În perioada următoare va fi nevoie de mult calm și mai ales de efortul comun, al statului, cultelor religioase, presei și publicului de a înțelege pe de o parte că orice agresiune la adresa libertății religioase poate avea efecte foarte nocive pe termen lung, iar pe de altă parte că suntem cu toții responsabili nu doar de reconstrucția socială post-pandemie, dar și de a contribui la consolidarea capitalului social, atât de vital în perioade de criză.

Într-un regim politic democratic și bazat pe domnia legii, politicile statului în materie de viață religioasă nu trebuie generate nici de un exces de protecționism bisericesc, nici de secularism exacerbat, ci de principiul libertății religioase. Atunci când statul reglementează viața religioasă trebuie să aibă ca prioritate accesul cetățenilor la exercitarea libertății religioase, atât în dimensiunea ei privată (forum internum), cât și în dimensiunea ei externă sau asociativă (forum externum).

Conform standardelor internaționale (ale ONU, OSCE, UE, Biroul pentru Libertatea Religioasă Internațională din cadrul Departmentului de Stat al SUA etc), statele nu pot suspenda libertatea religioasă nici în stare de război și nici în stare de urgență, se arată în Apel Cătălin raiu, doctor în științe politice.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE