Casa Naţională de Pensii le va oferi pensionarilor români banii în avans. Aceştia își vor putea lua pensia începând de miercuri.
Autorităţile au stabilit un calendar de plată în avans a pensiilor, în funcţie de perioada în care bătrânii îşi luau în mod normal banii. Aşadar, cei care până acum primeau pensia la jumătatea lunii (pe 14, 15 sau 16) îşi vor lua banii cu trei zile mai devreme, respectiv pe 11, 12 şi 13. De asemenea, cei care obişnuiau să primească pensia la finele lunii o vor ridica mai devreme, astfel încât toată lumea să primească banii până pe data de 25 aprilie. Dacă nu vor fi găsiţi la domiciliu, aceştia vor putea să îşi ridice pensia de la sediul subunităţilor poştale până în penultima zi lucrătoare din lună, respectiv 27 aprilie. În schimb, cei a căror pensie este achitată prin intermediul bancilor cu care Casa Naţională de Pensii are contract, trebuie să ştie că îşi vor putea lua banii începând de joi, 12 aprilie, dar nu mai târziu de 13 aprilie.