PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Liberalii se reunesc în prima şedinţă a noului BPN. Subiecte: sondajul privind desemnarea prezidenţiabilului şi numirea secretarului general

Liberalii se reunesc în prima şedinţă a noului BPN. Subiecte: sondajul privind desemnarea prezidenţiabilului şi numirea secretarului general

Azi are loc prima şedinţă a noului Birou Politic Naţional al PNL, principalul subiect pe ordinea de zi fiind comandarea sondajului prin care liberalii să decidă, la Delegaţia Permanente, candidatul...

Stănişoară îşi anunţă demisia din PNL: Partidul s-a transformat într-un teatru de război al agendelor personale

Stănişoară îşi anunţă demisia din PNL: Partidul s-a transformat într-un teatru de război al agendelor personale

Mihai Stănişoară şi-a anunţat marţi demisia din PNL şi precizează că această decizie nu înseamnă nici oportunism şi nici trădare, ci este legată de faptul că partidul s-a transformat într-o...

BREAKING NEWS. Liberalii nu mai vor fuziune cu democrat-liberalii. Quintus: Nu e POSIBILĂ o fuziune, mai degrabă o ALIANȚĂ

BREAKING NEWS. Liberalii nu mai vor fuziune cu democrat-liberalii. Quintus: Nu e POSIBILĂ o fuziune, mai degrabă o ALIANȚĂ

Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus a declarat la B1 Tv că după părerea sa o fuziune cu democrat-liberalii nu se poate face ținând cont de declarațiile făcute...

Ioan Oltean: PDL nu este un partid de vânzare, nu este un partid care se poate contopi într-un alt partid

Ioan Oltean: PDL nu este un partid de vânzare, nu este un partid care se poate contopi într-un alt partid

PNL a făcut o mare greșeală adoptând la Congres o rezoluție în care se preciza că numele noii formațiuni rezultată din fuziunea democrat liberalilor cu liberalii se va numi PNL,...

Fuziune cu hopuri: PDL lucrează, PNL supervizează

Fuziune cu hopuri: PDL lucrează, PNL supervizează

Scandalul legat de numele partidului este doar vârful icebergului. Structura noului partid sau poziția acestuia față de Traian Băsescu sunt alte probleme. În ciuda disputelor din ultimele zile, liberalii și...

Tăriceanu: Săptămâna asta lansăm Partidul Liberal Reformator, vin peste 20 de parlamentari PNL

Tăriceanu: Săptămâna asta lansăm Partidul Liberal Reformator, vin peste 20 de parlamentari PNL

Fostul preşedinte PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarat, astăzi, la biroul de la Senat, că săptămâna aceasta va avea loc evenimentul de lansare a Partidului Liberal Reformator, menţionând că "probabil"...

O nouă demisie din PNL. Deputatul Ioan Viorel Teodorescu se va alătura grupului lui Tăriceanu

O nouă demisie din PNL. Deputatul Ioan Viorel Teodorescu se va alătura grupului lui Tăriceanu

Deputatul PNL de Giurgiu, Ioan Viorel Teodorescu a demisionat din PNL în urma Congresului partidului de la finalul săptămânii trecute și vrea să se alăture formațiunii politice care se va...

Orban: Cei care pleacă din PNL nu fac altceva decât să sprijine candidatura lui Ponta la Preşedinţie

Orban: Cei care pleacă din PNL nu fac altceva decât să sprijine candidatura lui Ponta la Preşedinţie

Toţi cei care pleacă din PNL nu fac altceva decât să sprijine candidatura lui Victor Ponta la Preşedinţie, a afirmat azi vicepreşedintele PNL Ludovic Orban. ''Cred că niciun subiect nu...

Alți doi deputați părăsesc PNL și i se alătură lui Călin Popescu Tăriceanu

Alți doi deputați părăsesc PNL și i se alătură lui Călin Popescu Tăriceanu

Numărul liberalilor care care pleacă alaturi de Călin Popescu Tăriceanu ajunge la 13. Deputaţii Mihai Stănişoară şi Ion Cupa şi-au dat demisia din PNL. Potrivit stiripesurse.ro, cei doi deputați care...

Macovei, ATAC la Quintus: Claborarea cu Securitatea, membri condamnați penal sunt cumva “tradiția”, “identitatea” și valorile “imuabile” la care PNL nu renunță?

Macovei, ATAC la Quintus: Claborarea cu Securitatea, membri condamnați penal sunt cumva “tradiția”, “identitatea” și valorile “imuabile” la care PNL nu renunță?

