Susţinere reciprocă Grecia-Turcia pentru Consiliul de Securitate al ONU şi pentru Organizaţia Maritimă Internaţională
- Dragoș Lefterescu
- 21 martie 2023, 15:29
Anunţul în acest sens a fost făcut de ministrul grec de externe, Nikos Dendias, şi de omologul său din Turcia, Mevlüt Çavuşoğlu, după întâlnirea pe care cei doi au avut-o astăzi la Bruxelles.
În cadrul declaraţiilor comune susţinute la sfârşitul întâlnirii, Dendias a vorbit despre o întâlnire foarte productivă și a mulțumit omologului său turc atât pentru solidaritatea manifestată după accidentul feroviar de la Tempi, cât și pentru decizia Ankarei de a permite extrădarea în Grecia a tatălui uneia dintre victimele tragediei, scrie Katherimini.
Anterior, Nikos Dendias a vorbit despre temele ce vor fi abordate la Consiliul pentru Afaceri Externe, detaliind că vor fi discutate problemele apărute în urma agresiunii continue a Rusiei împotriva Ucrainei şi că vizita Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, la Mariupol, nu contribuie deloc la îmbunătăţirea climatului.
În plus, Înaltul Reprezentant al UE, Josep Borrell, va informa Consiliul cu privire la „succesul semnificativ”, cum l-a caracterizat Dendias, înregistrat în privinţa acordului de cooperare dintre Belgrad și Pristina. „Este ceva în care Grecia a investit foarte mult”, a adăugat ministrul grec de externe.
Declarațiile lui Çavuşoğlu înaintea întâlnirii cu Dendias
„Acordul de jurisdicție maritimă pe care l-am încheiat cu Libia nu este împotriva Egiptului. Nici acordul Egiptului cu Grecia nu este împotriva noastră. În acest acord, partea egipteană a respectat granițele platoului nostru continental chiar și atunci când relațiile dintre țări erau reci”, a declarat ministrul turc de Externe cu puțin timp înainte de întâlnirea cu Nikos Dendias, în declarațiile făcute în faţa jurnaliștilor. El a mai subliniat că țările pot încheia un acord privind hidrocarburile cu orice altă țară.
În ceea ce privește relațiile greco-turce, Çavuşoğlu a afirmat că diferențele de opinie dintre Turcia și Grecia continuă să existe în anumite chestiuni. „Unele probleme au fost discutate în contactele exploratorii, dar nu s-a ajuns la un acord și, prin urmare, problemele continuă”, a mai spus ministrul turc de externe. (Traducerea: Carolina Ciulu, RADOR)