PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Directori cu salarii nesimțite au lăsat Timișoara fără apă caldă

Directori cu salarii nesimțite au lăsat Timișoara fără apă caldă

Societatea care distribuie agentul termic nu își poate achita facturile către furnizorul de gaz. Conducerile care s-au perindat la Colterm au avut grijă doar să-și ia lefurile la timp și...

Parlamentarii PNL intră mâine în grevă japoneză

Parlamentarii PNL intră mâine în grevă japoneză

Parlamentarii liberali vor intra mâine în grevă japoneză, în semn de protest față de blocarea proiectului privind votul prin corespondență. Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu afirmă că liberalii ar putea decide...

România 4 you. Județul decapitat de DNA

România 4 you. Județul decapitat de DNA

„Evenimentul zilei” și revista „Capital” au lansat campania „România 4 you”, o radiografi e de substanță a situației sociale, politice și economice din județele țării. Campania va avea o frecvență...

Dărâmarea zidului Parlamentului, misiune imposibilă

Dărâmarea zidului Parlamentului, misiune imposibilă

Încă din 2009, în ciuda unui consens aparent între politicieni, arhitecți și societatea civilă, gardul care împrejmuiește Parlamentul nu a putut fi dărâmat. De mai mulți ani, politicienii au pus...

Deputatul PNL Octavian Popa vrea GREVĂ parlamentară pentru adoptarea votului prin corespondenţă

Deputatul PNL Octavian Popa vrea GREVĂ parlamentară pentru adoptarea votului prin corespondenţă

Copreşedintele organizaţiei judeţene a PNL Tulcea, deputatul Octavian Popa, consideră că parlamentarii liberali trebuie să treacă la greva efectivă, dacă protestul japonez anunţat de conducerea partidului nu va conduce la...

Liderii PNL acuza PSD de indiferenţă

Liderii PNL acuza PSD de indiferenţă

Co-preşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, acuză PSD că este principalul vinovat pentru faptul că zona Moldovei a rămas cea mai săracă din ţară. Declaraţia celor doi a fost...

Scandalul în PNL Cluj, fără sfârșit

Scandalul în PNL Cluj, fără sfârșit

După numeroase conflicte între foștii democrat-liberali și liberali, în interiorul PNL Cluj, conflictul continuă.  Senatorul Alin Tișe, fost președinte al CJ Cluj din partea PDL, îl acuză pe actualul șef...

Fostul președinte al CJ Botoșani, Florin Țurcanu, urmărit penal pentru abuz în serviciu

Fostul președinte al CJ Botoșani, Florin Țurcanu, urmărit penal pentru abuz în serviciu

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani, Florin Ţurcanu, a fost audiat, joi, de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi i s-a adus la cunoştinţă că...

După PNL, nici PSD nu dorește să preia șefia Comisiei de Cod Electoral

După PNL, nici PSD nu dorește să preia șefia Comisiei de Cod Electoral

Și PSD se spală pe mâini de șefia Comisiei de Cod Electoral, care trebuie să decidă ce va face cu votul prin corespodență, după ce liberalul Mihai Voicu a demisionat...

Predoiu, după ce a apărut într-o poză, de la mitingul PNL, în care nu își ține singur umbrela : "Nu e nicio problemă între mine şi ploaie"

Predoiu, după ce a apărut într-o poză, de la mitingul PNL, în care nu își ține singur umbrela : "Nu e nicio problemă între mine şi ploaie"

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, azi, că protestul din Parcul Izvor organizat marţi de PNL împotriva lui Victor Ponta a fost "un miting bun", arătând că, în condiţii meteo...

Dumitrescu (PNL): La fiecare citare în instanță, Victor Ponta scade ritmul de creștere economică al țării noastre

Dumitrescu (PNL): La fiecare citare în instanță, Victor Ponta scade ritmul de creștere economică al țării noastre

Senatorul PNL Iulian Dumitrescu a declarat că ”păstrarea lui Victor Ponta în fruntea guvernului ar putea avea un efect de tsunami asupra economiei și finanțelor românești, țara noastră fiind la...

Mircea Toader: PNL a aprobat în Comisie reexaminarea pensiilor pentru aleşi, dar în plen votăm împotrivă

Mircea Toader: PNL a aprobat în Comisie reexaminarea pensiilor pentru aleşi, dar în plen votăm împotrivă

Deputatul PNL Mircea Toader a declarat, azi, că liberalii au votat în favoarea cererii de reexaminare a proiectului privind pensiile parlamentarilor, pentru a rezolva obiecţiile preşedintelui, însă PNL nu este...

În urmă cu 7 ani. Scutaru și Motreanu și-au pavat drumul spre Parlament cu chinezării de 400.000 de euro

În urmă cu 7 ani. Scutaru și Motreanu și-au pavat drumul spre Parlament cu chinezării de 400.000 de euro

Doi demnitari ai PNL au ajuns în plasa DNA, după ce un coleg de coaliție i-a denunțat. Sute de mii de euro au ajuns la o firmă din China care...

PNL s-a speriat că Ponta chiar ar putea să le lase guvernarea în brațe | EDITORIALUL EVZ

PNL s-a speriat că Ponta chiar ar putea să le lase guvernarea în brațe | EDITORIALUL EVZ

Moțiunea de cenzură depusă de PNL a avut un singur scop: să consolideze guvernarea Ponta.  Să oblige PSD și UNPR să reconfirme sprijinul pentru acest Executiv, astfel încât liberalii să...

La mitingul liberal de la Izvor s-au vândut cola, apă și cafea fără bon fiscal

La mitingul liberal de la Izvor s-au vândut cola, apă și cafea fără bon fiscal

Reporterul EVZ s-a amestecat în mulțime și a stat de vorbă cu politicienii La nouă și un sfert dimineața, în micul scuar al parcului Izvor, din fața Palatului Parlamentului, erau...

Replici savuroase în Parlament

Replici savuroase în Parlament

Dezbaterea moțiunii de cenzură de ieri a fost plină de momente savuroase și de schimburi de replici tăioase.  După ce a criticat-o dur pe Alina Gorghiu, premierul Ponta i-a ironizat...

Liberalii au văzut 12.000 de protestatari

Liberalii au văzut 12.000 de protestatari

Moțiunea de cenzură și mitingul au avut efect de bumerang pentru PNL. Ei au fost criticați de opinia publică pentru un nou demers eșuat, ba chiar au fost acuzați de...

Alina Gorghiu, înghesuită cu contractele de la AVAS

Alina Gorghiu, înghesuită cu contractele de la AVAS

Co-președintele PNL ar fi încasat zeci de mii de euro pentru a asista juridic agenția de stat Premierul Victor Ponta a acuzat-o, ieri, pe Alina Gorghiu că s-a aflat în...

Blaga: "Puteţi să fiţi siguri că vom depune o moţiune de cenzură în primăvară împotriva Guvernului Ponta"

Blaga: "Puteţi să fiţi siguri că vom depune o moţiune de cenzură în primăvară împotriva Guvernului Ponta"

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, la Realitatea TV, că liberalii vor depune, în primăvară, la următoarea sesiune parlamentară, o nouă moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta, deoarece "lucrurile pot...

Cătălin Predoiu are purtător de umbrelă

Cătălin Predoiu are purtător de umbrelă

Premierul din umbră al PNL, Cătălin Predoiu, a apărut, azi, la mitingul organizat de partidul său în fața Palatului Parlamentului. Într-una din fotografii se vede că Predoiu nu se deranjează...