Sute de repatriați, din Italia, ajung pe aeroportul Mihai Kogălniceanu, Constanța UPDATE
- Feri Predescu
- 23 martie 2020, 21:48
Două noi transporturi cu pasageri români repatriați din Italia vor fi operate la începutul acestei săptămâni pe aeroportul Mihail Kogălniceanu Constanța. Primele două aeronave, cu 227 de pasageri, au ajuns sâmbătă, 21 martie. Noi centre de carantină de pe litoral sunt pregătite pentru găzduirea cetățenilor români, pentru o perioadă de 14 zile.
UPDATE-Aeronava cu românii repatriați, din Italia, a aterizat pe aeroportul Mihail Kogălniceanu, după ora 23,00, cu multe precauții, din cauza vântului care sufla cu putere. La bord au fost 109 pasageri, veniți de la Veneția, deși inițial fuseseră anunțati 137.
După aproape o oră de la aterizare, timp în care au fost verificati, românii au coborât, pe rând, fiind duși la triajul epidemiologic. Au fost direcționați, apoi, spre corturile din parcarea aeroportului, pentru a putea aștepta în condiții de distanțare socială transportul spre centrul de carantinare de la Sanatoriul Techirghio, potrivit prefectului de constanța, George Niculescu. Totul s-a desfășura in condiții de maximă siguranță, sub paza jandarmilor. Convoaiele spre Techirghiol au fost însoțite de poliție. Autoritățile județene au ales Sanatoriul Techirghiol pentru că este o unitate medicală care dispune de spații de cazare, bloc alimentar, circuite adecvate, proceduri de evacuare a deșeurilor. Marti seara, la Mihail Kogălniceau, va ateriza al patruleaa avion dinspre Italia. Inițial, autoritățile anunțaseră că, pe litoral, vor fi repatriate 1500 de persoane. Se pare însă că numărul a scăzut pentru că mulți români din Italia, nemulțumiți că nu sunt lăsați să meargă spre județele de domiciliu, au renunțat la repatriere.
UPDATE Potrivit unei informări oficiale a MAE, aeronava care va ateriza, luni seara, pe aeroportul Mihail Kogălniceanu, are la bord 109 pasageri români, după ce, inițial, autoritățile județene anunțaseră un număr de 137. Avionul a decolat de la Veneția, urmând să ajungă, la Constanța, la ora 23,00.
”În continuarea demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe și ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români, nerezidenți, care sunt lucrători sezonieri, afectați de restrângerea drastică a activităților economice în care erau angrenați în Italia, precum și a cetățenilor români care se află în Italia în situații deosebite, fără posibilități reale de a continua prezența pe teritoriul Italiei, Ministerul Afacerilor Externe precizează că în cursul acestei seri vor reveni în țară 109 cetățeni români. Cetățenii români vor fi repatriați din Veneția, Italia, cu o cursă aeriană, tip charter, operată de o companie privată.
Reînnoim apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale și recomandarea ca turiștii sau cetățenii români aflați temporar în străinătate să revină de urgență în țară. Totodată, facem apel la cetățenii români de a da dovadă de înțelegere și responsabilitate și de a evalua în mod responsabil oportunitatea călătoriilor în străinătate în acest moment. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară.
De asemenea, facem apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniem că deplasările către România nu sunt recomandate. Aceste deplasări pot fi afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța celor de acasă”.