„Niciodată nu am avut o șansă mai mare ca acum!” Strategia și obiectivele lui Blaga pentru alegerile europarlamentare

„Niciodată nu am avut o șansă mai mare ca acum!” Strategia și obiectivele lui Blaga pentru alegerile europarlamentare

Fostul lider al PNL Vasile Blaga a declarat că alegerile europarlamentare din acest an sunt cea mai bună șansă pentru a înfrânge PSD și, cu toate că partidul rival este slăbit, asta nu înseamnă că este îngenuncheat.

PNL a organizat, marţi, la Suceava, mitingul de lansare a candidaților PNL pentru alegerile europarlamentare din acest an, pe esplanada Casei de Cultură. În cadrul evenimentului, fostul preşedinte PNL Vasile Blaga a afirmat că PSD-ul este într-o formă prostă, dar nu învins. 

„Niciodată nu am avut o şansă mai mare ca acum să îi îngenunchem.”, a mai spus acesta, atrăgând atenţia că PNL are ca adversari toate partidele, chiar şi cele din Opoziţie, conform Libertatea.

La lansarea candidaților PNL pentru europarlamentare au fost prezenți Ludovic Orban, Rares Bogdan, Siegfried Muresan, Vasile Blaga, Cristian Bușoi, Mihai Țurcanu. 

„Cu cine ne batem noi de 30 de ani? Cu PSD-ul, care, într-adevăr,  este în cea mai proastă formă a lui, e rănit dar încă nu e învins. Să nu ne culcăm pe o ureche. Încă nu e învins. Dar niciodată nu am avut şansă mai mare ca acum să îi îngenunchem”, a spus Blaga, precizând că social-democraţii vor să fie „patrioţi în Europa, o Europă care nu îi vrea” pentru că cei din familia lor europeană vor să îi dea afară. 

„Ăştia care au spus că fac nu ştiu câte spitale regionale nu fac niciunul, autostrăzi nu fac, au crescut preţurile. 

Săptămâna trecută, un kil de cireşe era cât un miel, 100 de lei. Ăştia sunt. Acum vor să prostească primarii, şi pe unii de la noi mai slabi de înger, cu Fondul de Dezvoltare. Cică au 10 miliarde de euro, Păi ei nu au bani să dea pensii şi salarii, au luat 3 miliarde de euro împrumut, pe 30 de ani, de o să îi plătească strănepoţii noştri. Ăsta este PSD-ul. De aceea trebuie să fie învinşi”, a mai spus Blaga. 

El a arătat că liberalii propun ca, la nivel european, să se verifice în toate statele UE respectarea statului de drept, şi vor spune, la Bruxelles, că România a îndeplinit toate condiţiile pentru aderarea la Schengen, în timp ce Franţa a picat testele, când era el ministru de Interne. 

„Nu vom intra în Schengen cât este PSD-ul la putere”, a afirmat Vasile Blaga, precizând că săptămâna viitoare, PNL îşi va lansa programul de campanie. 

„Noi suntem în competiţie şi cu cei din Opoziţie, nu avem prieteni în această campanie, pentru că un partid are o singură zestre, numărul de voturi. Atunci putem discuta de tot felul de alianţe. Până atunci, trebuie să demonstrăm că suntem cel mai puternic partid, nu de dreapta, ci din România”, a mai spus Blaga.