Steaua și-a prezentat noile achiziții. Rusescu: „A fost cea mai bună alegere pentru mine”
- Paul Motorga
- 2 septembrie 2014, 16:02
Campioana României, Steaua Bucureşti, a reuşit transferul a trei jucători importanţi în ultimele zile, toţi veniţi sub formă de împrumut.
Alexandru Bourceanu, Paul Papp şi Raul Rusescu au fost aduşi pentru a întări lotul „roş-albaştrilor”. Clubul din Ghencea i-a prezentat pe fotbalişti, astăzi, într-o conferinţă de presă.
„Sunt bucuros că am venit la Steaua, că am revenit în România, pentru viaţa de aici, pentru că ştiu limba. Sper să fiu destul de repede apt de joc şi să ajung măcar la 70-80 la sută din capacitatea mea de anul trecut. Experienţa la Trabzon nu a fost un succes. Sper să mă întorc la Trabzon din postura de campion şi a unui jucător care a jucat foarte bine. Steaua m-a ajutat într-un moment în care eram în pană de soluţii", a declarat Bourceanu, recunoscător Stelei pentru ajutorul oferit într-un moment dificil al carierei sale.
Fundaşul împrumutat de la Chievo Verona, Paul Papp, crede ca mutarea la echipa din Ghencea este un pas înainte în carieră şi că se va adapta uşor la trupa antrenată de Costel Gâlcă. „Sunt foarte fericit că am ajuns la Steaua. Am venit la o echipă mare din România şi nu numai. Chievo se lupta mereu numai pentru evitarea retrogradării, de aceea cred că acesta este un pas înainte pentru mine. Mă voi acomoda repede, deoarece îi cunosc pe băieţi. Cred că Liga I este destul de puternică, mai ales că retrogradează şase echipe. Cred că va fi un campionat foarte greu", a spus Papp la conferinţă. Raul Rusescu, alintat „Pufulete” de fanii stelişti, din cauza kilogramelor în plus, a fost foarte jovial la conferinţa de presă şi s-a arătat pregătit să câştige încă un titlu cu formaţia „roş-albastră”. „Decizia de a veni la Steaua este una sentimentală. A fost cea mai bună alegere pentru mine în momentul de faţă. Sunt bucuros că fac parte din lotul echipei.. Steaua e o forţă în România şi aşa va rămâne. Mă simt bine, sunt pregătit 100%. Noi suntem principalii favoriţi la titlu. Celelalte echipe s-au întărit, sunt puternice, dar din păcate pentru ei, tot noi vom termina pe primul loc", a precizat Rusescu.