elevi

Elevii sunt persoanele care urmează cursurile unei instituții de învățământ (de obicei preuniversitară, cum ar fi școala primară, gimnazială sau liceul) pentru a dobândi cunoștințe, abilități și competențe.

Termenul de "elev" se aplică în principal tinerilor aflați în următoarele cicluri de învățământ:

Școala primară și gimnazială (clasele I-VIII).

Liceul (învățământul secundar superior, clasele IX-XII/XIII).

Școli profesionale și alte forme de învățământ echivalente.

Elevii sunt, prin definiție, cei care se află în procesul de formare de bază și de tranziție către viața adultă și profesională.

Monștrii de la catedră. Bate copiii și pipăie fetele. Acum are dosar penal

Monștrii de la catedră. Bate copiii și pipăie fetele. Acum are dosar penal

Polițiștii din Maramureș i-au făcut dosar penal unui profesor de Istorie, acuzat că bate elevii și că pipăie fetele în zone intime. Un elev al școlii gimnaziale din comuna Vișeu...

Două eleve din Botoșani s-au bătut până la leșin. VIDEO!

Două eleve din Botoșani s-au bătut până la leșin. VIDEO!

Pentru unii elevi, anii de școală se măsoară în numărul de flegme, amenințări și bătăi primite. Unul dintre cele mai șocante episoade s-a consumat la liceul Vlahuţă din Şendriceni, Botoșani,...

Un autobuz școlar plin cu elevi a intrat prin gardul unei case

Un autobuz școlar plin cu elevi a intrat prin gardul unei case

Un autobuz școlar plin cu copii a intrat, miercuri, în curtea unei case din Şimleu Silvaniei, după ce a părăsit carosabilul şi s-a lovit de gardul şi poarta imobilului. Incidentul...

Episod dramatic din viața de elev a Regelui Mihai

Episod dramatic din viața de elev a Regelui Mihai

La întoarcere din „periplul diplomatic“ în Anglia, Belgia şi Polonia, Principele Moştenitor al României a fost întâmpinat la Bucureşti, în mai 1937, cu o veste tristă: colegul său Dan Mavrus...

Elevul Dumitru Vasile din Maglavit a reușit să-și salveze doar cinci colege din cincisprezece

Elevul Dumitru Vasile din Maglavit a reușit să-și salveze doar cinci colege din cincisprezece

În ziua nenorocirii veniseră în excursie, la lacul Petraria, 600 de școlari de la Plenița și satele învecinate. Printre aceștia se afla și elevul Dumitru Vasile din clasa a III-a...

Google, dat în judecată! De ce este acuzată compania

Google, dat în judecată! De ce este acuzată compania

Compania Google este acuzată că strange ilegal datele personale ale elevilor. Procurorul general al statului american New Mexico a dat în judecată Google. Acesta acuză compania că ar fi colectat...

Alertă la graniță. Elevi români, întorși din Italia. Ce au decis autoritățile

Alertă la graniță. Elevi români, întorși din Italia. Ce au decis autoritățile

Zeci de elevi și profesori din Alba Iulia vor fi izolați, la domiciliu, pentru cel puțin o săptămână, după întoarcerea din Italia unde plecaseră de câteva zile. Ei se întorc...

Botoșani. Grav accident rutier, cu patru copii răniți

Botoșani. Grav accident rutier, cu patru copii răniți

Un grav accident rutier s-a produs joi dimineață în județul Botoșani. O mașină care circula regulamentar a lovit în plin o căruță, în localitatea Vorona. Din câte se pare, atelajul...

Vești bune pentru elevi! Statul le dă bani în plus. Care sunt condițiile

Vești bune pentru elevi! Statul le dă bani în plus. Care sunt condițiile

Un proiect prin care elevii primesc câte 200 de euro din partea statului, pentru achiziționarea de tablete și calculatoare, a fost pus în dezbatere de Ministerul Educației. Programul se adresează...

