Decizie istorică în conflictul dintre echipa lui Gigi Becali și Steaua Armatei. „Înseamnă că toți suntem nebuni și proști”

Decizie istorică în conflictul dintre echipa lui Gigi Becali și Steaua Armatei. „Înseamnă că toți suntem nebuni și proști”

CSA Steaua a câștigat, vineri, palmaresul echipei Steaua, din perioada 1947 - 2003. Gigi Becali, finanțatorul de la FCSB, și-a ieșit din minți când a aflat decizia.

Tribunalul București a anunțat, astăzi, că palmaresul echipei Steaua, din perioada 1947 - 2003, aparține celor de la CSA Steaua, formația Armatei Române. În aceste condiții, FCSB, gruparea finanțată de Gigi Becali, rămâne cu palmaresul din 2003 până în prezent și cu titlurile câștigate în 2005, 2006, 2013, 2014 și 2015. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel.

„A fost un proces greu, chiar dacă mulți nu cred acest lucru. A fost un proces foarte greu, pentru care a trebuit să mă lupt din toate puterile. Acesta este motivul pentru care mă bucur foarte tare că l-am câștigat. Și vreau să le mulțumesc acelor oameni care au fost lângă mine, puțini, dar care au fost lângă mine și care m-au susținut”, a spus juristul Florin Talpan pentru gsp.ro.

„Nu mă afectează! Asta e România. Mă minunez și eu. Aici e vorba de continuitate. Dacă un copil face clasa I și după aceea face clasa a II-a și tot așa până în clasa a 12-a, înseamnă că el a făcut toate clasele. Nu altcineva. Pe de o parte râd, pe altă parte plâng pentru că așa ceva se întâmplă în România, în țara mea! Voi ataca decizia la Curtea de Apel pentru că vreau să văd până unde se poate merge! Dacă și la Curtea de Apel se menține decizia, înseamnă că toți suntem nebuni și proști. Înseamnă că totul globul este idiot și doar judecătorul este deștept. Doar pierdem 2 puncte la coeficientul UEFA! Le aveam pentru că aveam Cupa Campionilor în palmares. Dar nu mă deranjează. Asta e România! Pierde o echipă românească la coeficient. Cei de la CSA nici nu au ce să facă cu palmaresul. Dacă vor să promoveze și fac societate pe acțiuni și se asociază cu un privat, o să contest decizia. Nu poate acea societate să preia palmaresul Stelei. Dacă eu nu am putut, acea societate de ce să poată? Dar nu mă mai enervez. Asta e țara noastră și trebuie s-o iubim”, a spus Becali pentru gsp.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News