Szekely a fost victimă a scandalului „Calciopoli“

Szekely a fost victimă a scandalului „Calciopoli“

Janos Jozsef Szekely, proaspăta achiziţie a echipei de fotbal Steaua şi omul care a asigurat Oţelului bugetul pe un sezon întreg, a fost la un pas, acum doi ani, să se transfere în Il Calcio!

După câteva luni petrecute în Peninsulă, el a fost nevoit să se întoarcă însă acasă, din cauza scandalului „Calciopoli“. Aflat în probe la Ancona, actualul stelist ajunsese la un acord cu oficialii grupării italiene.

„Mă simţeam bine şi doream să joc în Italia, chiar dacă nu urma să evoluez la o echipă mare. Aveam însă speranţa că, în câţiva ani, voi ajunge la o grupare de top. După declanşarea nebuniei, federaţia a limitat însă numărul de străini din ligile inferioare“, îşi aminteş te Janos Szekely. Nu fusese prima experienţă nereuşită în Peninsulă pentru fotbalistul născut la Timişoara. La 18 ani dăduse probe şi la Perugia.

Tot răul spre bine

După episodul Ancona, Janos Szekely s-a întors supărat în România, iar „U“ Cluj l-a cedat aproape pe gratis echipei Oţelul Galaţi. Moldovenii au plătit pentru mijlocaş doar 15.000 de euro. Doi ani mai târziu, Szekely devenea cel mai scump transfer din istoria Ligii I în momentul în care Steaua plătea grupării gălăţene 1,8 milioane de euro! „Acum mi-a trecut supărarea pe Italia“, mărturiseşte mijlocaşul. Janos şi-a schimbat radical şi părerea despre Steaua. În iarnă, când devenise cel mai vânat fotbalist din campionatul intern şi negocia cu Rapid, Szekely spusese răspicat: „Niciodată nu voi semna cu Steaua!“.

Merge des în Italia

Szekely nu pierde prilejul şi, ori de câte ori are ocazia, dă o fugă în Italia. Zilele trecute, fostul gălăţean s-a întors de la Bologna, acolo unde l-a vizitat pe bunul său prieten, Ramses Gado. Acesta din urmă este internat de mai bine de o lună din cauza unei accidentă ri grave la genunchiul stâng. „Am fost cu maşina, cu un prieten. Am vrut doar să-l văd pe Ramses, pentru că ştiu prin ce momente grele trece. Cred că va mai sta acolo cel puţin trei luni, dar măcar să se facă bine“, spune Szekely.

Cum l-a convins pe Gigi: a bătut Steaua

În toamna anului 2004, pe vremea când îmbrăca tricoul „alb-negru“ al echipei Universitatea Cluj, Szekely a fost cel care a eliminat Steaua din şaisprezecimile de finală ale Cupei României, printr-un gol înscris în finalul jocului disputat pe stadionul „Ion Moina“. Acel meci a devenit cea mai rapidă eliminare a Stelei din Cupa României după 32 de ani. „A fost cel mai important gol al carierei mele“, mărturisea, la vremea respectivă, Janos Szekely.

La concurenţă cu Bănel

În Ghencea, Janos va avea viaţă grea pentru a prinde un post de titular. În sistemul folosit de antrenorul Marius Lăcătuş, cu patru fundaşi, doi închiză tori şi patru oameni de atac, fostul gălăţean nu-şi poate face loc decât printre cei trei oameni care susţin atacantul de careu. Concurenţa este însă foarte acerbă. Pe lângă „veteranii“ Bănel Nicoliţă, Nicolae Dică şi Rică Neaga, timişoreanul se va lupta pentru titularizare şi cu ceilalţi trei fotbalişti transferaţi în această vară de gruparea din Ghencea: Bogdan Stancu, Robert Neagoe şi Claudiu Ionescu.

Ne puteți urmări și pe Google News