Victor Ponta: Vreau să arătăm foarte clar demagogia moţiunii pe fonduri europene a PNL

Victor Ponta: Vreau să arătăm foarte clar demagogia moţiunii pe fonduri europene a PNL

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a criticat, luni, moţiunea pe fonduri europene depusă de liberali săptămâna trecută în Parlament.

"Vreau să arătăm foarte clar demagogia moţiunii pe fonduri europene (n.r.- depusă de PNL), pe lângă faptul că nu are fundament - am preluat în 2012 cu 7 % absorbţie, suntem la 55 % - dar am şi guvernat împreună, adică împreună cu liberalii am reuşit aceste succese, chiar dacă acum ne critică pentru ele. Însă, există un singur efect negativ: scandalul non-stop făcut de PDL-PNL la Bruxelles poate să ducă la ideea că 'românii acolo se ceartă, e rău că le-am dat fonduri europene, mai bine le oprim, cum s-a întâmplat în 2011. Şi mi-aş dori ca, în Camera Deputaţilor, colegii noştri să facă un apel la seriozitate şi la responsabilitate", a declarat Ponta.    În opinia acestuia, Germania poate oferi un exemplu foarte bun României prin colaborarea dintre creştin-democraţi şi social-democraţi.    "Şi poate înţelegem şi noi din exemplul ăsta inteligent că putem lucra împreună şi că dorinţa noului PNL, de a avea ei toată puterea fără să ştie ce să facă cu ea, e un lucru rău pentru România", a adăugat premierul Victor Ponta, citat de Agerpers.    Liderul deputaţilor liberali, Ludovic Orban, a anunţat miercuri în plenul Camerei Deputaţilor depunerea unei moţiuni simple, intitulată "Fondurile europene în guvernarea PSD - între Făt-Frumos şi Fata Morgana".    "Aş dori să anunţ depunerea unei moţiuni simple, este semnată de 109 deputaţi ai PNL şi ai grupului democrat şi popular şi de mai mulţi deputaţi neafiliaţi. Titlul moţiunii este "Fondurile europene în guvernarea PSD - între Făt-Frumos şi Fata Morgana", a declarat Orban.