Agresiunile Rusiei, luate în vizor. SUA trimit sute de militari și avioane în România
- Alex Dumitrescu
- 10 mai 2019, 16:25
Forțele Aeriene din SUA au trimis 250 de piloți și o duzină de avioane F-16C, pentru a descuraja o posibilă agresiune rusească și pentru consolidarea apărării regionale.
„Avem vecinul nostru prietenos din est, care uneori exercită o presiune puternică nu numai asupra țării noastre, ci și asupra întregului flanc estic al NATO”, a declarat maiorul român Cosmit Tănase.
„Având Forele Aeriene din SUA în România se asigură că orice posibilă agresiune va fi contracarată imediat, astfel că se vor gândi de două ori înaitne de a venit aici. Sigur că avem și avioanele noastre, dar a avea 12 avioane de vânătoare în baza noastră ne ajută mult”, a adăugat maiorul, ,potrivit publicației Stars and Stripes.
Desfășurarea de trei luni face parte din Operațiunea Atlantic Resolve, misiune americană în curs de desfășurare pentru reasigurării aliaților din Europa prin poziționarea trupelor și a echipamentelor la granițele estice ale NATO.
„Cred că prezența noastră aici în regiune și hotărârea noastră de a colabora cu aliații noștri, precum România, vor descuraja orice agresiune. Securitatea în Europa este esențială pentru securitatea în Statele Unite, iar misiunile de acest gen ajută la consolidarea Europei și a Alianței NATO”, a declarat Lt. Col. Josh Padgett, comandantul escadrilei.