Ștefan cel Mare în conștiința românească: Între Decebal și Carol I
- Florian Olteanu
- 2 iulie 2025, 14:11

Ștefan cel Mare și Sfânt, comparat cu regele Decebal. Domnitorul Moldovei nu a fost întrecut la domnie decât de Regele Carol I.
Ștefan cel Mare a rămas în conștiința românească drept un apărător al creștinătății, iar Europa catolică l-a cunoscut drept „Athleta Christi”
Atât de mare a fost importanța sa încât Grigore Ureche l-a caracterizat parafrazând un citat al lui Dio Cassius despre Decebal.
Ștefan cel Mare la Grigore Ureche
Grigore Ureche, în Letopisețul Țării Moldovei scria:
„Fost-au acestu Ștefan vodă om nu mare de statu, mânios și de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat. De multe ori la ospéțe omorâea fără județu. Amintrilea era om întreg la fire, neleneșu, și lucrul său îl știia a-l acoperi și unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter. Unde era nevoie însuși se vârâia, ca văzându-l ai săi să nu să îndărăpteze și pentru acéia, raru războiu de nu biruia. Și unde-l biruia alții, nu pierdea nădéjdea, că știindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor.”
Grigore Ureche l-a citit pe Dio Cassius în timpul studiilor polone la Liov!
Grigore Ureche l-a portretizat pe Ștefan folosind citatul parafrazat după Dio Cassius (Istoria Romană LXVII 6, 1-5):
„ Cel mai însemnat război de atunci al romanilor a fost cel împotriva dacilor, asupra cărora, în vreme aceea, domnea Decebal. Douras, care domnea mai înainte, lăsase lui Decebal de bună voia domnia pentru că era foarte priceput la planurile de război și iscusit în înfăptuirea lui, știind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe dușman și a se retrage la timp. Dibaci în a întinde curse, era un bun luptător. Și se pricepea să folosească izbanda, dar și să iasă cu bine dintr-o înfrângere. Din această pricină, multă vreme a fost un dușman de temut pentru dușmani. ”
Ștefan cel Mare, în ceasul morții, în memoria istoriografică
Același Grigore Ureche scrie:
„Iară pre Ştefan vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi, ca după un părinte al său. Că cunoştiia toţi că s-au scăpatu de mult bine şi de multă apărătură. Ce după moartea lui, pănă astăzi, îi zicu Sveti Ştefan vodă, nu pentru sufletu, ce ieste în mâna lui Dumnezeu. Că el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui céle vitejeşti, carile niminea din domni, nici mai nainte, nici după acéia, l-au ajunsu.”