SUA recunosc oficial că au arme pe orbită. Dezvăluirile făcute de Pentagon
- Bianca Ion
- 15 septembrie 2026, 19:27
Asociația Forțelor Aeriene și Spațiale SUA. Sursă foto: Facebook
Statele Unite au confirmat oficial, pentru prima dată, că dispun de „arme de control spațial” deja plasate pe orbita Pământului. Anunțul a fost făcut luni de Troy Meink, în cadrul conferinței anuale Air, Space & Cyber Conference, organizată de Asociația Forțelor Aeriene și Spațiale în apropiere de Washington, DC, și marchează o schimbare în modul în care autoritățile americane vorbesc public despre capacitățile militare folosite în spațiu.
Informația apare într-un moment în care Statele Unite urmăresc tot mai atent dezvoltarea unor sisteme similare de către Rusia și China, iar spațiul devine o componentă tot mai importantă a competiției militare dintre marile puteri, potrivit Ars Technica.
„Astăzi, continuăm să ne asigurăm că rămânem pregătiți să facem față provocărilor, amenințărilor în evoluție, oriunde ar exista acestea. Acesta este motivul pentru care Statele Unite dispun acum de arme de control spațial pe orbită, capabile să apere forțele comune împotriva acțiunilor adversarilor ostili”, a declarat Meink.
SUA nu dezvăluie ce arme au fost plasate pe orbită
Autoritățile americane nu au oferit informații despre natura exactă a sistemelor aflate în spațiu și nici despre momentul în care acestea au fost desfășurate. Meink a insistat însă asupra necesității păstrării unui mediu spațial sigur, atât din perspectiva securității militare, cât și a celei economice.
Dezvoltarea unor asemenea capacități necesită perioade lungi, ceea ce lasă deschisă posibilitatea ca programele să fi început în timpul unor administrații prezidențiale anterioare.
SUA încearcă, în același timp, să găsească un echilibru între nevoia de a face publice anumite capacități pentru descurajarea adversarilor și riscul ca dezvăluirea prea multor informații să ofere avantaje strategice acestora.
„Există o mulțime de factori care influențează modul în care discutăm despre aceste lucruri. Vorbim despre ele pentru a descuraja adversarii, dar dezvăluirea detaliilor ar putea avea efectul opus”, a precizat Meink.
Rusia și China, în centrul preocupărilor americane
Recunoașterea existenței armelor de control spațial vine pe fondul tensiunilor tot mai mari privind utilizarea orbitei în scopuri militare. În 2020, oficialii americani au atras atenția asupra testării de către Rusia a unei arme antisatelit aflate pe orbită. Patru ani mai târziu, în 2024, Moscova a fost acuzată că a desfășurat asemenea capacități în formă operațională.
Tot în 2024, un raport al guvernului american a indicat posibilitatea ca Rusia să plaseze în spațiu o armă nucleară. Un asemenea sistem ar putea reprezenta un pericol pentru mii de sateliți comerciali și militari aflați pe orbită, printre care sateliții Starlink, dar și pentru Stația Spațială Internațională.
Și China se află în atenția autorităților americane. Beijingul a trimis pe orbită sateliți cu o capacitate ridicată de manevră, despre care oficialii americani consideră că ar putea fi utilizați pentru supraveghere sau pentru alte activități ostile. Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale consideră că astfel de tehnologii ar putea contribui la construirea unui arsenal avansat de contramăsuri spațiale.
„China continuă să lanseze și să opereze sateliți extrem de manevrabili, demonstrând un nivel tehnologic și operațional avansat care, dacă nu este deja utilizat în acest scop, ar putea permite un arsenal contraspațial formidabil”, se arată în raportul Space Threat Assessment 2025.

Sursa foto: Instagram
SUA invocă progresele Rusiei și Chinei
Troy Meink a legat dezvoltarea capacităților americane de progresele despre care Washingtonul consideră că au fost făcute de Rusia și China. În opinia sa, Statele Unite trebuie să își protejeze propriile sisteme și interese aflate pe orbită într-un context în care rivalii lor dezvoltă, la rândul lor, asemenea tehnologii.
„Există cineva care să se îndoiască de faptul că chinezii sau rușii dezvoltă astfel de arme? De peste un deceniu, exprimăm îngrijorări în acest sens. Trebuie să ne concentrăm pe protecția propriilor capacități în acest mediu”, a spus el.
Natura armelor americane rămâne însă necunoscută. Potrivit sursei citate, categoria armelor de control spațial poate include sisteme laser, dispozitive pentru bruiajul frecvențelor radio sau arme cinetice capabile să distrugă fizic anumite ținte.
Acestea ar putea funcționa fie de la sol, fie direct din spațiu.
Primul sistem recunoscut oficial de Forța Spațială
În iunie 2025, Forța Spațială a anunțat primul său sistem de armament recunoscut oficial. Este vorba despre Meadowlands, un dispozitiv mobil destinat bruiajului sateliților. În acest context, Victoria Samson, director al Secure World Foundation, a indicat posibilitatea ca armele la care a făcut referire Meink să includă inclusiv capacități de bruiaj instalate direct pe orbită.
„China și Rusia sunt considerate utilizatoare ale bruiajelor spațiale. Am crezut întotdeauna că și SUA posedă astfel de sisteme”, a declarat Samson.
Statele Unite au susținut în mod repetat că preferă sistemele care nu produc deșeuri spațiale, însă lipsa informațiilor despre noile capacități anunțate lasă deschisă discuția privind natura lor.
Întrebări despre o nouă cursă a înarmării în spațiu
Anunțul american a generat și întrebări legate de eficiența unei asemenea dezvăluiri în descurajarea adversarilor. Clayton Swope, director adjunct al Proiectului de Securitate Aerospațială din cadrul Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale din SUA, consideră că informațiile făcute publice sunt prea puține pentru ca mesajul să aibă automat un efect puternic de descurajare.
„Deterrence-ul nu se bazează doar pe existența unei arme, ci și pe înțelegerea modului în care va fi utilizată. Lipsa detaliilor ridică întrebări cu privire la motivația Pentagonului pentru această dezvăluire”, a spus Swope.
Deocamdată, Rusia și China nu au avut reacții oficiale la anunțul privind existența sistemelor americane aflate pe orbită. Competiția dintre cele trei state în domeniul capacităților spațiale este însă tot mai evidentă.
Statele Unite și China se află în față în ceea ce privește volumul și nivelul de sofisticare tehnologică, în timp ce Rusia este considerată mai agresivă în privința tacticilor pe care le utilizează. Recunoașterea publică făcută de SUA ar putea determina și celelalte puteri să ofere mai multe informații despre propriile capacități.
„Acum că SUA au recunoscut oficial existența acestor sisteme, au deschis ușa pentru ca și China și Rusia să facă același lucru”, a subliniat Samson.
Modul în care va evolua competiția pentru dezvoltarea și desfășurarea armelor spațiale rămâne însă incert.