Duminică, 19 ianuarie, are loc proba scrisă a concursului de admitere, ultima din această sesiune rezervată școlilor postliceale de poliție, jandarmi, poliție de frontieră și pompieri.

Ca de obicei, cei mai mulți candidați s-au prezentat la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr”, din Câmpina, unde 4071 de persoane concurează pe cele 765 de locuri disponibile!

La Cluj Napoca, la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan”, s-au înscris la concurs 954 de persoane. Sunt 162 de locuri disponibile.

S-a înregistrat și o premieră – la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu”, din comuna Boldești, vor susține examenul de admitere și persoanele de sex feminin, iar cele 130 de doamne și domnișoare înscrise vor concura alături de bărbați pentru cele 300 de posturi scoase la concurs. În total, sunt 1156 de candidați.

Cele două școli postliceale de jandarmerie au 360 de posturi disponibile, pentru care se „luptă” aproximativ 2200 de candidați. Dintre acestea, 10 locuri sunt alocate pentru Inspectoratul General de Aviație.

În fine, sunt înscriși 935 de candidați și pentru cele 150 de locuri disponibile la Școala de pregătire a agenților de Poliție de frontieră „Avram Iancu”, din Oradea.

Primele probe, cele eliminatorii, au avut loc în săptămâna 12-17 ianuarie, iar proba scrisă se dă duminică, 19 ianuarie, și va consta într-un test grilă la limba română și o limbă străină.

Rezultatele finale sunt așteptate în perioada 20-21 ianuarie.