Supermarketurile, ACUZATE că impun în continuare taxe

Supermarketurile, ACUZATE că impun în continuare taxe

Marile magazine nu respectă legislaţia care a fost modificată în această vară şi continuă să impună taxe în mod unilateral, dar sub alte denumiri, se arată într-un comunicat al Federaţiei Naţionale a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România - Pro Agro.

“Scopul modificării (legislative din această vară - n. r.) urmărit de legiuitor, printre altele, a fost eliminarea taxelor şi serviciilor impuse în mod unilateral de către marile magazine furnizorilor, prevederea legală fiind în sensul că se interzice în mod expres facturarea acestora. Situaţia în fapt la nivelul relaţiei dintre producători şi marile magazine este însă neschimbată. Marile magazine au ales să schimbe denumirea acestor taxe, acum se numesc risturnă, remiză, discount etc, însă cuantumul acestora este identic cu cuantumul nivelului de taxe şi servicii practicat până la data de 18.07.2016, cuprins între 20% - 60% din preţul produselor”, spun producătorii. 

Potrivit acestora, suplimentar, se solicită un procent (aproximativ 1%) care reprezintă impactul financiar al noului termen de plată de 7 zile, termen de plată care nu se respectă. 

“De asemenea, marile magazine nu respectă niciuna dintre prevederile favorabile producătorilor, fie că ne referim la obligaţia de a efectua recepţia produselor alimentare proaspete la momentul livrării, fie că ne referim la nivelul penalităţilor al căror cuantum trebuie stabilit în oglindă pentru întârzierea la livrare sau pentru întârzierea la plată”, se mai arată în comunicat. 

Ne puteți urmări și pe Google News

În aceste condiţii, producătorii consideră că este necesar să fie sancţionaţi cei care nu respectă legea. “Considerăm că unica soluţie este anularea tuturor înţelegerilor comerciale care nu respectă întocmai modificările legislative. Prin acest sistem de reduceri impuse în mod unilateral se ajunge la situaţia în care multe categorii de produs se vând sub costul de producţie. Anularea convenţiilor semnate se impune având în vedere că acestea au fost asumate sub presiunea stocurilor de marfă perisabile, dar şi ca urmare a faptului ca marile magazine au blocat plăţile restante până la acceptarea noilor condiţii”, au adăugat reprezentanţii Federaţiei Producătorilor.