CUTREMUR în politică. Și-a satisfăcut fanteziile bolnave cu trei imigranți
- Simona Ionescu
- 4 iulie 2019, 20:09
Un fost ministru din Norvegia, Svein Ludvigsen, a fost condamnat la 5 ani de închisoare, fiind acuzat că a abuzat sexual trei solicitanți de azil.
Un fost parlamentar și ministru norvegian, Svein Ludvigsen, a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Acesta a fost acuzat că ar fi abuzat sexual trei solicitanţi de azil timp de mai mulţi ani, a anunţat joi parchetul, decizia nefiind definitivă, informează Thelocal.no.
În vârstă de 72 de ani, Ludvigsen a fost găsit vinovat pentru că a abuzat de poziţia sa de prefect al regiunii şi a exploatat vulnerabilitatea a trei solicitanţi de azil, bărbaţi în vârstă acum între 25 şi 34 de ani, dintre care unul suferă de uşoare deficienţe mentale, pentru a profita de ei sexual.
Faptele s-au produs la domiciliul său, la cabana sa, în hoteluri sau chiar la prefectura din Tromso (nord), între 2011 şi 2017.
Cele trei victime au explicat în faţa instanței că li s-a propus de către Svein Ludvigsen oferte, între altele, de cazare, precum şi de locuri de muncă, în schimbul unor relaţii sexuale. Doi dintre cei trei bărbaţi au mai spus că se temeau că-şi vor pierde permisul de şedere dacă nu satisfăceau dorinţele fostului responsabil politic.
Svein Ludvigsen nu a recunoscut aceste acuzații. În timpul procesului, el a recunoscut totuşi că a avut relaţii sexuale consimţite cu unul dintre ei în trei rânduri la Oslo.
Înainte de a deveni prefect, acest fost responsabil conservator a ocupat funcţii politice naţionale importante, precum cea de ministru al pescuitului între 2001 şi 2005, dar și parlamentar.