Acum 60 de ani, la 6 martie 1945, era adus la putere, în pofida opoziţiei Regelui Mihai şi a partidelor democratice din România, prin voinţa lui Stalin şi cu forţa Armatei Roşii, un guvern anti-patriotic condus de colaboraţionistul comunist Petru Groza. Comuniştii au desfigurat istoria şi au celebrat acel moment ca începutul unei noi ere a speranţelor renăscute. În realitate, speranţele democratice au fost anihilate cu imens cinism, prin utilizarea unei propagande sistematice care oculta adevărul şi prin acţiunile teroriste ale poliţiei secrete.
Între cei care au jucat roluri importante în acel scenariu al "revoluţiei din afară", să-i numim pe Gheorghiu-Dej, liderul oficial al PCR, pe Ana Pauker şi Vasile Luca (liderii de facto), emisarii direcţi ai Centrului moscovit, pe Emil Bodnăraş, şeful Serviciului Special de Informaţii, embrionul viitoarei Securităţi, pe Lucreţiu Pătrăşcanu, ministrul justiţiei, pe Teohari Georgescu, propulsat în fruntea Internelor, pe Iosif Chişinevschi, propagandistul şef al partidului, dar şi pe atâţia intelectuali, de la Mihail Sadoveanu şi G. Călinescu la C. I . Parhon şi Iorgu Iordan, dispuşi să cauţioneze dictatură în curs de întemeiere.
A urmat calomnierea metodică a partidelor istorice, în primul rând a PNŢ şi a liderilor săi, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, dar şi a PNL şi a PSD. În acest din urmă partid, comuniştii au încurajat schisma şi au făcut tot posibilul pentru izolarea liderilor democraţi, în frunte cu Constantin Titel Petrescu, Iosif Jumanca şi Ion Flueraş, prin cozile de topor numite Ştefan Voitec şi Lothar Rădăceanu. România se transformă, cu o viteză ameţitoare şi în chip aparent ineluctabil, în ceea ce Stalin numea o "democraţie populară". Experţi în demagogie, comuniştii promiteau marea şi sarea, de fapt, în şedinţele lor secrete şi în vizitele la Kremlin, pregăteau de-acum acapararea completă a puterii politice. Vegheau în acest sens ocupanţii militari sovietici şi pro-consulul de la Ambasada URSS.
În numele combaterii reminscențelor fascismului, se aplică o nemiloasă cenzură în raport cu orice aducea a pluralism. Publicaţiile opoziţiei apăreau cu pagini întregi albe ca rezultat al intervenţiei noilor politruci. În ziarul "Scânteia" apăreau editoriale furibunde împotriva fruntaşilor politici democraţi. Se evidențiau malefic Miron Constantinescu, Leonte Răutu, Silviu Brucan, Grigore Preoteasa, Ştefan Voicu. În noiembrie 1946, în urma unei fraude electorale de astronomice proporţii, PCR şi sateliţii săi "câştigau" alegerile. Arborând haine patriotice, mimând un stil de uncheş sfătos, venalul Petru Groza era de fapt instrumentul devotat şi obedient al tacticilor de manipulare urzite de comunişti.
Liderii opoziţiei era victimele unor înscenări judiciare de tip stalinist. Viaţă socială era dominată de frică şi suspiciune. Totalitarismul penetrase toate zonele corpului social. În decembrie 1947, Regele Mihai era forţat să abdice şi se proclamă "Republica Populară Română". Stalin putea fi acum mulţumit: oamenii săi de la Bucureşti îşi îndepliniseră cu maxim zel sarcinile, România devenise practic o colonie sovietică.
Recomandările noastre
