PSD

Partidul Social Democrat (PSD) este un partid politic parlamentar din România, reprezentant al social-democrației în Parlamentul României. PSD este alături de aripa democrat-liberală din Partidul Național Liberal formațiunea succesoare a FSN, care se consideră, totodată, continuatoarea mișcării social-democrate de dinaintea instaurării regimului comunist.

Partidul a fost reprezentat timp de trei mandate la conducerea României de fostul secretar județean al PCR Ion Iliescu și a guvernat singur sau a susținut guvernarea din România în mai multe perioade: între 1990 și 1996, 2000 și 2004, din nou între 2007 și 2009, apoi între 2012 și 2015 și din 2017 până în 2019.

Din 2021 se află din nou la guvernare alături de PNL și UDMR/RMDSZ.

Valeriu Zgonea  pleacă șase zile în INDIA

Valeriu Zgonea pleacă șase zile în INDIA

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi cinci parlamentari din cele mai importante grupuri vor efectua o vizită oficială de şase zile în India. Potrivit unui memorandum intern aprobat de Biroul...

Dragnea se răzbună pe Vanghelie

Dragnea se răzbună pe Vanghelie

Dispute între liderii PSD privind trecerea Electrocentrale București în subordinea Consiliului General al Municipiului București (CGMB). Guvernul a amânat pentru a doua oară unirea ELCEN cu RADET, deși șefii de...

PSD va face legea în Consiliul Național al Audiovizualului

PSD va face legea în Consiliul Național al Audiovizualului

Dintre cei nouă membri numiți în CNA, PSD are șapte, o majoritate confortabilă pentru a-și susține favoriții media. Nu mai puțin de 7 dintre cei nouă membrii ai Consiliului Național...

EDITORIALUL EVZ. Românii dau cel mai important test anticorupție: șpaga dată medicilor

EDITORIALUL EVZ. Românii dau cel mai important test anticorupție: șpaga dată medicilor

Înalta Curte de Casație și Justiție a luat ieri o decizie extrem de importantă, în special prin efectele pe care le va produce la nivelul întregii societăți. Nouă magistrați ai...

DNA cere CJ Constanţa să se constituie parte civilă impotriva lui Nicuşor Constantinescu. Consilierii judeţeni se mai gândesc

DNA cere CJ Constanţa să se constituie parte civilă impotriva lui Nicuşor Constantinescu. Consilierii judeţeni se mai gândesc

Procurorii DNA Constanţa au trimis Consiliului Judeţean (CJ) o adresă prin care informează că, în calitate de parte vătămată, se poate constitui parte civilă împotriva „inculpatului” Nicuşor Constantinescu şi a...

DEZBATERE EVZ. Cum comentați votul de astăzi din Camera Deputaților cu privire la solicitările DNA?

DEZBATERE EVZ. Cum comentați votul de astăzi din Camera Deputaților cu privire la solicitările DNA?

Camera Deputaților a fost, astăzi, scena unui nou scandal politic, declanșat de data aceasta de cererile Direcției Naționale Anticorupție privind arestarea deputaților Marko Atilla (UDMR) și Cătălin Teodorescu (PDL), acuzați...

Resetați tot! Stânga și Dreapta punct și de la capăt

Resetați tot! Stânga și Dreapta punct și de la capăt

Un bun prieten, intelectual subțire de stânga, îmi povestea, anul trecut, că Mircea Geoană și alți socialiști subțiri au încercat să coopteze, să adune laolaltă, intelectuali de stânga, marxiștii noului...

Deputaţii PPDD care au rupt protocolul cu PSD au fost excluşi din partid

Deputaţii PPDD care au rupt protocolul cu PSD au fost excluşi din partid

PPDD a decis marţi seara excluderea deputaţilor care s-au răsculat împotriva conducerii partidului şi au rupt protocolul de colaborare cu PSD. Anunţul a fost făcut de Daniel Fenechiu, care a...

Mircea Geoana îi dă un "sfat prietenesc" lui Klaus Iohannis. Vezi ce i-a transmis

Mircea Geoana îi dă un "sfat prietenesc" lui Klaus Iohannis. Vezi ce i-a transmis

Fostul pesedist Mircea Geoana îi dă un sfat prietenesc preşedintelui ales, Klaus Iohannis, căruia îi transmite să îşi aleagă un premier din PSD; deoarece "așa este normal". "Sfatul meu către...

