SUA trimite 1000 de militari în România

SUA trimite 1000 de militari în România

Până la un batalion, aproape 1.000 de militari americani, împreună cu tehnica militară blindată şi mecanizata va fi desfăşurat la baza de la Mihail Kogălniceanu ca parte din brigada mecanizată pe care SUA o trimite în Europa, scrie HotNews.ro.

Trupele vor fi detaşate pe termen lung, dar vor fi rotiţe la fiecare nouă luni cu celelalte trupe din cadrul brigăzii americane. Militarii americani ce vor ajunge în România, prin rotaţie, sunt parte a acordurilor bilaterale şi nu au legătură cu Brigada Multinaţională NATO ce va fi formată în ţara noastră şi la care, până în prezent cel puţin, doar România şi Bulgăria s-au angajat că trimit militari.
 
Statele Unite au anunţat încă din martie că vor trimite din 2017 în Europa o brigadă mecanizată blindată cu circa 4.200 de soldaţi, vehicule de luptă Bradley şi tancuri Abrams, însă până în prezent nu au existat detalii cu privire la numărul de forţe ce vor fi detaşate în ţările din Europa de est, printre care şi România. 
 
Surse oficiale au precizat pentru HotNews.ro că în România, la baza Mihail Kogălniceanu, vor fi desfăşurate până la un batalion din această brigadă, iar militarii şi tehnica detaşată se va roti o dată la fiecare nou luni cu celelalte trupe din brigada staţionate în celelalte ţări europene. 
 
Surse prezidenţiale au confirmat pentru HotNews.ro informaţia, spunând că numărul trupelor americane din brigada blindată mecanizata va ajunge la circa 1.000 de militari. 
 
Trupele pe care le vor trimite SUA în România, componente din brigada să mecanizata blindată americană desfăşurată în Europa, sunt parte din acordurile bilaterale între cele două state şi nu au legătură cu Brigada Multinaţională NATO (circa 5.000 de militari) care ar urma să fie staţionată în ţara noastră. Acea propunere e în discuţie la summit-ul de la Varşovia şi, până în prezent cel puţin, doar România şi Bulgaria au anunţat că vor participa efectiv cu militari, vecinii de la sud arătându-se dispuşi să contribuie cu circa 400 de soldaţi. 
 
Trupele ce vor ajunge în România vor defasura şi exerciţii cu forţele romane. Numărul exerciţiilor între armata romană şi cea americană s-a dublat în ultimul an, în 2016 fiind planificate circa 130 de exerciţii comune.