Privilegiile legale pentru profesori „afectează dreptul la apărare”! Legea, atacată la CCR

Privilegiile legale pentru profesori „afectează dreptul la apărare”! Legea, atacată la CCR

Avocatul Poporului a lansat un atac la legea care învestește profesorii cu statut de autoritate publică, menționând faptul că aceasta afectează dreptul la apărare al elevilor. Legea inițiată la propunerea...

Bucurie mare pentru elevi! Statul le oferă 200 de euro. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Bucurie mare pentru elevi! Statul le oferă 200 de euro. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Elevii care provin din familii defavorizate pot primi bani de la stat pentru a-și cumpăra un calculator sau o tabletă. Potrivit unui proiect pus în dezbatere publică de către Ministerul...

Scandal cu poliția la școală! Dosar penal pentru un copil de 15 ani

Scandal cu poliția la școală! Dosar penal pentru un copil de 15 ani

Un profesor de religie a ajuns să sune de urgență la 112, ca să se apere, după ce a fost amenințat de un elev adolescent și s-a speriat foarte tare....

Anunț de ultimă oră despre bursele școlare! Cât vor primi elevii

Anunț de ultimă oră despre bursele școlare! Cât vor primi elevii

Bursele școlare pentru elevi vor fi de minimum 150 de lei, cu posibilitatea de mărire, scrie într-un proiect de hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Educație. În anul școlar 2020-2021, elevii...

Bulibășeala din Monitorul Oficial! OUG pe Educație, publicată greșit!

Bulibășeala din Monitorul Oficial! OUG pe Educație, publicată greșit!

În contextul în care reprezentanții Consiliului Național al Elevilor susțin că ordonanța din 4 februarie nu rezolvă problema transportului pentru elevi, Ministerul Educației vine cu precizări. Ordonanță de urgență cu...

Amintirile unuia dintre făuritorii Marii Uniri din viața sa de elev la școala maghiară

Amintirile unuia dintre făuritorii Marii Uniri din viața sa de elev la școala maghiară

Eram singurul copil de român în clasele primare, la școala maghiară. Mergeam greu că nu știam boabă ungurește. Pe lângă chinurile impuse de „limba statului” trebuia să suport și izbucnirile...

Atenție, părinți, se dau burse pentru elevi! Câți bani oferă statul român

Atenție, părinți, se dau burse pentru elevi! Câți bani oferă statul român

Un proiect de HG pus în dezbatere publică de Ministerul Educației arată valoarea burselor pe care statul român le oferă elevilor. Astfel, cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit,...

O profesoară, filmată în timp ce-i face pe elevi „ viermi” şi „ mizerabili”. VIDEO în articol

O profesoară, filmată în timp ce-i face pe elevi „ viermi” şi „ mizerabili”. VIDEO în articol

O profesoară de la o şcoală din Ceptura, Prahova, a fost filmată de un elev în timp ce se adresa elevilor  spunându-le ca sunt: viermi, nesimtiti si "mizerabili. Profesoara apare...

Scene șocante în Capitală. Un elev s-a aruncat de la etaj după o ceartă cu prietena sa

Scene șocante în Capitală. Un elev s-a aruncat de la etaj după o ceartă cu prietena sa

Un elev de 15 ani s-a aruncat, sambata seara, de la etajul 4 al unui bloc, după o ceartă cu iubita sa. Tânărul a supraviețuit ca prin farmec și a...

Rămân copiii expuși pedofililor de pe drumuri? Scandal politic pe transportul elevilor

Rămân copiii expuși pedofililor de pe drumuri? Scandal politic pe transportul elevilor

Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a acuzat miercuri PSD că a blocat inițiativa Guvernului Orban de asigurare a trasportului elevilor la școală. „PSD a blocat demersul Guvernului Ludovic Orban de...

Revoltător! Un polițist ar fi bătut 5 elevi, în cancelaria școlii!

Revoltător! Un polițist ar fi bătut 5 elevi, în cancelaria școlii!

O familie îl acuză pe șeful de post din Mireșu Mare, Maramureș, că a lovit cinci elevi, pe unul dintre ei atât de tare „încât și-a mușcat limba”, și pe...