Europarlamentarul PDL Monica Macovei l-a apostrofat pe Mircea Ionescu Quintus, după ce acesta a reuşit să impună stipularea în Statutul partidului că numele şi tradiţia PNL nu pot fi pierdute...

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora: Plecările unor parlamentari din PNL, un demers așteptat, care nu va afecta partidul

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora: Plecările unor parlamentari din PNL, un demers așteptat, care nu va afecta partidul

Nu este un motiv de bucurie că mai mulți parlamentari ai PNL au ales să părăsească partidul, dar aceste dezertări nu reprezintă nicio surpriză, a fost reacția purtătorului de cuvânt...

Iohannis: Instituţiile abilitate trebuie să clarifice urgent apariţia numelui lui Ponta în dosarul lui Duicu

Iohannis: Instituţiile abilitate trebuie să clarifice urgent apariţia numelui lui Ponta în dosarul lui Duicu

Victor Ponta are datoria să clarifice imediat contextul discuțiilor sale cu Adrian Duicu pentru a nu exista nicio suspiciune care să planeze asupra sa, a afirmat președintele PNL, Klaus Iohannis....

Moţiune simplă la Camera Deputaţilor pe cazul Duicu

Moţiune simplă la Camera Deputaţilor pe cazul Duicu

PDL şi PNL vor depune miercuri, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă prin care vor cere ca ministrul Robert Cazanciuc să dea explicaţii în cazul Duicu, a anunţat preşedintele PDL,...

Cazul Mircea Băsescu - Bercea: SPP a trimis Comisiei de apărare din Senat raportul privind protecţia informativă a preşedintelui

Cazul Mircea Băsescu - Bercea: SPP a trimis Comisiei de apărare din Senat raportul privind protecţia informativă a preşedintelui

SPP a trimis, astăzi, Comisiei pentru apărare a Senatului, raportul solicitat de membrii Comisiei, privind modul în care Serviciul a asigurat protecţia informativă a preşedintelui Traian Băsescu. Senatorii din Comisie...

Blaga, despre declaraţia lui Iohannis privind numele partidului:Trebuie să ţinem cont de emoţia unui Congres

Blaga, despre declaraţia lui Iohannis privind numele partidului:Trebuie să ţinem cont de emoţia unui Congres

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat luni că numele partidului ce va rezulta din fuziunea PNL-PDL este ultimul lucru "foarte important de limpezit", precizând că afirmaţia recentă a lui Klaus...

Antonescu: Momentul surpriză a fost rezoluția propusă de Iohannis privitoare la desemnarea candidatului PNL pentru președinția României

Antonescu: Momentul surpriză a fost rezoluția propusă de Iohannis privitoare la desemnarea candidatului PNL pentru președinția României

Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a afirmat că momentul surpriză de la Congresul PNL a fost rezoluția propusă de Klaus Iohannis privind desemnarea candidatului PNL pentru Președinția României, punctând...

Surse: Congres comun PNL-PDL la jumătatea lunii iulie

Surse: Congres comun PNL-PDL la jumătatea lunii iulie

Potrivit unor surse liberale, cel mai probabil pe 19 iulie va avea loc Congresul comun PNL-PDL. Acesta a fost subiectul discutat în această dimineață, la o întâlnire la care au...

Sebastian Ghiță: Sper ca Victor Ponta să candideze şi să câştige alegerile prezidenţiale

Sebastian Ghiță: Sper ca Victor Ponta să candideze şi să câştige alegerile prezidenţiale

Într-un interviu acordat cotidianului Adevărul, deputatul PSD Sebastian Ghiță a afirmat că își dorește ca Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale din noiembrie. "Sper ca Victor Ponta să candideze...

Iohannis- Antonescu, culisele bătăliei pentru Cotroceni

Iohannis- Antonescu, culisele bătăliei pentru Cotroceni

Crin Antonescu a reintrat în cursa pentru desemnarea prezidențiabilului PNL. Delegația Permanentă, care decide candidatul, este controlată de oamenii lui Klaus Iohannis. Victoria previzibilă a lui Klaus Iohannis în cursa...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Lovitura de teatru de la PNL: Crin Antonescu se întoarce!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Lovitura de teatru de la PNL: Crin Antonescu se întoarce!

Joi, 26 iunie 2014, seara, la Jocuri de putere de la Realitatea TV, l-am întrebat pe Crin Antonescu dacă la Congresul PNL de vineri şi sîmbătă se va întîmpla ceva...