Tabără pentru adolescente la Mănăstirea Obârșia Lotrului. 45 de tinere din țară au participat la activități spirituale și educative

Tabără pentru adolescente la Mănăstirea Obârșia Lotrului. 45 de tinere din țară au participat la activități spirituale și educative

Mănăstirea Obârșia Lotrului, din județul Vâlcea, a găzduit, în perioada 29 iunie – 5 iulie 2026, o tabără dedicată adolescentelor, organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. La activități au participat 45 de tinere din mai multe zone ale țării, care au luat parte la programul liturgic, ateliere practice, întâlniri cu duhovnici și activități recreative.

Tabără pentru adolescente la Mănăstirea Obârșia Lotrului

Pe parcursul celor șapte zile, participantele au urmat programul mănăstirii, luând parte în fiecare dimineață, de la ora 7:00, la Sfânta Liturghie și implicându-se în activitățile gospodărești.

Programul a inclus și seri de dialog, jocuri, vizionarea unui film documentar despre viața Sfintei Elisabeta de la Mănăstirea Pasărea, precum și o drumeție până la Schitul Sfântul Ilie de la Poiana Muierii. Tabăra s-a încheiat cu un foc de tabără.

Ateliere de olărit, prim ajutor și dezvoltare personală

În cadrul taberei au fost organizate mai multe ateliere practice și educative. Meșterul popular Cristian Tănăsescu, de la Atelierul Vechiul Hurezean, le-a prezentat participantelor tehnicile de bază ale olăritului, fiecare dintre acestea realizând o farfurie din lut.

Vanessa Turean, studentă la Facultatea de Medicină din Sibiu și membră a Organizației Tinerilor din Sibiu, a coordonat un atelier de prim ajutor, în cadrul căruia adolescentele au primit informații despre intervenția în situații de urgență.

Totodată, prof. Carmen Jinariu, coordonatoarea taberei, a susținut activități dedicate cunoașterii și dezvoltării personale, cu scopul consolidării relațiilor dintre participante.

Întâlniri cu duhovnici și dialoguri despre provocările adolescenței

Conferințele și sesiunile de întrebări și răspunsuri au ocupat un loc important în programul taberei, oferind adolescentelor posibilitatea de a discuta despre provocările cu care se confruntă.

Părintele Grigorie Benea, slujitor la Memorialul Gherla, a declarat că experiența sa de la ateism la descoperirea credinței reprezintă o mărturie personală și le-a îndemnat pe participante să caute pacea interioară. Acesta a afirmat: „Credința necesită o asumare personală și o relație vie cu Dumnezeu”.

La rândul său, părintele Gavriil Vulcu, de la Mănăstirea Nicula, a răspuns întrebărilor adresate de participante. Discuțiile au vizat alegerea unui duhovnic, frica de viitor și construirea unor relații curate și mature.

Mănăstirea Obârșia Lotrului

Mănăstirea Obârșia Lotrului

Participantele au vorbit despre experiența trăită la Mănăstirea Obârșia Lotrului

La finalul taberei, mai multe participante au descris experiența prin care au trecut.

„Participarea la tabăra de la Mănăstirea Obârșia Lotrului a fost una dintre cele mai frumoase și valoroase experiențe pe care le-am trăit anul acesta. Am plecat de acolo cu sufletul mai liniștit, cu mai multă încredere și cu dorința de a fi mai aproape de Dumnezeu și de Biserică. În aceste zile am învățat că disciplina nu este o povară, ci un mod de a ne organiza viața și de a ne bucura mai mult de fiecare moment. Am plecat din această tabără cu multe amintiri frumoase, cu prietenii sincere, cu lecții importante și cu sufletul mai aproape de Dumnezeu. Sunt recunoscătoare pentru fiecare clipă petrecută la mănăstire și sper ca această experiență să fie doar începutul unei legături și mai puternice cu credința și cu Biserica.” (Maria-Alexandra Boca, Sebeș)

„Deși aceasta a fost a treia tabără de adolescente la care am participat, am plecat din nou cu convingerea că fiecare tabără are ceva nou de dăruit. De fiecare dată, Dumnezeu lucrează altfel și mă învață câte ceva despre mine, despre persoanele din jurul meu și despre bucuria de a trăi în comuniune.

La Mănăstirea Obârșia Lotrului am redescoperit că Dumnezeu Se lasă găsit în lucrurile simple: în liniștea slujbelor, în frumusețea munților, în drumeția spre Schitul Poiana Muierii, în prieteniile sincere și în râsetele împărtășite. Un gând care mi-a rămas în suflet din această tabără este îndemnul Părintelui Gavriil: „Să-L vezi pe Dumnezeu în semenul tău.” Cred că tocmai acest lucru am început să-l înțeleg în zilele petrecute împreună și de aceea am plecat acasă cu oameni dragi în inimă și cu dorul de a reveni.” (Tatiana Timiș, Sibiu)

„„O astfel de experiență merită trăită măcar o dată în viață”

„O astfel de experiență merită trăită măcar o dată în viață. M-am bucurat enorm să cunosc atâtea fete cu aceleași pasiuni și, mai presus de toate, cu o credință atât de puternică. Cel mai emoționant moment a fost focul de tabără din ultima seară. Duminică dimineață, la Sfânta Liturghie, Îl rugam pe Dumnezeu ca totul să dureze la nesfârșit. Îl simțeam aproape de noi toți. Era în mijlocul nostru.” (Selena-Gabriela Nica, Oltenița)

„Mulțumesc mult pentru o experiență superbă. Nu am mai fost într-o tabără înainte de asta și era ca și cum Dumnezeu m-a pus în situații de care aveam nevoie pentru dezvoltarea mea personală. Dinamica din camera mea, conversațiile cu celelalte fete și activitățile pe care le-am avut au fost, cumva, foarte personalizate pentru ce aveam nevoie în faza asta a vieții mele, în mod sufletesc, interpersonal și emoțional.” (Sophia Dumitrașcu, Arizona)

„A trecut doar o săptămână, dar simt că am plecat din această tabără cu mult mai mult decât am venit. Zilele petrecute la mănăstire au fost o adevărată binecuvântare. M-a impresionat liniștea locului, bunătatea celor din jur, rugăciunile rostite împreună și felul în care fiecare zi avea un sens aparte. Am învățat că adevărata fericire nu vine din lucrurile materiale, ci din recunoștință, credință, smerenie și din iubirea față de aproapele nostru.” (Hafia Masnița, Timișoara)

Prin acest proiect, Mănăstirea Obârșia Lotrului oferă adolescentelor un cadru dedicat activităților spirituale, educative și dezvoltării relațiilor de prietenie, având ca punct de plecare valorile credinței.