Surpriză: Băieții răi care vor concerta în Coreea de Nord

Surpriză: Băieții răi care vor concerta în Coreea de Nord

Grupul rock sloven Laibach este prima formație de muzică occidentală care va concerta în Coreea de Nord, a declarat regizorul norvegian Morten Traavik, în opinia căruia, atât această țară, cât și trupa respectivă "sunt neînțelese", fiind "marginalizate și prezentate ca fasciste", relatează El Mundo.

Evenimentul se va produce în luna august și va consta în două concerte organizate le Phenian, în fața a aproximativ 2.000 de persoane, în care vor fi interpretate atât melodii de succes ale controversaților muzicieni, cât și cântece populare nord-coreene.

'Coreea de Nord este văzută în Occident drept cea mai închisă țară din lume, dar, în realitate, este mult mai deschisă către exterior decât sugerează majoritatea mass-media', a susținut Morten Traavik, unul dintre puținii regizori occidentali care a realizat schimburi artistice și culturale cu regimul de la Phenian și care a jucat un rol important în planificarea concertelor celor de la Laibach, care vor avea loc în din zilele de 19 și 20 august.

Invitație oficială

Mini-turneul, numit 'Liberation Day Tour' ('Turneul Zilei Eliberării'), va coincide cu festivitățile de marcare a eliberării în 1945 a Peninsulei Coreene de sub ocupația japoneză și are la bază o invitație oficială a autorităților de la Phenian, a afirmat, pentru BBC, regizorul norvegian, care intenționează să filmeze un documentar despre cele două concerte ale trupei de rock industrial.

'Am informat autoritățile din Coreea de Nord că membrii formației Laibach au reputație de *băieți răi* și le-am garantat că această caracterizare este falsă', a mai spus el.

Fondată în 1980 în orașul Trbovlje, din fosta RSF Iugoslavia și care în prezent se află în Slovenia, trupa poartă numele german dat Ljubljanei în perioada Imperiului Austro-Ungar și în timpul ocupației germane din cel de-al Doilea Război Mondial. Formația și-a construit celebritatea folosind deliberat într-o manieră ambiguă diferite simboluri naționale și politice, motiv pentru care unii dintre membrii grupului au fost chiar închiși de regimul iugoslav. AFP menționează că Laibach ar fi cea mai renumită trupă rock din fostul bloc comunist.