Primarul din Iași contestă o decizie PSD: „Este o formă de a rupe țara în două”
Primarul Mihai Chirica a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că PSD nu a ales bine data de 9 mai pentru a organiza mitingul de la Iaşi pentru...
Partidul Social Democrat (PSD) este un partid politic parlamentar din România, reprezentant al social-democrației în Parlamentul României. PSD este alături de aripa democrat-liberală din Partidul Național Liberal formațiunea succesoare a FSN, care se consideră, totodată, continuatoarea mișcării social-democrate de dinaintea instaurării regimului comunist.
Partidul a fost reprezentat timp de trei mandate la conducerea României de fostul secretar județean al PCR Ion Iliescu și a guvernat singur sau a susținut guvernarea din România în mai multe perioade: între 1990 și 1996, 2000 și 2004, din nou între 2007 și 2009, apoi între 2012 și 2015 și din 2017 până în 2019.
Din 2021 se află din nou la guvernare alături de PNL și UDMR/RMDSZ.
Primarul Mihai Chirica a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că PSD nu a ales bine data de 9 mai pentru a organiza mitingul de la Iaşi pentru...
Președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că imediat după alegerile europarlamentare partidul său va încerca schimbarea lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților. „Spre deosebire...
În ziua în care va avea loc Summit-ul de la Sibiu, socialiștii europeni vor mai avea o întâlnire privată unde vor discuta chestiuni legate de alegerile europarlamentare. Niciun membru PSD...
Președintele PPE, Joseph Daul, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă comună cu președintele PNL, Ludovic Orban, că i se pare „scandalos” se ce întâmplă în România, în contextul modificărilor...
Președintele Klaus Iohannis este acuzat de PSD că „a pierdut șansa de a fi decent în fața liderilor europeni” de la summitul de la Sibiu, pentru că a atacat guvernul...
Un copac prăbușit din cauza vântului puternic a fost la un pas de a provoca pagube sediului PSd Suceava, aflat în zona centrală a municipiului Suceava. Copacul s-a prăbușit în...
Președintele Klaus Iohannis a acuzat, miercuri, PSD spunând că „a stricat tot ce s-a construit în ani și ani de muncă”, făcând referire la monitorizarea prin MCV și aderarea la...
Primarul municipiului Girgiu, Nicolae Barbu, l-a acuzat pe președintele PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, că a mințit în legătură cu bugetul alocat în acest an municipiului. Nicolae Barbu a declarat miercuri, în...
Liviu Dragnea, președintele PSD, a fost pus la zid de către Vasile Blaga, lider al vechiului PDL, pentru scumpirile existente, dând drept exemplu prețul cireșelor. Prețul de lux al cireșelor...
Deputata PSD Beatrice Tudor a declarat, miercuri, că neinvitarea premierului Viorica Dăncilă la Summitul de la Sibiu nu reprezintă decât o transpunere a conflictului dintre președintele Klaus Iohannis și Guvern,...
Fostul lider al PNL Vasile Blaga a declarat că alegerile europarlamentare din acest an sunt cea mai bună șansă pentru a înfrânge PSD și, cu toate că partidul rival este...
Fostul ministru al Muncii Lia Olguța Vasilescu a declarat că PSD este partidul cu cele mai multe realizări privitoare la creșterea nivelului de trai al românilor, mai ales al pensionarilor....
Tensiuni în Coaliție înainte de europarlamentare. Organizația județeană Alba a ALDE a sesizat Biroul Electoral Județean Alba cu privire la „încălcarea gravă a legislației privind desfășurarea campaniei electorale”, de către...
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că propunerile PSD pentru funcția de judecător la CCR reflectă dorința social-democraților de a folosi Curtea drept un instrument politic. „Aici e chestiunea...
Traian Băsescu, fostul președinte al României, a susținut, într-o intervenție în direct la Realitatea TV, că premierul României, Viorica Dăncilă, este în aceste momente „gardată de baroni PSD”, mulți dintre...
Vicepreședintele Parlamentului European, Ioan Mircea Pașcu, a declarat că dacă partidul lui Viktor Orban, FIDESZ, va intra în Parlamentul European în grupul liderului extremei-drepte italiene, Matteo Salvini, atunci Grupul Socialiștilor...
N-a mai rămas mult pînă la 26 mai 2019, ziua alegerilor europarlamentare și a Referendumului. Declanșată de Cuvîntarea lui Klaus Iohannis în seara Joii Mari, campania electorală nu diferă cu...
PSD a hotărât ca nominalizarea Senatului pentru funcția de judecător CCR să fie Cristian Deliorga, judecător la Curtea de Apel Constanța. Ce-a de-a doua propunere a PSD pentru funcția de...
Fostul Avocat al Poporului, Gheorghe Iancu este propus din partea PSD pentru funcţia de judecător la CCR. Vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache a anunţat pe data de 25 aprilie că...
S-a intrat în a doua săptămână a campaniei pentru alegerile europarlamentare care au loc în 26 mai. Oficial, deoarece campania, mai bine zis confruntările au început mult mai demult. Cetățenii,...