Suedezul cu plăcuţe anti-PSD își schimbă radical viața. Mesajul a devenit viral
- Mihaela Dan
- 9 noiembrie 2019, 23:58
Răzvan Ştefănescu, „suedezul cu plăcuţe anti-PSD”, a decis să își schimbe radical viața.
Acesta vrea să renunțe la traiul împlinit pe care îl are în Suedia și să revină definitiv în România.
Ştefănescu a provocat, în vara lui 2018, un adevărat asalt al Poliţiei împotriva sa şi a familiei sale, atunci când a intrat în ţară cu o maşină ce purta în loc de numere clasice de înmatriculare însemnele care au făcut înconjurul României: „M..E PSD”.
Într-un mesaj postat pe pagina sa de socializare, Răzvan Ştefănescu a explicat de ce a hotărât să facă acest pas curajos.
Mesajul lui Răzvan Ştefănescu despre revenirea în ţară
„Din clipa când am pus piciorul pe pămantul altora pentru a găsi o altă soluţie pentru viaţa mea, undeva ascuns cu grijă, s-a născut şi gandul întoarcerii acasă”
„În timp, în mine s-a aşezat o balanţă, într-un taler puneam bunele, realizările, munca, condiţiile de viaţă ale familiei, bucuros că am scăpat de absurdităţile, nedreptăţile şi nesiguranşa de acasă”
În celălalt, ajungeau dorul de acasă, viaţa printre străini, lupta românilor de a învinge răul şi a construi şi la ei o viaţă corectă şi placută, şi altele, şi altele…”
„Ultimii, anii cu Dragnea, Dăncila şi ceilalţi, au fost chinuitori, deşi eu şi ai mei sunt bine aici, peste graniţă, ceea ce se întâmpla acasă m-a urmărit în permanenţă. Parcă nici nu-mi venea să cred, parcă cineva, o mână nevazută, blestema acest popor să se afunde în loc să se ridice.”
„Nu puteam sta deoparte, am încercat să fac ceva, „plăcuţele suedeze”. Atunci, în zilele acelea, în Bucureşti, forţele răului deveniseră brutale şi sălbatice (10 august)”
„Dar a fost culmea, după acea noapte nenorocită, parcă ne-am întărit toţi şi zi după zi ticăloşia şi blestemul care ne-au răspândit de fapt prin lume au început să slabească şi să se risipească”
„Zilele astea am fost în ţară, am vrut să văd dacă lucrurile se schimbă cu adevărat. Oameni care au apreciat eforturile mele m-au ajutat să ajung chiar în Palatul Victoria, în biroul din fotografie”
Oamenii noi au luat taurul de coarne, sunt obosiţi şi nedormiţi, dar vor să folosească fiecare clipă…”
„Pentru prima oară, m-am gândit serios să mă întorc acasă, n-o să curgă laptele şi mierea, dar am văzut în ochii interlocutorilor mei cât de multă nevoie au de noi!!!”
„DIASPORA FACE DIFERENŢA!!!”