Cei care au deplâns „nebunia" lui Emmanuel Macron, președintele Franței,  de a convoca alegeri parlamentare anticipate sau care l-au criticat, așa cum a făcut Washington Post, trebuie acum să-și retragă cuvintele. Temerile cu privire la o majoritate parlamentară pentru Raliul Național de extremă dreapta al lui Marine Le Pen au fost atenuate. Partidul acesteia s-a clasat pe locul al treilea în preferințele cetățenilor din Franța. Astfel, sunt în spatele partidului de stânga Noul Front Popular și al grupului centrist, mai mult sau mai puțin european-liberal al lui Macron, Împreună pentru Republică.  Republicanii, care sunt aliați naturali ai lui Macron, au avut, de asemenea, o prezență respectabilă.

Este o reamintire utilă a faptului că politica poate avea surprizele ei. Cu aproximativ o oră înainte de închiderea urnelor în Franța, s-a transmis un e-mail de la Financial Times. Acesta este probabil cel mai bun ziar în limbă engleză în ceea ce privește acoperirea politicii europene. Mesajul era cel pe care îl auzisem în ultimele câteva săptămâni „Sondajele se apropie de închidere și se așteaptă ca extrema dreaptă să câștige majoritatea mandatelor". Dar alegătorii francezi au mai făcut surprize.

Surprize la nivelul alegerilor din Franța

În 1997, de exemplu, președintele de atunci, Jacques Chirac, din partidul de centru-dreapta, a convocat alegeri legislative anticipate. Sondajele indicau că a făcut o alegere bună. Dar sondajele s-au înșelat în mod spectaculos. Astfel, socialiștii, celălalt partid principal în ceea ce era la acel moment un sistem bipartid de facto, au triumfat.

Cu toate acestea, democrații din SUA, în special susținătorii înfocați ai președintelui Biden, nu ar trebui să ajungă la concluzia că ceva asemănător „surprizei" franceze s-ar putea întâmpla în noiembrie. De fapt, rezultatul francez nu a fost deloc surprinzător. O mulțime de analize americane ale alegerilor franceze au asimilat pur și simplu „victoria" cu cea mai mare parte a voturilor RN în primul tur al alegerilor parlamentare. Dar este un adevăr că ceea ce conduce votul din primul tur în Franța este inima, în timp ce capul prevalează în al doilea tur. Nu se termină până când nu sună clopoțelul la sfârșitul celui de-al doilea tur.

Macron nu este o persoană care aruncă pur și simplu zarurile. Presupusa sa nebunie a avut o metodă. Cred că decizia sa de a convoca alegeri anticipate a reflectat un calcul politic dur, conform căruia:

1. era necesar să o oprim pe Le Pen înainte ca situația să se deterioreze și mai mult
2. valorile democratice ale Republicii Franceze erau încă împărtășite de o majoritate a cetățenilor
3. cetățenii se vor mobiliza, în cadrul unui spectru politic larg, pentru a apăra democrația franceză
4. soarta specifică a grupului politic al lui Macron era mai puțin importantă în cele din urmă decât soarta țării.

Diviziune la nivelul politicii interne

Este greu de susținut că s-a înșelat în cele din urmă, în ciuda crizei de încredere care era vizibilă. Este adevărat că unele probleme sunt abia la început. Va fi dificil să se formeze un guvern capabil să asigure o majoritate parlamentară în sprijinul unui program comun. A fost posibil pentru Macron să găsească un teren comun cu stânga în apărarea democrației. Sute de candidați s-au retras din turul doi pentru a concentra votul anti-Le Pen asupra candidatului de centru sau de stânga cu cele mai mari șanse de a câștiga.

Acest pragmatism politic în urmărirea unui obiectiv vital a fost cu adevărat admirabil. Ne aflăm într-o epocă în care instrumentele de autopromovare individuală și de construire a imaginii sunt atât de puternice. De asemenea, consolidează egoismul natural al politicienilor. Dar când vine vorba de politica economică și socială, prăpastia dintre stânga și centru este adâncă. Adunarea Națională și guvernul care va fi de fapt o emanație a Adunării vor fi probabil ineficiente.

Desigur, Franța are un președinte ales cu putere reală. Totuși, există în mod normal o diviziune între politica externă și de securitate predominantă a președintelui și politica internă a prim-ministrului. Este prea devreme pentru a prezice exact cum se va desfășura acest lucru.

Apărarea democrației

În timp ce privim Franța din partea noastră de Atlantic și încercăm să tragem unele învățăminte, este mai bine să nu exagerăm cu analogiile. Partidele politice, instituțiile și cultura din Franța și SUA sunt extrem de diferite. Dar alegerile din Franța sugerează câteva întrebări utile pe care ar trebui să ni le punem. În special, există o largă majoritate de alegători care vor pune conservarea instituțiilor și practicilor noastre democratice naționale înaintea oricărui altceva?

În al doilea rând, dacă există o astfel de majoritate potențială, ce forme de compromis și cooperare vor fi necesare pentru a aduce această majoritate la urne în noiembrie? În al treilea rând, în lumina evenimentelor recente, ce candidați la președinție și la vicepreședinție pot întruchipa cel mai eficient această dorință de a asigura democrația, adresându-se unui spectru politic suficient de larg cu un mesaj coerent și generând entuziasmul necesar?

La urma urmei, structura politicii americane se bazează mai mult pe personalități decât este cazul în democrațiile parlamentare precum Franța. Votul tactic observat în Franța este mai puțin frecvent. Dar francezii ne-au arătat că este posibil să ne unim în apărarea democrației și ar trebui să ne inspirăm, conformThe Hill .