Derby-ul Rapid - Steaua s-a încheiat cu o remiză, scor 0-0. Rezultatul îi convine de minune liderului Oţelul Galaţi, care are şase puncte în faţa giuleştenilor şi zece în faţa steliştilor. Meciul din Giuleşti a fost slab, deşi toată lumea aştepta spectacol. "Roş-albaştrii" au avut două bare, prin Tănase şi Surdu. Gazdele puteau da lovitura pe final, prin Sburlea.
Derby-ul Rapid - Steaua, disputat aseară pe terenul giuleştenilor, s-a încheiat cu o remiză, scor 0-0. Rezultatul nu-i convine niciuneia dintre rivale, deoarece nu le-a ajutat să se apropie mai mult de liderul Oţelul. Gălăţenii au acum şase puncte în faţa rapidiştilor şi zece mai mult decât steliştii. Cele două echipe se vor revedea joi seară, tot în Giuleşti, într-un meci contând pentru sferturile de finală ale Cupei României.
Meciul n-a început cu obişnuitele momente de tatonare, ci cu multă încrâncenare şi zgomot de tibii şi apărători. Jucătorii ambelor echipe au căutat să bage frica în adversari, dar arbitrul Cristi Balaj a trecut cu vederea primele trei-patru intervenţii "criminale". După ce Balaj a început să scoată "galbenele", jucătorii au început să se gândească şi la fotbal.
Steaua a fost inexistentă în prima repriză, dar nici Rapidul n-a excelat. Giuleştenii şi-au creat doar două mari ocazii, ratate de Spadacio - lovitură liberă puţin pe lângă poartă - şi Marcos Antonio - lovitură de cap scoasă excelent de Tătăruşanu.
Cristi Tănase şi Surdu au ţintit barele
După pauză, elevii lui Marius Lăcătuş au părut mult mai motivaţi şi au fost mult mai prezenţi în ofensivă. Căpitanul Cristi Tănase a ţintit bara, cu un şut din afara careului, în minutul 55.
Steliştii n-au scăpat de ghinion. În minutul 65, Romeo Surdu a tras în transversală dintr-o poziţie excelentă, exasperânduşi colegii şi antrenorii.
Rapidul n-a contat în partea secundă, dar putea să dea lovitura în minutul 89, când Sabrin Sburlea a ratat exasperant de două ori în aceeaşi fază, după o mare greşeală a sârbului Martinovici. Prima reluare a fost scoasă de Tătăruşanu, iar al doilea şut s-a dus mult peste poartă.
LIGA I Rapid Bucureşti - Steaua Bucureşti 0-0
Rapid: Bornescu 6 - C. Costa 6, M. Antonio 7, M. Constantin 6, Bozovici 6, N. Grigore 5, C. Lazăr 5 (46, Herea 5), M. Roman 7, Spadacio 7, S. Frunză 5 (80, Cesinha), Cassio 5 (62, Sburlea 4). Antrenor: Marius Şumudică.
Steaua: Tătăruşanu 7 - Martinovici 5, Gardoş 7 Geraldo 6, Latovlevici 6, Bicfalvi 6, Ricardo 6, Szekely 5 (43, Kapetanos 5), B. Stancu 5, Cr. Tănase 5 (67, Brandan 5), Surdu 5. Antrenor: Marius Lăcătuş.
Arbitri: Cr. Balaj 7 - I. Popa 7, I. Radu 7. Stadion: "Giuleşti - Valentin Stănescu" - Bucureşti; Spectatori: 10.000.
ATMOSFERĂ
Giuleştenii i-au intimidat pe "roş-albaştri" cu laserele
Înaintea meciului din Giuleşti s-a ţinut un moment de reculegere în memoria lui Adrian Păunescu. Pe tabelă a fost afişată figura poetului dispărut.
Imnul Rapidului, compus de Păunescu, a fost pus de două ori la rând la staţia de amplificare. Suporterii giuleşteni i-au dedicat un banner cu mesajul: "Acum spre altă lume, când porţile ţi se deschid, rămâne pe vecie un imn pentru Rapid".
- Fanii gazdelor au realizat o coregrafie cu un vultur care prinsese în gheară o oaie.
