TABLETA TV: Videoterapie de râs

TABLETA TV: Videoterapie de râs

Umorul TV e produs de amatori, iar improvizaţia a luat locul textelor clasice.

Excepţie face "Videoterapia" de pe TVR 2, o emisiune cu actori. Şi replicile au, să zic aşa, schepsis.

Totuşi, principala calitate a showului e şi marea sa carenţă: din pudoare, nu trebuie comparate secvenţele din arhiva de aur cu scheciurile cănite şi căznite, interpretate de Marius Bodochi şi de Olimpia Melinte, aflată încă în căutarea talentului.

Înainte, când vedeam "Acţiunea se petrece într-un liniştit sat de pescari", "Zgăbearţă Iftode, să trăiţi!" sau "Da' matale cum îţi zice?", râdeam un an, acum, zâmbim chinuit. O posibilă soluţie? Textele vechi. Hai să-l văd pe cel care crede că Solomon, Băieşu sau Nicuţă Tănase n-ar fi de actualitate!

Ne puteți urmări și pe Google News