Comisarul Mureșan a transformat Poliția în mafie personală (III). Inconștiență: Au mușamalizat accidentul unei fetițe de 8 ani

Comisarul Mureșan a transformat Poliția în mafie personală (III). Inconștiență: Au mușamalizat accidentul unei fetițe de 8 ani

Cei trei ofițeri superiori, care conduceau Poliția din Bistrița Năsăud, au fost suspendați din funcții după arestare. Ancheta procurorilor DNA dezvăluie noi abuzuri făcute de aceștia. Evenimentul zilei” continuă seria...

Noul guvern va fi prezentat înainte de Crăciun

Noul guvern va fi prezentat înainte de Crăciun

Parlamentarii PSD au votat, la ședința grupurilor parlamentare, cu o singură abținere, a lui Miron Mitrea, în favoarea rămânerii la guvernare. Grupurile parlamenta re ale PSD au votat, ieri, rămânerea...

Grupul parlamentar al PPDD denunţă protocolul cu PSD

Grupul parlamentar al PPDD denunţă protocolul cu PSD

Grupul parlamentar al PPDD a hotărât să denunţe protocolul cu Partidul Social Democrat, a anunţat noul lider al grupului Daniel Fenechiu. Potrivit deputatului, ruperea acordului cu PSD nu are loc...

Dragnea: Geoană şi Vanghelie, un grup mafiot. Ştiam că vor să-şi facă partid înainte să-i excludem

Dragnea: Geoană şi Vanghelie, un grup mafiot. Ştiam că vor să-şi facă partid înainte să-i excludem

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, azi, că Mircea Geoană şi Marian Vanghelie au format un grup mafiot, ei fiind singurii membri care au mai rămas în cadrul...

Dragnea neagă că ar fi discutat cu Băsescu: Am ieşit pe aceeaşi uşă, dar nu ne-am retras împreună

Dragnea neagă că ar fi discutat cu Băsescu: Am ieşit pe aceeaşi uşă, dar nu ne-am retras împreună

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a negat, marţi, că ar fi avut o discuţie cu şeful statului la recepţia de la Cotroceni dedicată Zilei Naţionale, el arătând că a...

INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE CU VICTOR PONTA. Despre supraviețuirea ca prim-ministru, greșelile din campanie, colaborarea cu Iohannis și trădările din PSD

INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE CU VICTOR PONTA. Despre supraviețuirea ca prim-ministru, greșelile din campanie, colaborarea cu Iohannis și trădările din PSD

Mărturisesc că mi-am dorit ca interviul pe care l-am făcut cu Felix Tătaru, cel care a creionat strategia câștigătoare a lui Klaus Iohannis, să fie dublat de unul cu Bogdan...

EDITORIALUL EVZ. Domnule Victor Ponta, vă rog frumos să nu vă dați demisia!

EDITORIALUL EVZ. Domnule Victor Ponta, vă rog frumos să nu vă dați demisia!

Cel mai rău lucru pentru România acum este ca Victor Ponta să se predea și să demisioneze de la Guvern sau de la șefia PSD. Eu îi urez putere de...

Zgonea, șef la Cameră și peste cheltuielile pe deplasări externe

Zgonea, șef la Cameră și peste cheltuielile pe deplasări externe

Doar în luna septembrie, deputații au cheltuit peste 200.000 de lei pentru deplasări externe, participări la tot felul de forumuri şi semniarii. În topul deplasărilor figurează chiar preşedintele Camerei Deputaților,...

Comunismul cu pocnituri, platforma de la Dăbuleni și întîlnirea marilor spirite

Comunismul cu pocnituri, platforma de la Dăbuleni și întîlnirea marilor spirite

Dacă înțeleg eu bine nebunia pesedistă din aceste zile, partidul ieșit din mantaua roșie a lui Ion Iliescu se zbate prins de tensiunea marii întrebării identitare: este un partid comunist...

Mesajul premierului Ponta cu ocazia Zilei Naționale: România se află pe un drum bun, al creșterii economice și al refacerii echilibrelor sociale

Mesajul premierului Ponta cu ocazia Zilei Naționale: România se află pe un drum bun, al creșterii economice și al refacerii echilibrelor sociale

Premierul Victor Ponta a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naționale, acesta punctând, printre altele, că România se află pe un drum bun, cel al creșterii economice și al refacerii...

Războiul din PSD, pauză de Ziua Unirii

Războiul din PSD, pauză de Ziua Unirii

După ce s-au răfuit trei zile şi s-au atacat extrem de dur, social-democraţii şi-au luat liber de 1 decembrie. Frăţie mafiotă”, „partid de vagabonzi”, „frăţia banului” sau „dezgust” sunt doar...