- Steaua n-a avut galerie în Giuleşti. Fanii "roş-albaştrilor" nu s-au înţeles cu organizatorii asupra numărului de tichete şi au refuzat să facă deplasarea. "Au făcut tot felul de şicane la adresa suporterilor noştri. Credeţi că ei vor mai călca pe Ghencea vreodată în viaţa lor? Nici un picior de rapidist nu va mai călca pe stadionul nostru", a răbufnit Gigi Becali, patronul Stelei.
- Oficialii din Giuleşti au scos imediat la vânzare biletele din sectorul rezervat oaspeţilor. Bişniţarii au rămas cu multe bilete pe stoc şi le-au oferit chiar şi la preţurile normale, dar fără prea mult succes.
- La "oficiala" din Giuleşti a fost aglomeraţie mare şi în acea zonă s-au iscat chiar şi bătăi în toată regula pentru un loc.
- Suporterii gazdelor au ţinut să-i şicaneze pe stelişti folosind "lasere". Portarul stelist Tătăruşanu a fost deranjat de o astfel de lumină chiar la prima mare ocazie ratată de rapidişti, la lovitura liberă executată de Spadacio.
- Atacantul Lucian Răduţă a fost luat la rost de fanii Rapidului înainte de meci, la fan-shopul de la stadion. "Tu când mai dai un gol?", a fost întrebat acesta. "Păi cum să dau dacă nici în lot nu sunt?", s-a apărat acesta.
- Stelistul Janos Szekely s-a accidentat şi a fost schimbat înainte de pauză.
- Marius Şumudică, antrenorul-"ultras" din Giuleşti, a venit la meci cu fularul Rapidului de gât şi a înjurat fără perdea rivala din Ghencea.
INCENDIAR. Rapidiştii au făcut spectacol în tribune Foto: OCTAVIAN COCOLOŞ
2 ani au trecut de când Steaua n-a mai câştigat un derby inter-bucureştean. Ultimul succes a fost în aprilie 2008, în Giuleşti, după celebrul caz "Bricheta"
REACŢII
"Ricardo este singurul care m-a dezamăgit"
Gigi Becali, patronul Stelei, nu se dezminte. Deşi a promis de atâtea ori că nu-i va mai critica public pe jucătorii din Ghencea, fostul oier îşi uită cuvântul dat aproape după fiecare meci în care rezultatul nu este cel dorit.
După remiza "albă" de aseară, din Giuleşti, finanţatorul "roş-albaştrilor" l-a luat în colimator pe mijlocaşul Ricardo.
- "Brazilianul este singurul jucător de la Steaua care m-a dezamăgit. Mă aşteptam ca el să facă diferenţa, dar a fost lent, fricos. Pe final, i-a suflat mingea lui Bicfalvi, mai devreme l-a încurcat şi pe Stancu... Pe Surdu nu sunt supărat că a tras în bară, ăsta este el. Ca să nu rateze, trebuie să joace mai mult. A muncit, a alergat, dar ăsta este el. Până la urmă, sunt mulţumit şi cu acest egal. Dacă reuşim să recuperăm şase puncte din distanţa care ne separă de Oţelul în aceste cinci etape care mai sunt de jucat, atunci avem şanse bune în retur", a spus Gigi Becali aseară, la GSP TV.
Marius Lăcătuş, antrenorul echipei din Ghencea, s-a arătat dezamăgit de faptul că n-a obţinut decât un punct în Giuleşti. "Nu am pregătit meciul cu Rapid la ciupeală, să stăm cu fundul în poartă şi să scoatem un punct", susţine "Fiara".
Şumi, alt antrenor "fortuit"
Marius Şumudică, antrenorul Rapidului, l-a imitat pe Ilie Dumitrescu, fostul tehnician din Ghencea, care obişnuia să fosească termenul "fortuit" cu sensul de "forţat". "A fost un joc tacticizat. Au existat schimbări fortuite de ambele părţi", a spus "Şumi".
- "Îmi pare rău că nu au venit steliştii. A fost spectacol, un joc frumos. Noi i-am aşteptat pe stelişti, că suntem gazde bune. Fiecare echipă şi-a dorit să nu piardă! A fost un joc frumos. În final am luat un punct. Am avut şi noi vreo 6-7 ocazii", a încheiat George Copos.
- "Mă aşteptam mai mult de la acest derby. Steliştii trebuie să înţeleagă că nu se poate juca fotbal numai din talent", ANGHEL IORDĂNESCU, fost antrenor la Steaua şi la Rapid.