-Masri, inculpat în Statele Unite pentru atentate teroriste împotriva ambasadelor...

Trump joacă la cacealma? Republicanul privește spre Casa Albă în 2024

Trump joacă la cacealma? Republicanul privește spre Casa Albă în 2024

Președintele Donald Trump ar fi purtat discuții despre o posibilă candidatură a sa la președinție la alegerile din 2024, pe fondul refuzului de a admite rezultatele alegerilor din acest an,...

Franța: Retragerea SUA din Afganistan și Irak, o idee rea

Franța: Retragerea SUA din Afganistan și Irak, o idee rea

Emmanuel Macron îl va primi luni dimineaţa pe secretarul american de Stat Mike Pompeo. Guvernul francez îi va transmite secretarului de stat american Mike Pompeo, ce va desfăşura în curând...

Alegeri SUA, rezultate finale. Cu cât l-a învins Joe Biden pe Donald Trump

Alegeri SUA, rezultate finale. Cu cât l-a învins Joe Biden pe Donald Trump

La aproximativ două săptămâni de la alegerile prezidențiale din SUA, americanii au aflat rezultatele finale ale votului. Rezultate alegeri SUA 2020: Joe Biden 306 electori – Trump 230 electori Democratul...

Biden: „Trump va fi scos afară sub escortă din Casa Albă”

Biden: „Trump va fi scos afară sub escortă din Casa Albă”

Parcursul legal care îi aşteaptă pe cei doi rivali este lung. Lung şi complicat din pricina unor texte vechi de secole. Fiecare Stat ar putea să nu ratifice propriul rezultat...

Alegeri SUA. Presă: Joe Biden câștigă statul-cheie Arizona

Alegeri SUA. Presă: Joe Biden câștigă statul-cheie Arizona

Este pentru prima dată după 1996 când tabăra democrată înregistrează o victorie în acest stat. Rivalul democrat al lui Donald Trump și preşedintele ales al SUA, Joe Biden, a câştigat...

RIA NOVOSTI: Serghei Lavrov a sfătuit Statele Unite ale Americii să se preocupe mai puțin de alegerile din alte țări

RIA NOVOSTI: Serghei Lavrov a sfătuit Statele Unite ale Americii să se preocupe mai puțin de alegerile din alte țări

După recentele alegeri prezidențiale din Statele Unite ale Americii, aș vrea ca Washingtonul, cu sistemul său electoral arhaic, să se preocupe mai puțin de alegerile din alte țări, a declarat...

HÜRRIYET: O palmă pentru Atena din partea Statelor Unite: Spațiul aerian grecesc nu poate fi de 10 mile

HÜRRIYET: O palmă pentru Atena din partea Statelor Unite: Spațiul aerian grecesc nu poate fi de 10 mile

Secretarul american de Stat a spulberat afirmațiile Atenei, subliniind că spațiul aerian al Greciei în Egeea nu poate fi de 10 mile. Potrivit presei grecești, într-un raport transmis Congresului de...

CNN: Departamentul de Stat îi împiedică lui Biden accesul la mesajele din partea liderilor străini

CNN: Departamentul de Stat îi împiedică lui Biden accesul la mesajele din partea liderilor străini

O serie de mesaje din partea unor lideri străini către preşedintele ales Joe Biden aşteaptă la Departamentul de Stat, dar administraţia Trump îl împiedică pe acesta să le primească, potrivit...