Pentru că în decembrie doar câteva bănci s-au arătat interesate să se înscrie, termenul de aderare la program a fost prelungit. „Băncile și instituțiile financiare nebancare (IFN) care nu au aplicat pentru Programul «Prima mașină» până la sfârșitul anului trecut, pot trimite până la 2 martie cererile de înscriere către Ministerul Finanţelor Publice şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM)”, se menționează în Hotărârea de Guvern adoptată ieri. Termenul anterior fusese în decembrie 2014. Tot ieri a fost anunțat și plafonul de garanții alocat pentru 2015, respectiv 350 de milioane de lei. Anul trecut, plafonul pentru același program a fost de 50 de milioane de euro. Finanțele au anunțat că garanțiile neutilizate în 2014 (respectiv cele 50 de milioane de euro) vor fi cumulate cu cele din 2015.

Ce bănci s-au înscris până acum

Potrivit informațiilor EVZ, finanțatorii care șiau arătat anul trecut disponibilitatea de a participa în program sunt: BCR, BRD și banca de stat CEC Bank, ING și Alpha Bank, alături de IFNurile Creditcoop, SIFN Comsig Leasing SA, RCI Leasing România IFN, Porsche Bank România și Mercedes- Benz Leasing IFN S.A. Prin „Prima Mașină” pot fi achiziționate mașini în valoare maximă de 50.000 de lei, plus TVA. Avansul este de minimum 5%. Dobânda este egală cu indicele Robor la șase luni, plus o marjă de 3%.