Suporterii nemți au trăit un Revelion în plină vară

Suporterii nemți au trăit un Revelion în plină vară

După 24 de ani de așteptare a unui nou triumf pe plan mondial, fanii au declanșat sărbătoarea pe străzile Berlinului

După cucerirea trofeului Campionatului Mondial din Brazilia, „Mannschaftu”-ul a scos toți iubitorii de fotbal în stradă. Scena principală a bucuriei s-a petrecut în capitala Berlin, unde fanii trupei lui Joachim Low au creat o atmosferă uluitoare.

Fiesta pe acordurile trupei Queen

Aproximativ 300.000 de germani au văzut partida din ultimul act al competiției lângă celebra poartă a Branderburg- ului. Show-ul făcut de cei prezenți a fost unul incendiar, cu torțe aprinse și artificii, iar coloane de mașini au blocat străzile Berlinului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Record de audiență în Germania

Golul marcat de Mario Gotze și fluierul final al arbitrului italian Rizzoli au provocat isteria în rândul sutelor de mii de susținători ai noii campioane mondiale, cântând la unison versurile piesei „We are the champions”, a legendarei formații Queen. „Așteptam de 24 de ani acest moment, iar brazilienii sărbătoresc alături de noi”, au jubilat suporterii nemților.

Finala de pe „Maracana” a fost urmărită de un număr record de telespectatori germani: 34,65 milioane. Transmis în direct de televiziunea publică „ARD”, meciul a bătut precedentul record (32,57 milioane de telespectatori), realizat în semifinala Germania- Brazilia (7-1), de la Cupa Mondială din „Țara Cafelei”.

În România, aproximativ 3,4 milioane de fani au urmărit ultimul act al competiției, iar TVR 1 a înregistrat în intervalul orar 22.00 – 0.36, un rating mediu de 18,4% și o cotă medie de piață de 43% la nivel național. Mai mult, publicul din mediul urban a avut circa două milioane de telespectatori (rating mediu 19,3%, share mediu 43,7%), iar un milion a reprezentat targetul comercial (18,3% rating mediu, respectiv 45,1% cotă medie de piaţă).

Campionii vor avea parte de prime colosale

În urma succesului din Brazilia, echipa națională a Germaniei va fi răsplătită pentru cucerirea celui de-al patrulea trofeu mondial din palmares. Astfel, nemții vor beneficia din partea FIFA de 35 milioane de dolari pentru victorie, iar din această sumă, în jur de 25% va ajunge în posesia celor 23 de jucători care au contribuit la acest succes. Fiecare jucător va fi recompensat regește, cu o primă de 300.000 de euro, iar în cazul în care Argentina obținea trofeul, elevii lui Alejandro Sabella ar fi luat câte 510.000 de euro.